Saracia ca beatitudine

Ce sa insemne oare « fericiti cei saraci » ? (Luca… in evanghelia de azi, Luca 6, 17.20-26)

Cu varianta “saraci în duh”, înca si mai enigmatica (pasajul apropiat ca sens din Matei 5, 3…11).

Avem aici un cuvânt greu de primit, iar unele predici (considerate, ce-i drept, perimate) fac ideea si mai putin atragatoare, parând a sugera ceva gen: “bogatii cu bogatii, saracii cu saracii, totul e ce faci cu bogatia sau cu saracia ta”.

De ce sa fie saracii fericiti? În numele unei afirmatii, fie ea si a lui Hristos ? Dar mai stie oare multa lume de va fi “împaratia/regatul/domnia/ lui Dumnezeu”…?

Înainte de toate, e de bun simt sa refuzi sa iei prima “fericire” ad litteram. Nu e vorba de o pledoarie pentru mizerie, boli, jafuri, sau pur si simplu ghinionul de a te fi nascut într-un mediu defavorizat. Altfel, de ce ni se mai cere  în Biblie– în nenumarate pasaje din Vechiul Testament dar si din Evanghelii – sa le sarim în ajutor celor lipsiti, umiliti, obiditi… saraci?

E la mintea oricui ca Mântuitorul nu ne cere sa traim în mizerie, stiind prea bine, ca Dumnezeu si ca om, ca foamea si disperarea pot împinge oamenii la cele mai rele fapte.

Si atunci, despre ce saracie e vorba?

Ce alte cuvinte din Scriptura ne pot ajuta?

Ma multumesc sa sugerez unul singur, dar de o covârsitoare importanta.

Un cuvânt în care sf Pavel/Paul sintetizeaza semnificatia Întruparii lui Dumnezeu. Si anume, saracirea radicala a Fiului, ca “golire de sine”, “dezbracare” în sensul renuntarii la prerogativele divine, pentru “a se smeri” luând chipul nostru “de rob”:

Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus:

El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor.

La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce.  (Filipeni 2, 5-8, traducere Cornilescu)

*

Dumnezeu, spunea foarte frumos Maurice Zundel, nu poseda si nu retine nimic pentru sine, este pura daruire, pura atentie, iubire care nu “însfaca” nimic. Deci, “sarac” !

“Tatal nu este decât o privire dragastoasa catre Fiul, Fiul nu este decât o privire catre Tatal, iar Duhul Sfânt nu este decât legatura întru iubire între Tatal si Fiul”.

[L’homme est appelé à s’inscrire dans le sillage de l’altérité trinitaire, où “Le Père n’est qu’un regard vers le Fils, le Fils n’est qu’un regard vers le Père et l’Esprit Saint n’est qu’une relation d’amour vers le Père et le Fils”.]

Cel mai folositor, pentru cei care doresc sa-I placa lui Dumnezeu, si sa îi faca voia, spun oamenii rugaciunii din toate timpurile, este sa  te înfatisezi înaintea Lui cu mâinile goale, cu un suflet « dezgolit », eliberat de egoism, lacomie, mândrie. Altfel, spunea foarte sugestiv J. Tauler (1300-1361) ar fi ca si cum am vrea sa umplem un butoi cu vin fara sa varsam înainte apa cu care era umplut.

În aceeasi faimoasa predica numarul 25, maestrul renan spune mai departe ca “golirea” noastra de tot ce ne îndeparteaza de Dumnezeu se face în primul rând de catre Duhul, care ne “saraceste” ego-ul ca sa poata revarsa mai bine în inima noastra bogatiile harului.

Despre saracia aceasta având ca tel unirea noastra cu divinitatea este vorba, asadar. Saracia nu ca mizerie materiala, guri fara dinti si burti de copii umflate de nemîncare. Ci saracia ca spirit, ca valoare spirituala, constând în primul rând în a recunoaste dependenta totala de Dumnezeu, si în al doilea rând a accepta viata ca dar dumnezeiesc, inclusiv când se petrece în saracie, boala, durere.

Adaug un alt pasaj din Tauler (din predica 71 la Mt 5, 1-12).

