„… afin de vivre”

Résultat de recherche d'images pour "torrent"

Cherchez le bien et non le mal, afin de vivre. Ainsi le Seigneur, Dieu de l’univers, sera avec vous, comme vous le déclarez. 
Détestez le mal, aimez le bien, faites régner le droit au tribunal ; peut-être alors le Seigneur, Dieu de l’univers, fera-t-il grâce à ce qui reste d’Israël. 
Je déteste, je méprise vos fêtes, je n’ai aucun goût pour vos assemblées. 
Quand vous me présentez des holocaustes et des offrandes, je ne les accueille pas ; vos sacrifices de bêtes grasses, je ne les regarde même pas. 
Éloignez de moi le tapage de vos cantiques ; que je n’entende pas la musique de vos harpes. 
Mais que le droit jaillisse comme une source ; la justice, comme un torrent qui ne tarit jamais ! 

Livre d’Amos 5,14-15.21-24.

Seek good, not evil,
    that you may live.
Then the Lord God Almighty will be with you,
    just as you say he is.
15 Hate evil, love good;
    maintain justice in the courts.
Perhaps the Lord God Almighty will have mercy
    on the remnant of Joseph.

Away with the noise of your songs!
    I will not listen to the music of your harps.
But let justice roll on like a river,
    righteousness like a never-failing stream! 

Amos 5, 14-16. 23-24

Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi… 

Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!  Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare şi neprihanirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată.

Reclame

O reflecție de autor în vederea Duminicii Floriilor — Curajul credinței

Cutremur la Ierusalim… „Intrând în Ierusalim, Isus face ceea ce nu ar fi trebuit să facă, lucru care îl va costa viața: se duce să atingă interesele castei sacerdotale la putere…”. Pe ilLibraio.it, în vederea Duminicii Floriilor, intervenția fratelui Alberto Maggi, biblist împotriva curentului „Când a intrat el în Ierusalim, întregul oraș a fost zguduit” […]

via O reflecție de autor în vederea Duminicii Floriilor — Curajul credinței

Nu va fie frica, asadar…

Din Evanghelia dupa sf Matei, capitolul 10.

26 Nu vă temeţi de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut. 27Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri.
     28 Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă. 29 Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? f Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. 30 Vouă însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. 31 Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. 32 Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. 33 Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri.

Textele cu ajutorul carora biblista Claire Patier explica acest pasaj, din care retine îndemnul „Nu va temeti”… despre care am aflat, cu ani în urma, ca este scris în Biblie de 365 de ori, sau 366… Ramâne de verificat.

Frica de oameni aduce capcană, dar încrederea în Domnul protejează. (Proverbe/Pildele lui Solomon 29,25)

12 Eu, eu sunt cel care te mângâie; cine eşti tu ca să te temi de un om care moare şi de fiul omului care va ajunge ca iarba? 13 Şi să uiţi de Domnul care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, să tremuri mereu, în fiecare zi, de furia celui care te oprimă când este gata să te nimicească? Unde este furia celui care te oprimă? (Isaia 51)

6 Domnul este de partea mea şi nu mi-e teamă [de nimic]:

ce poate să-mi facă omul?

7 Domnul este ajutorul meu,

iar eu mă uit [cu dispreţ] la cei care mă urăsc.

8 Mai bine este să-ţi cauţi refugiu la Domnul

decât să te încrezi în oameni.

9 Mai bine este să-ţi cauţi refugiu la Domnul

decât să te încrezi în cei puternici.

 (Psalmul 118, 6-9)   traduceri din Biblia catolica, ed Sapientia, pe net bibliacatolica.ro

Retin, din comentariul Clairei Patier (minutul 11), expresia (papei Francisc) : „ecumenismul martiriului”. Cei martirizati în zilele noastre (coptii din Egipt) au ales între marturisirea lui Hristos si moarte… Cui dintre asasini îi pasa carei Biserici îi apartin acesti oameni? 

Referitor la ultimul verset din evanghelia de azi,

Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu cel din ceruri,

Claire Patier aminteste celor pe care i-ar descuraja, ca însusi Sf Petru l-a renegat pe Domnul, temându-se pentru viata sa, înainte de a deveni capabil, prin iertarea Domnului si împartasirea Duhului, sà-l marturiseasca. 

„Cui nu i-ar fi frica de moarte? se întreaba Rupert de Deutz. Însusi apostolul Petru, din frica de moarte, a renegat Viata.”

„Fii asadar, Doamne, puterea noastra, si înfaptuieste în noi ceea ce Tu vrei ca noi sa înfaptuim.”

 

 

Dumnezeu în genunchi

 

 

Afficher l'image d'origine

„Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,

Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,

Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,

S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.

Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;

Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.

Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Într-o predică din 1962,  pornind de la o teză susţinută de J.H. Newman, şi anume că „religia e făcută pentru oameni şi este după chipul oamenilor”, Maurice Zundel porneşte de la pasajul faimos din Epistola către Filipeni, cap. 2, 5-11, în care apostolul sintetizează semnificaţia Întrupării. Acest imn, admirabil construit, spune predicatorul, nu s-ar mai scrie azi în aceiaşi termeni. În vremea sf Pavel, sclavia era ceva obişnuit, ca şi puterea absolută a împăraţilor şi regilor. În contrast, în vremea noastră „un întreg complex de experienţe ne împiedică să ne uităm la Dumnezeu ca la un monarh încununat cu glorie împărătească, coborât printre noi ca să fie un sclav asemeni nouă”.

