Despre Marx, la o aniversare

La bicentenarul lui Karl Marx. Un excelent memento, la o aniversare care suscita înca simpatii pentru un mare filosof, analist profetic al crizelor economice ciclice care mai bântuie înca lumea industrializata si post-industrializata. Care aprecieri pozitive ignora legatura strânsa (de la cauza la efect? – nu desigur, dar strânsa) dintre filosofia lui Marx si sângeroasa lor materializare în secolul 20.

De Ioan Stanomir, „La Punkt”.

„… scopul acţiunii lui Marx a fost acela de a oferi un ghid de remodelare al universului.Ţinta sa nu a fost doar să analizeze capitalismul, ci şi să demonstreze, ştiinţific, inevitabilitatea prăbuşirii sale. Obiectivul paginilor sale nu a fost, niciodată, unul tern- academic: intelectual revoluţionar în tradiţie iacobină, Marx a privit ideile ca pe materia primă din care se va croi alt viitor. Rândurile lui Leszek Kolakowski dedicate acestei pasiuni prometeice a lui Marx merită recitite de cei care, la bicentenar, îl separă pe Marx de domeniul acţiunii politice concrete. Ideologia marxistă este temelia raţionalismului sanguinar pe care îl practică regimurile comuniste. “Manifestul Partidului Comunist” nu este o inocentă dizertaţie academică, ci un tratat despre logica confruntăriii politice.

În marxism, ca filosofie a societăţii şi discurs asupra puterii, se află nucleul liberticid şi totalitar pe care îl va dezvolta marxism- leninismul.Marxismul oferă, o dată cu consacrarea luptei de clasă ca motor al istoriei,o legitimare a barbariei. Ambiţia marxismului este dublă: de a identifica inamicul, dar şi de a invita la lichidarea lui. Retorica “ Manifestului” este retorica pe care o vor îmbrăţişă totalitarismele comuniste: un amestec, teribil, de încredere absolută în idei şi de dispreţ pentru omul concret. Marxismul stabileşte un mecanism implacabil al determinismului, din care nici o fiinţă umană nu se poate salva. Logica marxismului politic este logica lui Procust, în toată splendoarea ei dialectică.

Comuniştii, aşa cum se ivesc ei din paginile “Manifestului”, sunt locuiţi de amoralitatea revoluţionară, obsedaţi de aplicarea schemelor unui viitor perfect. Rahmetov al lui Cernîşevki, Neceaev sau Lenin ies din acest domeniu marxist al ideilor. Ştiinţificitatea acţionează spre a suspenda morala şi a elimina compasiunea. Politica marxistă este, încă de la “Manifest”, una a exterminării. Ea refuză compromisul, în numele apelului la raţiunea istoriei.”

……….

„Lupta de clasă din “Manifestul Partidului Comunist” este spectrul ce bântuie secolul XX. Drumul pe care îl deschide Marx prin textele sale duce spre Lenin, Stalin, Castro, Mao sau Pol- Pot. Aceştia sunt autenticii moştenitori ai Ideii pe care marxismul o îmbracă în armura ştiinţificităţiii . Utopia se serveşte de stat ca de un instrument criminal, în tentativa de a extermina tot ceea ce nu se încadrează în perimetrul umanităţii ideale.

Marxismul s-a vrut a fi o filosofie a rupturii prometeice, iar totalitarismele din veacul trecut sunt imaginea, terifiantă, a istoriei în marş către viitor. Din promisiunea emancipării s-au hrănit sclavia şi barbaria. La bicentenarul naşterii lui Marx, bilanţul tiraniilor marxizante este bilanţul propriei sale ambiţii cosmogonice. Filosofia politică marxistă are în faţă oglinda aşezată de istoria insăşi, spre a–şi putea contempla chipul de Meduză.”

Karl Marx la bicentenar: lupta de clasă şi crima de stat. despre un bilanţ ideologic

Reclame

În fine, ceva pe româneste

… la care subscriu cu entuziasm. Si compasiune pentru nationalisti…Adaug o parafraza dupa Paul Valery: „Cu cât e adevarul mai mult in proprietatea unora sau altora, cu atât mai putin este adevar”.

De Lucian Boia:

„Naţionalizarea“ trecutului a condus inevitabil la o multiplicare impresionantă a istoriilor, fiecare naţiune construindu-şi propriul scenariu, aflat adesea în conflict cu scenariile concurente. Altfel spus, naţiunile au ajuns să-şi dea în cap cu manualul de istorie, fiecare dintre protagonişti pretinzând că istoria îi dă dreptate. Cel mai bun (sau cel mai rău) exemplu îl oferă istoriografiile paralele română şi maghiară care, pornind de la disputa asupra Transilvaniei, s-au aşezat pe poziţii ireconciliabile, în toate chestiunile-cheie, de la originea românilor (continuitate „sută la sută“ în viziunea românească, imigraţie târzie, tot „sută la sută“, din perspectiva maghiară) şi până la Tratatul de la Trianon (cât se poate de drept, pentru români, şi cât se poate de nedrept, potrivit interpretării maghiare). Cam la fel au stat lucrurile şi între francezi şi germani, cât timp cele două ţări s-au aflat într-un prelungit conflict. E interesant de constatat cum, odată cu apropierea franco- germană a ultimelor decenii, s-au aplanat, ca prin minune, şi controversele istoriografice, până într-acolo încât elevii din cele două ţări învaţă acum după manuale comune. Evident, mai bine aşa decât să se duşmănească, dar cum rămâne cu istoria, mereu alta în funcţie de orientările prezentului?

Sursa

http://www.lapunkt.ro/2016/11/13/lucian-boiaun-joc-fara-reguli-despre-imprevizibilitatea-istoriei4/