“Fericiti cei saraci în Duh… Este vorba aici de în primul rând de virtutea saraciei spirituale fiindca ea este începutul si temelia oricarei desavârsiti. Puteti întoarce  chestiunea sub toate fetele, va fi întotdeauna nevoie ca omul sa fie, în strafundul inimii, despuiat, liber, sarac si desprins de orice avere, daca Dumnezeu chiar trebuie sa-si desfasoare în el pe deplin lucrarea”.

Résultat de recherche d'images pour "sermon montage doré"

Gravura de Gustave Doré

 

Reclame

Papa Francisc despre saracie

A propos de cuvintele „Fericiti cei saraci”. Sursa: https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2018-11/papa-francisc-ziua-mondiala-a-saracilor-2018.html traducere Pr Martinas.

«În fața demnității umane călcată în picioare, se rămâne deseori cu brațele încrucişate  sau se ridică din umeri, în semn de neputinţă în faţa forțelor întunecate ale răului. Însă creştinul nu poate rămâne cu braţele încrucişate, indiferent, sau să ridice din umeri, într-o atitudine fatalistă, nu. Credinciosul întinde mână, cum face Isus cu el. În Dumnezeu, strigătul celui sărac află ascultare, dar în noi? Avem ochi să vedem, urechi să auzim, mâini întinse pentru a ajuta?»,  a spus pontiful în omilia Sfintei Liturghii celebrată duminică, 18 noiembrie, în cea de-a doua ediţie a Zilei mondiale a săracilor, stabilită de papa Francisc cu prilejul Jubileului extraordinar al milostivirii. Celebrarea anuală a acestei zile a fost fixată pentru penultima duminică a anului liturgic, potrivit calendarului roman sau latin.

Papa Francisc: «Domnul își întinde mâna: este un gest gratuit, care nu este datorat. Nu este un „așa se face”. Nu suntem chemați să facem bine numai acelora care ne iubesc. Este normal să întoarcem binele primit. Dar Isus ne cere să mergem mai departe (cf Mt 5,46): să dăm acelora care nu au posibilitatea să ne restituie binele, adică să iubim în mod gratuit (cf Lc 6,32-36). Să privim la zilele noastre: printre numeroasele acţiuni, facem şi ceva gratuit liber, ceva pentru cei care nu pot să ne restituie binele primit? Aceea va fi mâna noastră întinsă, adevărata noastră bogăție în ceruri.»

Papa Francisc: «Să cerem harul de a auzi strigătul celor care trăiesc în ape tumultuoase. Strigătul celor săraci: strigătul înăbuşit al copiilor care nu pot veni pe lume, al pruncilor care suferă de foame, al copiilor obișnuiți cu vuietul bombelor şi nu cu strigătele fericite ale jocurilor. Este strigatul vârstnicilor daţi la o parte şi lăsaţi singuri. Este strigătul celor care sunt nevoiţi să înfrunte furtunile vieții fără o prezență prietenoasă. Este strigătul celor care trebuie să fugă, lăsându-şi casa și pământul fără certitudinea unui loc de destinaţie. Este strigătul unor întregi populații, private şi de resursele naturale uriașe de care dispun. Este strigătul multora  care, asemenea lui Lazăr cer sărac, cer ajutor câtorva bogaţi nemiloşi care chefuiesc cu ceea ce, potrivit spiritului dreptăţii, ar reveni tuturor. Injustiţia este rădăcina perversă a sărăciei. Cu fiecare zi, plânsul săracilor devine mai puternic dar şi mai puțin ascultat. În fiecare zi este tot mai puternic acel strigăt, dar este tot mai puţin ascultat, dominat de zgomotul câtorva bogați, care devin tot mai puțini și tot mai bogați.» 

În Ziua mondială a săracilor, circa 3000 de persoane nevoiaşe au fost invitate de Sfântul Părinte în Aula Paul al VI-lea pentru masa de prânz, oferită de structura hotelieră italiană Rome-Cavalieri Hilton, în colaborare cu organizaţia umanitară neguvernamentală Tabor. După exemplul papei Francisc, în toate diecezele Italiei, în Ziua mondială a săracilor, numeroase persoane cu dificultăţi au fost invitate să ia masa de prânz în parohii, cu dorinţa de a alimenta conştiinţa şi atenţia faţă de cei săraci şi necesitatea de a-i aşeza în centrul comunităţilor ecleziale.   

