Versete biblice pentru tot anul : „nu va fie frica!”

BLOGUL UNEI BUNICI

Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”Amin. Matei 28, 20b

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi … căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”

Deuteronom 31, 6.

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”

Ieremia 29:11.

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

1 Corinteni 10,13.

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”

Filipeni 4,13.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile…

Vezi articolul original 187 de cuvinte mai mult

The Earth, „Our ruined lifeless planet”…???

This idea of nuclear weapons of mass extermination is utterly and absolutely horrible. It is a thing which no man with one spark of humanity can tolerate. I will not pretend to obey a government which is organising the massacre of the whole of mankind. I will do anything I can to oppose such Governments in any non-violent way that seems likely to be fruitful, and I should exhort all of you to feel the same way. We cannot obey these murderers. They are wicked and abominable. They are the wickedest people that ever lived in the history of man and it is our duty to do what we can.”

Bertrand Russell, Speech encouraging civil disobedience in support of nuclear disarmament (15 April 1961)

Image: Bertrand Russell upon his release from Brixton Prison. In 1961, Russell, then 89 years-old, was jailed in Brixton Prison after taking part in an anti-nuclear peace rally in London. During his sentencing, the magistrate offered to spare Russell jail if he promised to behave well in the future. Russell replied: ‘No, I won’t’.

You, your families, your friends and your countries are to be exterminated by the common decision of a few brutal but powerful men. To please these men, all the private affections, all the public hopes, all that has been achieved in art, and knowledge and thought and all that might be achieved hereafter is to be wiped out forever. Our ruined lifeless planet will continue for countless ages to circle aimlessly round the sun unredeemed by the joys and loves, the occasional wisdom and the power to create beauty which have given value to human life.”

— Bertrand Russell, Leaflet issued while Russell was in Brixton Prison (1961)

May be a black-and-white image of 1 person

Despre Putin, punctul de vedere al unui jurnalist român

Prea tîrziu, Dilema veche nr 933

Teodor TIŢĂ

Dacă dictatorul rus s-ar opri astăzi, dacă ar renunța la orice manifestare agresivă la adresa Ucrainei, dacă ar recunoaște dreptul statelor de a-și decide soarta, dreptul rușilor de a avea opinii diferite, dacă ar elibera prizonierii politici și dacă s-ar retrage să-și consume pensia undeva la o dacha pregătită din timp, ar fi prea tîrziu. 

O privire aruncată în jur ne arată că sînt destui oameni care, în numele unui fals echilibru și al unor false echivalențe, încearcă să găsească rațiunea în vorbele și faptele lui Vladimir Putin. E greu de înțeles care sînt mecanismele mentale care pot conduce la o asemenea orbire selectivă, însă și dacă le-am înțelege ar fi prea tîrziu. 

Orice pretenție că Vladimir Putin și regimul său pot fi parteneri de încredere sau măcar tolerabili, asemeni unor rude nesuferite, e absurdă și periculoasă. Pentru justificări e prea tîrziu. 

Faptele rămîn fapte și sînt relativ simple:

 În Ucraina e război.

 Războiul a început în 2014, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia și ocuparea estului țării de către paramilitari ruși. 

 În anul Domnului 2022, ocupația a fost formalizată prin recunoașterea de către Moscova a „independenței“ acestor teritorii și trimiterea de trupe eufemistic numite „de menținere a păcii“.

 Rusia și Ucraina se angajaseră prin acordurile de la Minsk să contribuie la restabilirea unui climat de calm în estul Ucrainei, însă nici Moscova, nici Kievul nu au respectat acele angajamente. Ocupînd Donbasul, Rusia le denunță unilateral și anulează orice șansă de pace, alta decît o capitulare a Ucrainei.

 E adevărat că Ucraina nu s-a comportat tot timpul așa cum a promis, însă, în nici o realitate, un astfel de argument nu poate fi invocat pentru a justifica politica activă de dezmembrare a țării vecine promovată de Kremlin.

 Pe scurt, Rusia e agresorul, Ucraina e victima. 

 Comportamentul președintelui Rusiei arată că Europa se confruntă cu un revizionist înarmat pînă în dinți care nu se mai teme să își pună în practică fanteziile expansioniste. Psihanalizarea dictatorului nu ajută la mare lucru. Mult mai utilă e înfruntarea lui. În absența unei atitudini ferme, se va simți încurajat. Scenariul Georgia 2008, repetat parțial astăzi, e dovada.

 „Rusia are dreptul la propria sferă de influență“ nu e un argument legitim. Rusia are drepturile și obligațiile care îi sînt recunoscute prin tratatele internaționale la care este parte. Nu există nicăieri prevederi pentru state cu „nevoi speciale“. 

 În privința înarmării Ucrainei, lucrurile sînt simple. Ucraina a cerut ajutor din Vest și l-a primit. Este dreptul suveran al oricărui stat de a-și proteja teritoriul și de a decide cu cine dorește să se asocieze. E firesc să acționeze în baza acestui drept. Ca o paranteză, poate merită menționat că nici un analist militar care se respectă nu crede că ajutorul primit pînă acum de Kiev pune armata ucraineană pe picior de egalitate cu cea rusă.

