Despre politica întregirii familiilor si inamicii ei

Unchiul lui Stephen Miller, arhitectul politicii anti-imigratie a lui Trump, despre familia lor comuna de imigranti. O familie a carui stramos a plecat din Rusia in 1903, fugind de pogromurile incurajate de regimul tarist. Daca aceeasi politica s-ar fi aplicat atunci, un neam intreg ar fi ajuns in cuptoarele naziste; ceea ce s-a petrecut cu aproape toti cei doua mii de locuitori ai localitatii Antopol, actualmente in Belarus. Nu e vorba numai de o mare parte a locuitorilor Statelor Unite, ci si de însusi Trump, cu ai lui bunici si ale lui neveste… 

„I have watched with dismay and increasing horror as my nephew, an educated man who is well aware of his heritage, has become the architect of immigration policies that repudiate the very foundation of our family’s life in this country.

I shudder at the thought of what would have become of the Glossers had the same policies Stephen so coolly espouses— the travel ban, the radical decrease in refugees, the separation of children from their parents, and even talk of limiting citizenship for legal immigrants — been in effect when Wolf-Leib made his desperate bid for freedom. The Glossers came to the U.S. just a few years before the fear and prejudice of the “America first” nativists of the day closed U.S. borders to Jewish refugees. Had Wolf-Leib waited, his family likely would have been murdered by the Nazis along with all but seven of the 2,000 Jews who remained in Antopol. I would encourage Stephen to ask himself if the chanting, torch-bearing Nazis of Charlottesville, whose support his boss seems to court so cavalierly, do not envision a similar fate for him.”


„Service Instead of Domination”

By R. Rohr, A Thought for Monday, July 16, 2018

May the grace of the Lord Jesus Christ, and the love of God, and the fellowship of the Holy Spirit be with you all. —2 Corinthians 13:13

Without the nondual mind, it’s almost impossible for us to find another way of doing politics. Grounding social action in contemplative consciousness is not a luxury for a few but a cultural necessity. Both the Christian religion and American psyche need deep cleansing and healing from our many unhealed wounds. Only a contemplative mind can hold our fear, confusion, vulnerability, and anger and guide us toward love.

Contemplative Christians can model a way of building a collaborative, compassionate politics. I suggest we start by reclaiming the wisdom of Trinity, a circle dance of mutuality and communion. Humans—especially the powerful, the wealthy, and supporters of the patriarchal system—are more comfortable with a divine monarch at the top of pyramidal reality. So Christians made Jesus into a distant, imperial God rather than a living member of divine-human relationship.

Spiritual power is more circular or spiral, and not so much hierarchical. It’s shared and shareable. God’s Spirit is planted within each of us and operating as each of us (see Romans 5:5)! Trinity shows that God’s power is not domination, threat, or coercion. All divine power is shared power and the letting go of autonomous power.

There’s no seeking of power over in the Trinity, but only power with—giving away and humbly receiving. This should have changed all Christian relationships: in churches, marriage, culture, and even international relations. Isaiah tried to teach such servanthood to Israel in the classic four “servant songs.” [1] But Hebrew history preceded what Christianity repeated: both traditions preferred kings, wars, and empires instead of suffering servanthood or leveling love.

Since this is so ingrained in our psyche, we must work hard to dismantle systems of domination. I emphatically state, together with my fellow Christian elders and leaders:

We believe our elected officials are called to public service, not public tyranny, so we must protect the limits, checks, and balances of democracy and encourage humility and civility on the part of elected officials. . . .

We reject any moves toward autocratic political leadership and authoritarian rule. . . . Disrespect for the rule of law, not recognizing the equal importance of our three branches of government, and replacing civility with dehumanizing hostility toward opponents are of great concern to us. Neglecting the ethic of public service and accountability, in favor of personal recognition and gain often characterized by offensive arrogance, are not just political issues for us. They raise deeper concerns about political idolatry, accompanied by false and unconstitutional notions of authority. [2]

What if we actually surrendered to the inner Trinitarian flow and let it be our primary teacher? Our view of politics and authority would utterly change. We already have all the power (dynamis) we need both within us and between us—in fact, Jesus assures us that we are already “clothed” in it “from on high” (see Luke 24:49)!

Gateway to Presence:
If you want to go deeper with today’s meditation, take note of what word or phrase stands out to you. Come back to that word or phrase throughout the day, being present to its impact and invitation.

[1] See Isaiah 42:1–9; 49:1–13; 50:4–9; 52:13–53:12.

[2] Reclaiming Jesus: A Confession of Faith in a Time of Crisis,

Adapted from Richard Rohr, “Rebuilding from the Bottom Up: A Reflection Following the Election,”;
The Shape of God: Deepening the Mystery of the Trinitydisc 5 (Center for Action and Contemplation: 2005), CDDVDMP3 download; and
Richard Rohr with Mike Morrell, The Divine Dance: The Trinity and Your Transformation (Whitaker House: 2016), 95-96.

