În fine, ceva pe româneste

… la care subscriu cu entuziasm. Si compasiune pentru nationalisti…Adaug o parafraza dupa Paul Valery: „Cu cât e adevarul mai mult in proprietatea unora sau altora, cu atât mai putin este adevar”.

De Lucian Boia:

„Naţionalizarea“ trecutului a condus inevitabil la o multiplicare impresionantă a istoriilor, fiecare naţiune construindu-şi propriul scenariu, aflat adesea în conflict cu scenariile concurente. Altfel spus, naţiunile au ajuns să-şi dea în cap cu manualul de istorie, fiecare dintre protagonişti pretinzând că istoria îi dă dreptate. Cel mai bun (sau cel mai rău) exemplu îl oferă istoriografiile paralele română şi maghiară care, pornind de la disputa asupra Transilvaniei, s-au aşezat pe poziţii ireconciliabile, în toate chestiunile-cheie, de la originea românilor (continuitate „sută la sută“ în viziunea românească, imigraţie târzie, tot „sută la sută“, din perspectiva maghiară) şi până la Tratatul de la Trianon (cât se poate de drept, pentru români, şi cât se poate de nedrept, potrivit interpretării maghiare). Cam la fel au stat lucrurile şi între francezi şi germani, cât timp cele două ţări s-au aflat într-un prelungit conflict. E interesant de constatat cum, odată cu apropierea franco- germană a ultimelor decenii, s-au aplanat, ca prin minune, şi controversele istoriografice, până într-acolo încât elevii din cele două ţări învaţă acum după manuale comune. Evident, mai bine aşa decât să se duşmănească, dar cum rămâne cu istoria, mereu alta în funcţie de orientările prezentului?

Sursa

http://www.lapunkt.ro/2016/11/13/lucian-boiaun-joc-fara-reguli-despre-imprevizibilitatea-istoriei4/