Un text de Maurice Zundel

„Un om rănit zace în praful drumului, pe când trece un preot; din prudenţă, se duce pe partea cealaltă a drumului; vine apoi un alt om bisericos, care face la fel; dat fiind că sunt adânciţi în rugăciune, se simt îndreptătiţi să nu se sinchisească de cel aflat în ţărână.

Ar fi incomod să se aplece, să-l ridice, să vadă de el; dar ar face aşa ceva cu toţi prăpădiţii, unde ar ajunge ?!  Când e atât de simplu să treci drumul şi să te rogi mai departe. Faptul de a trece pe celalălt trotoar nu figurează printre păcatele codificate, nu-i păcat de moarte! Nici un tribunal nu te va condamna pentru aşa ceva… Dar omul acela zace în praf, şi va muri sub ochii trecătorilor! Faptul că trecătorii nu-i se aruncă nicio privire îi poate aduce moartea. Dar un om dispreţuit ca toţi cei din neamul lui, samarineanul în care preotul şi celălalt trecător nu văd decât un câine, se îndreaptă spre cel aflat pe jos. Oare pentru că-şi zice : « aş fi putut fi eu în locul lui »?

Îl ridică, îi spală rănile, îl pune în şa, îl duce la hanul cel mai apropiat, şi le plăteşte celor de acolo ca să se îngrijească mai departe de cel rănit.

« Fă şi tu ca omul acesta », îi cere Isus învăţatului  care L-a întrebat ce are de făcut, ca să fie desăvârşit. Cât despre primii doi oameni din pildă, aceştia ne arată atât de bine în ce constă adevăratele greşeli grave! Cele pe care nu le afli prin cataloage, cele care nu ne încarcă automat conştiinţa de remuşcări, cele pe care le considerăm gesturi justificate, omisiuni  prudente,  economie de timp…  dar pot avea urmări dezastruoase, ireparabile!

Refuzul de a intui ce doreşte omul  de lângă tine, refuzul de a-i ghici suferinţa, refuzul de a-l asculta, orbirea şi surzenia la tot ce simte altul… Gândul obsedant că trebuie să-ţi impui neapărat voinţa, să domini; cuvântul ironic care opreşte un gest generos, o faptă bună pe cale să se înfiripe… Nu e nevoie de mai mult ca să otrăveşti o viaţă şi să distrugi fericirea unui cămin.

(….) Nu poţi vorbi despre Dumnezeu, fără a face mai mult rău decât bine, dacă nu faci efortul de a ţese în viaţa ta de zi cu zi urzeala unei fericiri făcute din mici nuanţe, din respect, din stapânire de sine, dintr-o atenţie plina de grijă pentru cele mai mici detalii ale vieţii, aşa  ca nimeni să nu fie rănit de tine, iar viaţa să înflorească. « Muzica tăcută » a unei asemenea vieţi nu este altceva decât Dumnezeul Cel Viu, care ne aşteaptă în adâncul inimii noastre. »”

Résultat de recherche d'images pour "bon samaritain"

Reclame

Anton de Padova

Este un sfânt venerat în lumea întreaga, si nu degeaba. Din pacate insa, mai curând la un mod superstitios: 13 rugaciuni, cu un text anume, de rostit în 13 saptamâni, neaparat martea. Zi în care e bine si sa dai ceva saracilor, chit ca în celelalte zile nici ca-ti pasa, nici de ei, si nici de rugaciune. În  România ma impresionau, cu ani in urma, slujbele somptuoase de 13 iunie, cu sfintirea copiilor si a crinilor…Si, fireste, pastram cu sfintenie petale uscate de crin din buchetul stropit cu aghiasma cu care ma înghesuiam si eu printre sumedenie de mamici, matusi si bunici.  Sfântul, sa nu uitam, nu numai ca e ocrotitor al copiilor, dar e sarbatorit si în iunie, luna cu examene. Oricum, îi datorez partial descoperirea Bisericii catolice, în care patrundeam în deplina ignoranta si cu cele mai superstitioase asteptari, ca si apropierea de credinta in general.