„Despre adevar si minciuna”

Final articol Ana Maria Sandu

„Recitiți interviul acesta cu Ciprian Mihali de pe, pentru o mai bună contextualizare a lumii a post-adevărului în care trăim. „Pentru ca minciunile să poată fi înghiţite uşor, adică să nu-i trezească din somn pe cei care le aud, e nevoie ca ele să fie formulate în cuvinte cît mai puţine şi cît mai des repetate, dar rostite teatral pe scenele publice oferite cu atîta generozitate de industriile mediatice, ele însele complice şi supuse acestui spectacol (…). O afirmaţie absurdă spusă o dată poate fi percepută ca absurdă, deci necredibilă. Repetată însă de o mie de ori, ea nu este în fond mai puţin absurdă, doar că devine credibilă. Iar credibilitatea ei se obţine prin credulitate, expresia cea mai înaltă a abandonării oricărui simţ critic”, spune Mihali.

Exact acesta a fost unul dintre reproșurile aduse opoziției de actuala putere, maestră absolută la capitolul manipulare: „Prezentaţi răul ca fiind bine, iar binele ca fiind rău. Am credinţă în puterea adevărului, în inteligenţa acestui popor, care a dovedit în nenumărate rînduri că nu se lasă manipulat şi e capabil să distingă între adevăr şi minciună. Ecuaţia va fi cît se poate de simplă, dvs.aţi tăiat, noi am majorat pensiile şi salariile”, a mai spus Dăncilă.

Philip Roth credea „că trăim într-o lume în care minciuna e regină”. S-ar putea ca în curînd marile bătălii să nu se mai dea pe resurse, ci pe alchimia transformării adevărului în minciună și invers.”

What are signs of low emotional intelligence?


„Emotional intelligence (EQ), according to , refers to the capability of an individual to identify and control her and others’ emotions. is considered to manifest itself in three skills: emotional awareness, relationship management and self-management.

R. Boyatzis and D. Goleman found 12 domains (4 each) specifying and elucidating skills defining EQ.

Here are the signs of low EQ, according to 4 different sources, (I chose the primary ones, hopefully, objectively)

  1. Not apologizing. Your ego stands on your way of admitting your fault and making another person feel better. Which one is more important? Your ego, or someone else’s well being?
  2. Internal drive toward pessimism and almost nonexistent problem-solving skills during hard times.
  3. Lack of interest in people.
  4. Not being judicious and prudent in recognizing people, their character, strengths and weaknesses.
  5. Lack of empathy.
  6. Not being able to handle criticism without anxiety, blame, or excuses.
  7. Missing cues from people around, not being attentive to details about people’s personalities and their reactions to you.
  8. Inclination towards being manipulated, particularly by ideologies or people focusing on your personal problems.
  9. Not praising people who deserve it. Being resentful in some way or another.
  10. Not being grateful for things you do or don’t have.
  11. Lack of emotional self-control. Well, that one was obvious.
  12. Lying. People with high EQ not only don’t lie, but also don’t sugarcoat the truth. Once a wise man said: “Hurt me with the truth, but never comfort me with the lie”. This quote is personally valuable to me and so true. By being almost disrespectfully truthful, you might hurt a man for a day or two, but by lying to him, you will hurt him for life.”

Anton de Padova

Este un sfânt venerat în lumea întreaga, si nu degeaba. Din pacate insa, mai curând la un mod superstitios: 13 rugaciuni, cu un text anume, de rostit în 13 saptamâni, neaparat martea. Zi în care e bine si sa dai ceva saracilor, chit ca în celelalte zile nici ca-ti pasa, nici de ei, si nici de rugaciune. În  România ma impresionau, cu ani in urma, slujbele somptuoase de 13 iunie, cu sfintirea copiilor si a crinilor…Si, fireste, pastram cu sfintenie petale uscate de crin din buchetul stropit cu aghiasma cu care ma înghesuiam si eu printre sumedenie de mamici, matusi si bunici.  Sfântul, sa nu uitam, nu numai ca e ocrotitor al copiilor, dar e sarbatorit si în iunie, luna cu examene. Oricum, îi datorez partial descoperirea Bisericii catolice, în care patrundeam în deplina ignoranta si cu cele mai superstitioase asteptari, ca si apropierea de credinta in general.

În Franta am constatat cu surprindere ca saint Antoine de Padoue, care-si mai are statuia în multe biserici, este redus la functia de „gasitor de obiecte pierdute”, iar publicul care aprinde lumânari în fata statuii si ofera un mic obol pentru saraci e si el alcatuit majoritar din straini batrâiori, pierduti si saraci.