● Legislația internațională e mai importantă decît istoria. Fără nuanțe. Orice nuanță e o invitație la anarhie și, în general, se lasă cu victime. Rusia a încălcat conștient și conștiincios tratatele la care este parte invocînd argumente absurde asupra cărora nici măcar istoricii ruși nu sînt cu toții de acord. 

La ora la care scriu acest text, sta­tele democratice încep să a­nunțe rînd pe rînd impunerea de sancțiuni pentru acest nou episod al invaziei rusești. Deocamdată sînt mai degrabă firave și prudente, una dintre explicații fiind că măsurile de natură să provoace pagube mari sînt amînate pînă în momentul în care Kremlinul ar putea decide ocuparea întregii Ucraine. Rușii par să fie relativ împăcați cu reacția Vestului. E relevantă în context o declarație a lui Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, făcută cu cîteva ore înainte ca Rusia să recunoască republicile din Donbas: „Știm ce urmează. Din nou sancțiuni, amenințări și presiune politică din diverse părți. Țipete isterice și valuri de dezinformare. Am mai trecut prin astfel de lucruri și e multă vreme de cînd nu ne mai temem de ele. Avem nervi puternici. Experiența ne arată că, mai devreme sau mai tîrziu, actualii noștri oponenți vor fi cei care vor veni la noi cerîndu-ne să negociem pe marginea tuturor subiectelor asupra cărora nu ne înțelegem“. 

Cinism? Evident. Aroganță? Pur rusească. Rațional? Da, dacă ne uităm la precedente. Rusia nu plătește aproape nici un preț pentru ocuparea Transnistriei, pentru atacul asupra Georgiei, pentru menținerea la putere a dictatorului sirian Bashar al-Assad și multe alte dese și flagrante încălcări are legislației internaționale. 

De asta e prea tîrziu acum pentru a‑i căuta justificări lui Vladimir Putin sau pentru „a explica“ Rusia. A fost tîrziu încă de acum mulți ani, e foarte tîrziu acum. 

Ne place sau nu, trăim într-o lume modelată (și) de pretențiile unui dictator căruia prea multă vreme i s-a acordat credit. Or, pentru a nu lăsa lumea să se schimbe și mai mult, pentru ca noi înșine să nu ne schimbăm în oameni care „înțeleg“ ce vrea Putin, e vremea rezistenței și a răspunsurilor ferme. 

Uitați-vă în jur! Încă mai sînt lucruri de apărat. Multe. Pentru ele nu e prea tîrziu.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.

27 février, le saint du jour

Saint Grégoire de Narek

Moine au monastère de Narek, docteur de l’Église (✝ v. 1005)

web-saint-feb-28-gregory-of-narek-hovhannes-asatryan-suticomposer-cc

La Prière de Louange de Saint Grégoire de Narek 

« Seigneur, les mots me manquent pour Te louer » :

« Seigneur, Seigneur, Dispensateur de dons, Toi qui es essentiellement bon, Gouverneur équitable de toute créature,

Toi qui tiras du néant toutes choses. Gloire invisible, Puissance redoutable, Extrême véhémence.

Inaccessible, Insaisissable, Indicible, Insondable, Intangible, Inépuisable, Sans origine et Sans âge… Confiance infaillible, Repos tumultueux, Ineffaçable Signe, Spectacle sans bornes, Ô Nom brûlant sur toutes les lèvres…

Amour, ô Transparence, Promesse inaltérable… Bras souverain, Main secourable, Refuge merveilleux, Grâce infinie, Trésor inentamable… Trace dissimulée, imperceptible Sente (petit sentier), Figure omniprésente.

Modèle unique, Miséricorde sans égale, les mots me manquent… Que ne puis-je T’offrir une louange à Ta mesure ! Seigneur, Seigneur, je Te bénis, je Te célèbre, je T’annonce, je Te proclame, je Te supplie à perdre haleine… Amen. »

Né en Arménie près du lac de Van, le jeune Grégoire perd sa mère; son père décide alors d’entrer au couvent, confiant son fils au monastère de Narek, où il est élevé par son grand-oncle. Passionné pour l’étude, le jeune moine lit les Pères de l’Église arménienne ainsi que les traductions des Pères grecs. Des jaloux l’accusent d’hérésie. Pour lui tendre un piège, on lui apporte un pâté, un jour de jeûne. Il rend la liberté aux oiseaux cuits et ceux-ci s’envolent emportant avec eux sa réputation d’hérétique. Sa renommée se répand. On lui demande de nombreux écrits. Actuellement encore, ses ‘Élégies sacrées’ où s’exprime son expérience mystique, constituent le principal livre de prière de l’Église arménienne.

Prions pour la paix !

Évangile de Jésus selon saint Luc 6, 39-45

En ce temps-là,
Jésus disait à ses disciples en parabole :
« Un aveugle peut-il guider un autre aveugle ?
Ne vont-ils pas tomber tous les deux dans un trou ?
Le disciple n’est pas au-dessus du maître ;
mais une fois bien formé,
chacun sera comme son maître.