Dar ceea ce sf Paul/Pavel a vrut să exprime ni-l spune mai pe înţelesul nostru un sfânt precum Francisc, pentru care „Sărăcia e Dumnezeu”. [Dixit MZ, eu personal nu sunt extrem de convinsă, pentru că m-am luptat de când mă ştiu şi încă mă mai lupt cu sărăcia, împreună cu atâţia oameni absolut „ne-duhovniceşti”. ]

După Zundel, ceea ce îi face sf. Francisc pe (unii) creştini să priceapă în legătură cu Dumnezeu, este ideea că, pentru a înţelege ceva din căile Lui, trebuie să laşi la o parte orice gând de putere dictatorială şi de slavă vană, precum gloria împăraţilor, regilor şi tiranilor acestui pământ.

Revin la Zundel, şi la pledoaria lui înflăcărată în apărarea unui Dumnzeu care este în exclusivitate iubire, generozitate, dăruire.

„Măreţia lui Dumnezeu nu vine din dominaţie, ci din generozitate. Dacă vedem în Dumnezeu un soi de faraon, de monarh absolut, având asupra noastră o putere despotică ce ne poate oricând strivi; dacă admitem că prin firea noastră îi suntem sclavi… atunci situaţia chiar e disperată! Ce se mai poate face dacă Dumnezeu ia toate hotărârile şi, la urma urmelor, nu suntem altceva decât nişte marionete purtate de capriciile şi de hotărârile arbitrare ale voinţei sale?!”

Cuvinte tari, dar necesare, pentru că spulberă o concepţie greşită a smereniei, a păcatului, şi în ultimă instanţă a dumnezeirii. Isus însuşi nu a vrut să arate altceva, atunci când, la ultima sa cină cu ucenicii, s-a aplecat înaintea lor ca să le spele picioarele.

Dumnezeu în genunchi!

Cum spune Zundel, „acesta e Dumnezeu: în genunchi înaintea unei omeniri care nu pricepe nimic, care urmăreşte cu încăpăţânare copilărească împlinirea unor vise de stăpânire şi de glorie derizorie…”

„Dumnezeu nu dispune de noi ca de nişte obiecte, şi nu ne cere să-I stăm înainte ca nişte cerşetori. El este Cel care se comunică, Cel care se dăruieşte, iar viaţa Lui este toată o comunicare al cărei secret îl dezvăluie Treimea Sfântă, căci Treimea Sfântă asta exprimă, şi nimic altceva!

Dumnezeu nu e un personaj singuratic care se uită în oglindă ca să se admire, care cere de la noi admiraţie şi slugărnicie! Dumnezeu este o familie. Dumnezeu este un soi de societate lăuntrică, spirituală, unică, incomparabilă, în care toate sunt împărtăşite, fiindcă în dumnezeire, Tatăl nu e decât elan înspre Fiu, iar Fiul un elan înspre Tatăl, în unitatea Duhului Sfânt.

Aceasta e formidabila bogăţie a Evangheliei, faptul că ne-a eliberat de un Dumnezeu tiran… pentru a ne călăuzi spre un Dumnezeu care nu e decât o Inimă, un Dumnezeu Iubire care nu vrea să stăpânească nimic, fiindcă Viaţa Sa este Darul veşnicei Lumini şi a veşnicii Iubiri.

Dumnezeu este Dumnezeu pentru că nu are nimic!”

Deuxième dimanche de Carême

transfiguration01

Jésus prend avec lui Pierre, Jacques et Jean, et les emmène, eux seuls, à l’écart sur une haute montagne.  Luc 9,2

 « Il est bon que nous soyons ici… »

Voici tout ce que Pierre réussit à balbutier en voyant Jésus « drapé de lumière comme d’un manteau » sur le mont Thabor. La Gloire de Dieu, visible, enveloppe le Maître.

Moïse et Elie s’entretiennent avec lui : c’est le ciel descendu sur la terre ! Pierre est bouleversé, ne sait pas quoi penser ; l’idée lui vient alors d’agir.

« Faisons donc trois tentes », propose-t-il. Mais « il ne sait pas ce qu’il dit ».

« Est-ce toi qui me bâtiras une maison ? » avait demandé le Seigneur au roi David, dix siècles plus tôt. Pierre ne dressera donc pas de tente sur le Thabor, pas plus que David de temple en dur. Pis encore, le chef des apôtres ne sera même pas capable de suivre Jésus jusqu’à la croix.

Nous aimerions parfois « capter » la grâce et lui construire, à notre idée, « une maison ». Mais de telles vues sont forcément courtes. Nos meilleures intentions peuvent nous mener droit dans le mur, avant que nous ne comprenions que l’initiative est à laisser à plus grand que soi.

Le chemin de la lumière passe par la croix de Jésus, allaient l’apprendre les apôtres. C’est ce que nous enseigne toute notre vie avec Dieu. Après le bonheur transfigurant du Thabor, il faut descendre dans la plaine, là où nous attendent nos frères et nos sœurs. La rencontre avec Dieu passe par la rencontre avec nos proches, quels qu’ils soient, de notre race ou pas.

Avant que ne brille sur nous, sans obstacles, la lumière du Christ, une conversion en profondeur est indispensable.

Se convertir, qu’est-ce, sinon laisser Dieu faire son œuvre en nos cœurs larges ouverts… ? Au cours de ce Jubilé, l’Église sera encore davantage appelée à soigner les blessures, à les soulager avec l’huile de la consolation, à les panser avec la miséricorde et à les soigner par la solidarité et l’attention. Ne tombons pas dans l’indifférence qui humilie, dans l’habitude qui anesthésie l’âme et empêche de découvrir la nouveauté, dans le cynisme destructeur.  Pape François

Mount-Tabor-aerial-from-northwest,-tbs121210011-biblelieux