Încheiem cu rugăciunea sugerată de papa Francisc în tweet-ul trasmis în cea de-a doua Zi mondială a săracilor, celebrată duminică 18 noiembrie a.c. «Să cerem harul de a ne deschide ochii şi inima faţă de cei săraci, de a le auzi strigătele şi de a le recunoaşte nevoile».

«Să cerem harul de a ne deschide ochii şi inima faţă de cei săraci, de a le auzi strigătele şi de a le recunoaşte nevoile». 

Foules… et foules

Du site d’un théoricien des mouvements de foule:

http://www.mehdimoussaid.com/restez-groupes/#more-471

„Seul comme un piéton”

„Dans ce projet scientifique, nous nous étions mis en tête d’étudier le déplacement des groupes de piétons, comme un couple, une bande d’amis ou un rassemblement de touristes. Étonnamment, personne ne l’avait fait avant nous. Depuis le début de la fouloscopie, les chercheurs ont en effet toujours considéré qu’une foule était un ensemble de piétons solitaires, un rassemblement de gens qui marchent tout seuls au milieu des autres, comme des âmes en peine…

Heureusement, la réalité est plus joyeuse. Les piétons solitaires sont en fait en minorité. Les individus sont le plus souvent accompagnés pendant leur déplacement, formant des petits groupes de deux à quatre personnes. Dans le jargon, on appelle cela des “amas de piétons“. Si par exemple vous emmenez votre bien-aimée pour un dîner amoureux au restaurant, les chercheurs diront que vous formez un amas. Ce n’est pas très romantique, mais c’est comme ça…

Nous nous sommes donc lancé dans une étude de ces amas. Pour collecter des données, je me suis rendu avec mon ami et collègue Simon Garnier sur le toit du Capitole de Toulouse, ici :

Comme point de vue, on peut difficilement faire mieux !
Après quelques heures d’enregistrements vidéos (et quelques semaines de dépouillement), nous avons pu obtenir des données qui ressemblaient à cela :

Et c’est grâce à ces observations que nous avons fait la découverte dont parle Marion Montaigne: les piétons en groupe adoptent effectivement une configuration de marche assez particulière. À trois, ils prennent la forme d’un V , avec la pointe orientée vers l’arrière (ou d’un U lorsqu’ils sont plus nombreux). Comme ceci :

Les piétons marchent en V comme l'a illustré Marion Montaigne. Photographie de Mehdi Moussaid.

Grâce aux analyses des vidéos, nous avons pu extraire plus précisément la forme de ces configurations de marche (elles sont mieux détaillées dans l’article):

Oui bon… Pas de quoi casser trois pattes à un canard… Et d’ailleurs, c’est quoi le rapport avec les oies ? 

J’y viens… Ce qui est étonnant, c’est que ces configurations de marche sont les pires que l’on puisse imaginer d’un point de vue de l’efficacité du déplacement… Pour aller vite et progresser confortablement, il est préférable d’adopter une configuration en V, mais avec la pointe vers l’avant.  C’est ainsi que volent par exemple les oies sauvages pendant leurs migrations…

Sauf que les piétons, eux, se fichent bien de ces considérations aérodynamiques… Ils préfèrent marcher en V, pointe vers l’arrière. Et tant pis si cela entrave leur progression et constitue une gêne pour les autres. Résultat : les groupes induisent une perturbation considérable du trafic piétonnier de l’ordre de 17%.

Mais alors, pourquoi marchons-nous de cette manière ? Il doit bien y avoir une raison, non ? Il y en a une en effet : le V pointe vers l’arrière est particulièrement efficace pour entretenir des interactions sociales au sein du groupe. Cette configuration est en effet la seule qui permet aux piétons de se voir et de communiquer les uns avec les autres tout en gardant un oeil sur la route.
En d’autres termes: les piétons défient quotidiennement les loies de l’aérodynamique pour bavarder. Après tout, un bon potin vaut bien 17% de temps de trajet en plus, non ?”