În Franta am constatat cu surprindere ca saint Antoine de Padoue, care-si mai are statuia în multe biserici, este redus la functia de „gasitor de obiecte pierdute”, iar publicul care aprinde lumânari în fata statuii si ofera un mic obol pentru saraci e si el alcatuit majoritar din straini batrâiori, pierduti si saraci.

Acum gândesc ca, daca obiectul pierdut este o rugaciune cu inima curata, lipsita de egoism, îndreptata catre un Dumnezeu al Milei, al Iubirii care nu pune conditii, rabda tot si iarta tot… un Dumnezeu al daruirii nepregetate… mijlocirea sfântului este cât se poate de folositoare. A nu se uita ca este Invatator al Bisericii, mare propovaduitor al Evangheliei, „razboinic al lui Hristos”, înainte ca evlavia populara sa-i fi atribuit micile si marile minuni asteptate prin mijlocirea rugaciunii sale în obstea (comuniunea) sfintilor.

Printre sfinti, nu o uit pe Maica Teresa din Calcutta, care a pledat în catedrala Sf Iosif din Bucuresti în favoarea pruncilor nenascuti. Ceea ce s-a petrecut, daca nu ma însel, în acelasi iunie funest din 1990.

 

Résultat de recherche d'images pour "antonio de padova"

Tu esti Dumnezeul meu…

 

„Hide me in the secret place”  Ascunde-ma în locul cel tainic…

Eli ata       Esti Dumnezeul meu

Eli Elyon    Dumnezeul Cel Înalt…

Boreinu   Ziditorule

Prea Puternice, tu-mi tii în mâna Ta inima

Ascunde-ma în locul de taina,

sub aripile Tale.

Caci ai puterea de a mântui

Esti Numele cel mai vrednic de lauda

Hallelu, hallelu

Yah    Aleluia!

Dupa psalmul 90/91

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.

Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.

Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.

Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua… Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie…

„Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Christene Jackman, autoarea acestui cântec inspirat, identifica pe Yeshua, Isus/ Iisus, cu Slujitorul suferind, profetie mesianica din Isaia 53, 5-6.

Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. 

Si, daca tot e vorba de oi, azi samaritenii sarbatoresc propriul lor Paste pe muntele Garizim, punctul suprem al ritualului fiind sacrificarea mielului pascal.

https://www.timesofisrael.com/west-bank-neighbors-flock-to-mt-gerizim-for-samaritan-passover-sheep-slaughter/

Plus, cum scriu tot azi jurnalele, nori negri se aduna deasupra Ierusalimului… Doamne, scapa-ne de razboi, de toate  razboaiele. Amin.

https://www.haaretz.com/middle-east-news/syria/.premium-syria-strike-may-be-attempt-to-preempt-iranian-revenge-1.6036140

„Cred în…”

Doua credo-uri crestine, în expresia personala a autorilor lor.

Primul este o talmacire de-a mea dupa Maurice Zundel, preot catolic elvetian (1897-1975)

„Cred în omul creator de om.

Cred în treimea omenească a Tatălui, Mamei şi Copilului.

Cred în fecioria autenticei paternități şi autenticei maternități.

Cred în fecioria iubirii.

Cred în comuniunea luminii,

în care persoanele se zămislesc şi se recunosc reciproc.

Cred în valoarea infinită a trupului omenesc şi în veşnicia lui.

Cred că Dumnezeu, înomenindu-se, devine om cu suflet şi trup. (nu stiu daca am inteles bine)

Cred că trupul nu devine el însuşi decât desfăşurându-şi

dimensiunea mistică ce-l personifică şi scapă oricărei stăpâniri.

Cred că dragostea e o sfântă taină de primit în genunchi.

Dumnezeu e cu adevărat Dumnezeul trupurilor,

aşa cum trupurile noastre sunt chemate să devină Trupul lui Dumnezeu

pentru a dărui lacrimi durerii Lui şi – mai mult încă –

pentru a face vizibil zâmbetul iubirii Lui.”