Acum gândesc ca, daca obiectul pierdut este o rugaciune cu inima curata, lipsita de egoism, îndreptata catre un Dumnezeu al Milei, al Iubirii care nu pune conditii, rabda tot si iarta tot… un Dumnezeu al daruirii nepregetate… mijlocirea sfântului este cât se poate de folositoare. A nu se uita ca este Invatator al Bisericii, mare propovaduitor al Evangheliei, „razboinic al lui Hristos”, înainte ca evlavia populara sa-i fi atribuit micile si marile minuni asteptate prin mijlocirea rugaciunii sale în obstea (comuniunea) sfintilor.

Printre sfinti, nu o uit pe Maica Teresa din Calcutta, care a pledat în catedrala Sf Iosif din Bucuresti în favoarea pruncilor nenascuti. Ceea ce s-a petrecut, daca nu ma însel, în acelasi iunie funest din 1990.


Résultat de recherche d'images pour "antonio de padova"


E un caz mărunt, dar semnificativ. De-aia îmi pierd vremea scriind despre el. Faptele sînt următoarele: o doamnă (persoană cunoscută, care între altele s-a implicat în organizarea unor campanii împotriva violenței în familie) este agresată verbal în tren de un ins. Supărată și șocată (pe bună dreptate), scrie pe Facebook ce i s-a întîmplat și […]

via Un caz tipic de sminteală pe Facebook —

Despre Marx, la o aniversare

La bicentenarul lui Karl Marx. Un excelent memento, la o aniversare care suscita înca simpatii pentru un mare filosof, analist profetic al crizelor economice ciclice care mai bântuie înca lumea industrializata si post-industrializata. Care aprecieri pozitive ignora legatura strânsa (de la cauza la efect? – nu desigur, dar strânsa) dintre filosofia lui Marx si sângeroasa lor materializare în secolul 20.

De Ioan Stanomir, „La Punkt”.

„… scopul acţiunii lui Marx a fost acela de a oferi un ghid de remodelare al universului.Ţinta sa nu a fost doar să analizeze capitalismul, ci şi să demonstreze, ştiinţific, inevitabilitatea prăbuşirii sale. Obiectivul paginilor sale nu a fost, niciodată, unul tern- academic: intelectual revoluţionar în tradiţie iacobină, Marx a privit ideile ca pe materia primă din care se va croi alt viitor. Rândurile lui Leszek Kolakowski dedicate acestei pasiuni prometeice a lui Marx merită recitite de cei care, la bicentenar, îl separă pe Marx de domeniul acţiunii politice concrete. Ideologia marxistă este temelia raţionalismului sanguinar pe care îl practică regimurile comuniste. “Manifestul Partidului Comunist” nu este o inocentă dizertaţie academică, ci un tratat despre logica confruntăriii politice.

În marxism, ca filosofie a societăţii şi discurs asupra puterii, se află nucleul liberticid şi totalitar pe care îl va dezvolta marxism- leninismul.Marxismul oferă, o dată cu consacrarea luptei de clasă ca motor al istoriei,o legitimare a barbariei. Ambiţia marxismului este dublă: de a identifica inamicul, dar şi de a invita la lichidarea lui. Retorica “ Manifestului” este retorica pe care o vor îmbrăţişă totalitarismele comuniste: un amestec, teribil, de încredere absolută în idei şi de dispreţ pentru omul concret. Marxismul stabileşte un mecanism implacabil al determinismului, din care nici o fiinţă umană nu se poate salva. Logica marxismului politic este logica lui Procust, în toată splendoarea ei dialectică.

Comuniştii, aşa cum se ivesc ei din paginile “Manifestului”, sunt locuiţi de amoralitatea revoluţionară, obsedaţi de aplicarea schemelor unui viitor perfect. Rahmetov al lui Cernîşevki, Neceaev sau Lenin ies din acest domeniu marxist al ideilor. Ştiinţificitatea acţionează spre a suspenda morala şi a elimina compasiunea. Politica marxistă este, încă de la “Manifest”, una a exterminării. Ea refuză compromisul, în numele apelului la raţiunea istoriei.”


„Lupta de clasă din “Manifestul Partidului Comunist” este spectrul ce bântuie secolul XX. Drumul pe care îl deschide Marx prin textele sale duce spre Lenin, Stalin, Castro, Mao sau Pol- Pot. Aceştia sunt autenticii moştenitori ai Ideii pe care marxismul o îmbracă în armura ştiinţificităţiii . Utopia se serveşte de stat ca de un instrument criminal, în tentativa de a extermina tot ceea ce nu se încadrează în perimetrul umanităţii ideale.

Marxismul s-a vrut a fi o filosofie a rupturii prometeice, iar totalitarismele din veacul trecut sunt imaginea, terifiantă, a istoriei în marş către viitor. Din promisiunea emancipării s-au hrănit sclavia şi barbaria. La bicentenarul naşterii lui Marx, bilanţul tiraniilor marxizante este bilanţul propriei sale ambiţii cosmogonice. Filosofia politică marxistă are în faţă oglinda aşezată de istoria insăşi, spre a–şi putea contempla chipul de Meduză.”

Karl Marx la bicentenar: lupta de clasă şi crima de stat. despre un bilanţ ideologic