A venit, a venit…

… toamna, acopera-mi inima cu ceva…

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

„Totul durase sapte minute”

„Am făcut un control cu Zeus, pentru revenirea formei, şi am
decolat la interceptare.
Dirijarea se făcea de la o staţie de pe teritoriu, şi cum mai sunt
şi surprize, m-am înţeles cu Ion să-mi comunice înălţimea când aude
că au început să-mi transmită comenzi. Am decolat în forţaj, şi avionul
m-a săltat urgent la paisprezece mii. Era o noapte „de zile mari”,
vedeam de la Braşov la Constanţa şi de la Bucureşti la Iaşi, Ploieştiul,
în salbă Buzăul, Râmnicul, Mărăşeşti, Bacău, apoi Brăila, ca potcoava
de pe Giuleşti, Galaţii…

Am pus la orizontală şi am încercat să intru
în legătură cu „Piersica”. Nimic. „Piersica” amuţise. Apoi mi-a explodat
în căşti într-un amestec de ţiuituri şi hârâieli o voce pierdută la capătul
pământului: „Sunt Piersica… mă auzi?” Am blagoslovit în gând, ca
un gentlemen, şi m-am pus pe treabă. Adică să încerc să disting din
toată mizeria aia nişte cifre, capete compas, viteze şi timpi care urmau
să mă scoată undeva, în spatele lui Ion. M-am bălăcit între două
ceruri, la 14 – 15000 metri altitudine, frecat mai rău ca un recrut tuns,
încălţat şi pus să mărşăluiască prin cazarmă. Şi deodată l-am văzut.
Trăiască ştiinţa şi tehnica modernă, antenele uriaşe ale locatoarelor
care pipăie cerul, ecranele verzui, computerele şi planşetele de dirijare,
trăiască planşetistele, care se înalţă în vârful picioarelor subţiri şi lungi
ca să marcheze poziţia vânătorului legat fedeleş în cabina ticsită cu
aparate şi butoane, gonind smintit cu 1200 de kilometri pe ceas – spre
bucuria celor de la pupitrele de comandă; trăiască mama, care mi-a
făcut ochii ăştia, nu grozavi de frumoşi, dar buni – buni, dom’le – că
ce nu mi-a arătat ştiinţa şi tehnica modernă, mi-au arătat ei: avionul
lui Ion, fulgerând în stânga mea, cu o coadă de foc după el, măcinând
stelele.

Am împins maneta în forţaj total şi am intrat în viraj – un
viraj nebun, la cuţit, cu suprasarcină maximă, cu casca lipită de creier,
cu creierii striviţi de cerul gurii, şi cu tot sângele din corp plecat spre
bătăturile tălpilor. Un viraj al naibii, care încerca să sfideze toate legile
aerodinamicii, şi pe care corpul meu omenesc, din carne şi oase, nu
era pregătit să-l facă. Am scos pe un cap compas aiurea, la inspiraţie,
şi am început să rag în microfon, cerând comenzi de dirijare. Am
auzit vocea lui Ion, de parcă era lângă mine „la şaisprezece mii”, şi
am râs de unul singur, în cabina mea roşie: auzi, ţinta să dirijeze
vânătorul… Pe urmă a troznit ceva, a gâjâit, şi deodată a răsunat o
voce calmă, care s-a uns peste zbieretele mele ca marmelada pe pâine.
Mă luase în primire unul din cei bătrâni, un motan născut, crescut şi
năpârlit cu microfonul în mână, şi asta se simte imediat. Din trei
manevre scurte şi precise m-a scos în spatele ţintei, pe o curbă întinsă
şi elegantă ca un şold de femeie. M-am apropiat, am încadrat, şi am
tras tot filmul din fotomitralieră – o peliculă bună de trimis în şcoală,
să fie material didactic pentru viitorii piloţi. Apoi am decuplat din
forţaj, am împins manşa şi am virat spre casă într-un picaj care-mi
aducea în cabină tot cerul rece şi întunecat de afară. M-am uitat la
viteză, am citit pe indicatorul inerţial distanţa până la aerodrom şi
am privit ceasul pe care îl fixasem în momentul decolării.

Totul durase şapte minute.”
Tot din „Caii”

Image result for doru davidovici

 

Homélie pour le 27e Dimanche T.O. Année A — Spiritualité 2000

La parabole d’aujourd’hui, même si elle est adressée par Jésus aux chefs des prêtres et aux pharisiens, raconte un peu nos histoires et notre expérience spirituelle, individuelle ou collective, en Église ou autrement. Nous sommes tous concernés par cet enseignement. Il est facile de nous y reconnaître.

via Homélie pour le 27e Dimanche T.O. Année A — Spiritualité 2000

„Întelepciunea unui sărac” – fragment

Copiez rândurile de mai jos, semnate Eloi Leclerc, despre Francisc din Assisi, sfântul zilei,

ca omagiu lui Alexandru (Ducu) Suteu, cuscrul meu.