Pour aller plus loin :

  • Moussaïd, M., Perozo, N., Garnier, S., Helbing, D., & Theraulaz, G. (2010). The walking behaviour of pedestrian social groups and its impact on crowd dynamics. PloS one5(4), e10047.
  • Dessins de Marion Montaigne inspirés par les travaux de M. Moussaïd
  • Marion Montaigne Fouloscopie sur les recherches de Mehdi Moussaid

Interviu Mircea Cartarescu

Extras dintr-un interviu publicat de Newsweek

„Mai putem numi democrație ceea ce trăim acum în România? Instituțiile statului sunt capturate, una după alta, de clasa politică?

Cât vom rămâne în Uniunea Europeană, o reală tiranie nu va fi prea ușor de instalat la noi, deși exemplul lui Orban nu e departe. Dar dacă ieșim, devenind iarăși un satelit al Rusiei, asta ne așteaptă. Nu e deloc imposibil, cu oamenii care sunt acum la putere. Am mai trecut prin dictaturi în care coloana vertebrală a națiunii a fost frântă pentru decenii.

Pentru mine, să trec din nou prin asta e inimaginabil. Încă și acum pot spune că mi-am petrecut mai mult din viață într-o dictatură decât într-o democrație, și ea precară ca a noastră după 1989. Dacă nu voi mai fi lăsat să trăiesc și să scriu, am să mă gândesc serios la ce am de făcut. Numai să nu fie prea târziu.

De ce am ajuns aici, în punctul în care să ne conducă condamnați penal și personaje de rea-credință, pentru care până și limba română este străină?

Pentru că un personaj de tip Pablo Escobar a câștigat lupta dintre clanurile mafiote pesediste și, profitând de câștigarea alegerilor (prin masivul absenteism al oamenilor „de bine“), a folosit mecanismele democrației ca să pună capăt democrației.

Ca să nu aibă rivali în PSD, a ales ca demnitari numai oameni de paie, fără voință proprie, fără coloană vertebrală și fără inteligență, simple fantoșe mânuite de vătaful din umbră. El e la fel ca ei, cu excepția unei voințe îndârjite de tip paranoid, cum au avut-o marii scelerați ai istoriei. Noi nu am trecut niciodată prin așa ceva, ce vedem azi la București și la Bruxelles e un spectacol care-ar fi comic și grotesc precum o commedia dell’arte, dacă nu ar mânji imaginea României și a fiecăruia dintre noi.

Cine este Mircea Cărtărescu

 

Născut la 1 iunie 1956, Mircea Cărtărescu este poet, prozator, eseist, publicist, critic literar și prof. dr. în cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Printre volumele sale se numără „Totul“, „Visul“,
„Levantul“, „Travesti“, trilogia „Orbitor“, „De ce iubim femeile“, „Baroane!“, „Solenoid“, „Peisaj după isterie“, „Un om care scrie“.

Cărțile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse în zeci de limbi, primind premii nenumărate, ca cele din partea Academiei Române, a Uniunii Scriitorilor din România și din Republica Moldova, a Ministerului Culturii, a Asociației Scriitorilor din București și a Asociației Editorilor din România.

De asemenea, pe lângă Premiul Thomas Mann pentru Literatură și Premio Formentor de las Letras, primite anul trecut, Mircea Cărtărescu a mai primit, printre alte distincții, Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013) și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (2015).”

ttps://newsweek.ro/interviuri/mircea-cartarescu-mor-cu-ei-de-gat-sau-traiesc-linistit?fbclid=IwAR1nWWerBAgxAjIc93NyNZqDeKCzLUOqpesxa7U1JK1-Gf

Creștini (și) cretini: reflecția biblistului Alberto Maggi — Curajul credinței

Din păcate, reflectează pe ilLibraio.it fratele Alberto Maggi, „învățătura lui Isus în fața violenței suferite (Matei 5, 38-42) a fost adesea interpretată ca o invitație la resemnare, la suportare, la tolerarea nedreptăților și a samavolniciilor, la tăcere și la îndurarea răului, la plecarea continuă a capului, la acceptarea „din iubire față de Dumnezeu” a tuturor […]

via Creștini (și) cretini: reflecția biblistului Alberto Maggi — Curajul credinței