Qu’as-tu à regarder la paille dans l’œil de ton frère,
alors que la poutre qui est dans ton œil à toi,
tu ne la remarques pas ?

Comment peux-tu dire à ton frère :
‘Frère, laisse-moi enlever la paille qui est dans ton œil’,
alors que toi-même ne vois pas la poutre qui est dans le tien ?
Hypocrite ! Enlève d’abord la poutre de ton œil ;
alors tu verras clair

pour enlever la paille qui est dans l’œil de ton frère.

Un bon arbre ne donne pas de fruit pourri ;
jamais non plus un arbre qui pourrit ne donne de bon fruit.
Chaque arbre, en effet, se reconnaît à son fruit :
on ne cueille pas des figues sur des épines ;
on ne vendange pas non plus du raisin sur des ronces.
L’homme bon tire le bien

du trésor de son cœur qui est bon ;
et l’homme mauvais tire le mal
de son cœur qui est mauvais :
car ce que dit la bouche,
c’est ce qui déborde du cœur. »

Méditation de l’évangile du dimanche 27 février

Jésus nous met en garde contre cette démangeaison qui nous fait toujours regarder notre prochain pour le juger.

Nous sommes comme le bonhomme d’Esope, le fabuliste, qui mettait ses défauts dans la besace placée sur son dos et les défauts du prochain dans celle placée devant lui.

„Pourquoi vois-tu le fétu qui est dans l’oeil de ton frère, et ne remarques-tu par la poutre qui est dans ton oeil à toi ?… Ou comment peux-tu faire dire à ton frère : „Mon frère, laisse-moi enlever le fétu qui est dans ton oeil, tandis que tu ne regardes pas la poutre qui est dans ton oeil ! Hypocrite, enlève d’abord la poutre de ton oeil, et alors tu verras à enlever le fétu qui est dans l’oeil de ton frère”.

Jésus nous demande donc une grande liberté d’esprit en face des cancans, des rumeurs et des jugements.

Il nous invite à créer un monde où nous saurons ignorer les défauts de nos frères ! Monde merveilleux où nous ne jugerons pas, où nous ne condamnerons pas, où nous nous pardonnerons et où nos mains seront ouvertes à tous.

Nous croyons rêver !…

„Et ne jugez pas, et vous ne serez pas jugés, et ne condamnez pas et vous ne serez pas condamnés ; absolvez, et vous serez absous. Donnez, et l’on vous donnera ; une bonne mesure, serrée, tassée, débordante, sera versée dans votre main ; car on se servira envers vous de la mesure dont vous vous servez”

Et si l’on essayait ?…

Père Gabriel

Cum ne-a ajutat cântul Psalmilor în vreme de război – Terry Johnson — Psalmii Cântaţi

Psalmii sunt cele mai potrivite cântări în vremuri de război! De ce? Pentru că mulți dintre ei au fost scriși în contextul războiului. Două treimi din ei conțin cântări de lamentare, suferință și durere care au scopul de-al mângâia pe cel care îi cântă și de-ai aduce pacea în mijlocul asupririi. Și aceasta nu doar…

Cum ne-a ajutat cântul Psalmilor în vreme de război – Terry Johnson — Psalmii Cântaţi

The Atlantic: Democracy’s Front Line

The Daily
Isabel Fattal ASSOCIATE EDITOR
Ukraine is battling Russia as its forces close in on Kyiv. Anne Applebaum looks to Ukraine’s turbulent past for insights into the future of global democracy, and our other writers weigh in on the potential for nuclear confrontation and more.
A religious woman holds a cross as she prays on Independence Square in Kyiv.(Daniel Leal / AFP / Getty)

At least 40 Ukrainian soldiers have reportedly been killed in the Russian invasion now under way, and President Joe Biden has announced new sanctions to punish Russia for its aggression. As conversations continue about what America could have done to prevent this and whether Russia can effectively occupy Ukraine, our staff writer Anne Applebaum takes a wider lens, and asks: What does this latest upheaval in the country mean for democracy around the world?

A central part of Ukraine’s identity, Anne writes, is its longstanding determination to join the ranks of other democracies. This makes Ukraine a genuine threat to Vladimir Putin’s power. “If Ukraine were to succeed” in its push for democracy and integration with Europe, she explains, “then Russians might ask: Why not us?”

“The clash that is coming will matter to all of us, in ways that we can’t yet fathom,” Anne continues. “In the centuries-long struggle between autocracy and democracy, between dictatorship and freedom, Ukraine is now the front line—and our front line too.”

Anne Applebaum

(Read the article in full.) https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2022/02/ukraine-identity-russia-patriotism/622902

Răul are un nume — dyo

Zice o învățătură creștină, înțelept, că facerii de bine îi șade de minune anonimatul. Să nu știe stânga ce face dreapta, citim în Carte. E adevărat, însă, că ispita e mare, așa că nu contenim în a ne îmbrăca milosteniile și binecuvântătoarele isprăvi în haine distribuitoare (sfântul selfie, pereții șamd). Vrednic este lucrătorul de distribuirea […]

Răul are un nume — dyo