În ziua de 4 octombrie, la sarbatoarea sf. Francisc, familia si prietenii îsi iau ramas bun de la el, la Montréal, iar numele lui va fi pomenit si la eucharistia zilei, în biserica Saint-Jean, Strasbourg. 

Odihneste-te în pace si lumina, Ducule!

 

„Francisc şi-a reluat obiceiul de a se reculege în singurătate.
Se plimba agale pe potecile de sub pini, unde lumina
puternică de primăvară, cernută prin cetină, se fă-
cea extrem de blândă. În acea atmosferă se simţea bine şi
se ruga îndelung. Nu spunea mare lucru.

Rugăciunea lui nu era făcută din formule. Ce făcea mai cu seamă era să
asculte. Stătea, pur şi simplu, în aşteptare, ascultând. Ai fi
zis chiar că pândea ca un vânător. Lungile ceasuri de aş-
teptare Francisc le petrecea rămânând atent la cea mai
mică mişcare a fiinţelor vii şi a lucrurilor din jur, gata să
descopere semnul unei prezenţe.

Cântecul unei păsăruici, foşnetul frunzelor, acrobaţiile unei veveriţe, până şi
pulsaţia lentă şi tăcută a sevei… oare nu purtau toate pecetea
unui limbaj tainic, dumnezeiesc? Dar ca s-o recunoşti
trebuia să ştii să asculţi şi să înţelegi, fără a refuza
ceva, fără a tulbura pe nimeni, cu smerenie şi respect infinit,
şi mai trebuia şi să faci linişte în tine însuţi.

Francisc asculta cum îi vorbeşte vântul. Îi era bun prieten.
Nu era oare vântul un pribeag ca el, fără acoperiş şi
fără rădăcini, mereu pe fugă, mereu rătăcitor? Sărac între
săraci, cu toată lipsa lui de consistenţă, purta belşugul de
sămânţă al creaţiei. Nu păstra pentru sine nimic. Semăna
şi se ducea mai departe. Fără să-i pese unde aveau să cadă
seminţele, fără să-şi cunoască vreodată roadele muncii.
Se mulţumea să semene cu dărnicie. Nu era legat de nimic,
liber ca spaţiul infinit. Sufla unde avea chef, metaforă
a Spiritului lui Dumnezeu, cum îl arată Scriptura.

Ascultând cântarea vântului, Francisc simţea cum i se aprinde
şi îi creşte în suflet dorinţa de a se împărtăşi din Duhul
Domnului, de a colabora la sfânta lucrare dumnezeiască.
Aspirate de o asemenea supremă dorinţă, dorurile sufletului
îşi aflau, în sfârşit, împăcarea.”

 

Barou’h chéamar – Béni soit celui qui a dit… — Spiritualité 2000

Selon la légende, les Sages de la Grande Assemblée qui siégeaient à Jérusalem à l’époque du Temple, chargés de légiférer, ont rédigé ces louanges en copiant un texte inspiré par le ciel. Dans cette bénédiction, le mot Barou’h «Béni» est répété à treize reprises, qui correspondent aux treize attributs divins de miséricorde.

via Barou’h chéamar – Béni soit celui qui a dit… — Spiritualité 2000

La plecarea unui om bun

RIP Ducu Suteu

Din Cartea lui Qohelet, Ecleziastul, capitolul 3

Este un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri;

un timp pentru a planta şi un timp pentru a smulge ce s-a plantat;

3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;

un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a construi;

4 un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde;

un timp pentru a geme şi un timp pentru a dansa;

5 un timp pentru a arunca pietre şi un timp pentru a aduna pietre;

un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a se îndepărta de îmbrăţişare;

6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde,

un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;

7 un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase;

un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi.

8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;

un timp pentru luptă şi un timp pentru pace.

A Time for Everything

There is a time for everything,
    and a season for every activity under the heavens:

    a time to be born and a time to die,
    a time to plant and a time to uproot,
    a time to kill and a time to heal,
    a time to tear down and a time to build,
    a time to weep and a time to laugh,
    a time to mourn and a time to dance,
    a time to scatter stones and a time to gather them,
    a time to embrace and a time to refrain from embracing,
    a time to search and a time to give up,
    a time to keep and a time to throw away,
    a time to tear and a time to mend,
    a time to be silent and a time to speak,
    a time to love and a time to hate,
    a time for war and a time for peace.