Al doilea este o talmacire dupa Bruno Forte, teolog si episcop italian. ( text primit cu ocazia unor exercitii spirituale la Paray-le-Monial, prin 2000.)

Cred în Tine, Doamne Isuse Christoase, Fiu iubit între veşnicie

trimis în lume pentru a-i împăca cu Tatăl pe cei păcătoşi. (Mc 1,11)

Pură acceptare a Iubirii, eşti Cel ce iubeşti într-o nemărginită recunoştinţă

şi ne înveţi că până şi gestul de a primi e divin, iar

primirea iubirii nu e mai puţin divină decât iubirea.

Eşti Cuvântul veşnic ţâşnit din tăcere, în dialogul nesfârşit al Iubirii. (In 1, 1ss)

Eşti Iubitul care primeşte şi dăruieşte tot ce are. (In 20,21)

Zilele vieţii Tale în trup (Evr 5, 7ss),

în care ai trăit întru ascultare desăvârşită,

în anonimatul de la Nazaret, în primăvara din Galileea,

până la urcarea la Ierusalim, la drama Pătimirii Tale,

la viaţa nouă a Învierii Tale,

fac să crească în sufletele noastre recunoştinţa Iubirii,

făcând din noi, cei ce Te urmăm,

oameni care cred în Iubire (1 In 4,16)

şi trăiesc în aşteptarea venirii Tale. (1 Cor 11,26)

 

 

 

 

Cine ajunge în rai si cine nu

„E în cer taticul meu?”

Asta Dumnezeu singur hotaraste. Dumnezeu, care „e un tatic”. (Si tot El stie adevarul ascuns în adâncul inimilor, adaug eu la adresa celor care raspândesc zvonuri, considerându-se proprietari ai adevarului, inclusiv al celui, atât de grav, în ce priveste viata dupa moarte si soarta sufletelor.)

Raspunsul Papei Francisc dat unui baietel care si-a pierdut tatal, un om care a lasat sa-i fie botezati cei patru copii, desi el însusi era ateu.

Daca un barbat a putut creste asemenea copii (baietelul a avut curaj sa vina inaintea unei multimi ca sa-si exprime durerea si nedumerirea), si i-a botezat desi nu era credincios, el  a fost cu siguranta un om bun.

“A boy that inherited the strength of his father also had the courage to cry in front of all of us,” the pope said. “If this man was able to create children like this, it’s true that he is a good man.”

“That man did not have the [gift] of faith, wasn’t a believer. But he had his children baptized. He had a good heart,” Francis added.

“There, Emanuele, that is the answer,” the pope said, according to a translation provided by the Catholic News Service. “God surely was proud of your father, because it is easier as a believer to baptize your children than to baptize them when you are not a believer. Surely this pleased God very much.”

This isn’t the first time Francis has acknowledged that atheists can work for good.

In a 2013 homily, the pope reiterated the Christian belief that eternal salvation is attained through Jesus Christ. But he declared that all humans are created in the image of God, and that all have a duty to do good. This principle of doing good to others is one that unites all of humanity, the pope said, including atheists.

“Just do good and we’ll find a meeting point,” the pope said in that sermon.

https://www.huffingtonpost.com/entry/how-pope-francis-comforted-a-boy-who-wondered-if-his-dad-a-non-believer-was-in-heaven

 

„Ne pot face sarbatorile mai buni?” Buna întrebare…

De Paște sau de Crăciun, cei care merg la biserică sunt, în general, mai mulți și mai bine îmbrăcați. Nu doar că oamenii se gândesc ceva mai mult la „cele sfinte”, dar simt și nevoia să îmbunătățească nițel aspectul exterior, forma de prezentare. Atât prin veșminte, cât și prin participarea ca atare se transmite un […]

via Ne pot face sărbătorile mai buni? — Cu drezina