Un membru emblematic al Rugului Aprins: profesorul Alexandru Mironescu
Marius Vasileanu, Contributors 19/01/2023
Fragment
(3.VI.1971) [Pe] toți oamenii care au suferit persecuții și închisoare îi înțeleg foarte bine și compătimesc cu ei și doresc să-și aducă aminte toată viața lor, să spună și altora, și copiilor, și nepoților lor, cât este de cumplită viața în asemenea condiții, iar cei care din vreo iluzie, din vreun idealism naiv sau din alte pricini au ajutat la biruința și instaurarea comunismului în lume și pe spinarea altora sau au ajutat la distrugerea altora, să meargă să-și mărturisească păcatele și să ceară iertare de la Dumnezeu, Tatăl nostru al tuturor!”
Dedicat cu toată ființa cunoașterii deopotrivă științifice, filosofice și mistice – pe care nu le consideră, decât parțial, în contradicție –, profesorul Al. Mironescu face adesea și mărturii tulburătoare. Pentru un om cu înalte studii de chimie și de filosofie, aceste mărturii devin cu atât mai interesante:
„(4.I.1971) Anul Nou e de multă vreme prilejul sau momentul obligatoriu al unui bilanț. Îl fac șefii de state, băncile, societățile «burgheze», revistele, cronicarii titulari ș.a. Ar fi bine să-l facă și alții, pentru ei, pentru cunoștința lor, pentru viața lor știută sau neștiută sau mai neștiută. Creștinii care se împărtășesc au prilejuri mai dese să-l facă… Doresc, în ceea ce mă privește, aici și acum, să spun, ca un rezumat, ca o mare și cutremurătoare concluzie a unei investigații de o claritate deplină, să spun că ceea ce mă covârșește, făcând bilanțul, e caracterul de mister reiterat în lunga mea existență personală atât de bogată în evenimente de primă importanță pentru viața mea. Caracterul acesta de mister, în înțelesul cel mai strict al cuvântului, mi se impune cu claritatea totală a unei evidențe, la capătul analizei riguroase a acestor evenimente majore și decisive în existența mea personală. Nici o calitate personală, nici o conjunctură, nici o socoteală proprie, nici o aspirație, nici o râvnă – ele n-au lipsit, dar și aceasta mă uimește până la perplexitate – nu pot explica evenimentele care articulează și formează miezul și răbojul vieții mele. Mai rămâne ceva inexplicabil și tulburător; și acest ceva e esențial. Nu e o impresie subiectivă. Oricine cunoaște aceste evenimente spune la fel ca mine, căci este evidența însăși. Dacă voi avea răgazul, am să pun, cu un alt prilej, câteva puncte pe i. Dar e destul și atât!”
În ultimii ani de viață este încercat de o boală nemiloasă și supus unei grele operații, astfel că profesorul Al. Mironescu stăruie constant asupra meditațiilor creștine. Dar nu oricum, ci în ceea ce s-ar putea numi duhul Rugului Aprins, adică nonconformist, nefanatic, cu o uimitoare priză la Realitate, anticipând vizionar noile schimbări de paradigmă:
„(22.IX.1971) Aș dori, în puține cuvinte, să deschid o perspectivă, pe care eu o resimt ca o nouă perspectivă. (…) Noi, contemporanii cu explozia de la Hiroșima, asistăm la o explozie – unii vorbesc de o mutație – și în ordinea spirituală. Biserica e din nou în situația segregației, ca să zic așa, e din nou Biserica și Lumea. Se pun din nou niște probleme, alte probleme, noi probleme, altfel de probleme. E ca o surpriză, deși ca o latență asemenea alte probleme au plutit mereu, prin sfinți și creștini de elită, în văzduhul ei. Și din acest punct de vedere, și din acest unghi se cere o lărgire de orizonturi, o dilatare a conștiinței raporturilor cu Dumnezeu, cu lucrarea sa providențială. E ceva care se revarsă peste marginile unei anumite imagini despre Biserică.”
Presimțindu-și plecarea din această lume, notațiile diaristice din ultimul an sunt din ce în ce mai telegrafice. Învierea lui Hristos, asupra căreia face câteva comentarii, este ultima scripta. Semicentenarul morții lui Alexandru Mironescu ar merita celebrat și în mediile științifice, și în cele culturale, și în cele teologice: căci Profesorul este un model uman de care avem urgentă nevoie…
Blog de albina 