Despre abuzuri, proteste, solidaritate si o victorie

Familia Bodnariu a castigat, pana la urma, batalia cu statul norvegian si si-a recuperat copiii rapiti.

De George Mioc, pe Ziare.com

„Rapiti, acesta este cuvantul. Eu nu mi-am ascuns niciodata credinta, dimpotriva. Sunt, deci, subiectiv si nu ma feresc sa spun ca ma bucur enorm de aceasta victorie. Dar acum nu vreau sa scriu despre aspectul religios al acestei istorii.

Victoria familiei Bodnariu este victoria unor oameni care s-au luptat pentru libertate. Au crezut in dreptul lor de a-si creste copiii asa cum doresc, au fost convinsi ca familia stie sa educe mai bine decat statul si s-au batut cu un sistem bazat pe barfe si delatiuni.

O paranteza: am observat cu tristete ca multi dintre cei care au sustinut ca statul norvegian a procedat corect refuza, si acum, sa vada unde au gresit. Isi mentin tezele false despre presupusa brutalitate a sotilor Bodnariu, invocand ancheta politiei. Nu este o ancheta noua!

Este vechea ancheta, demarata la sfarsitul anului trecut, care nu a dus nicaieri. Ma intristeaza ca oameni care sutin ca sunt liberi si toleranti preiau cu atata usurinta lozinci incorecte, mostenite de la regimul ceausist – „e ceva ciudat cu sectantii, precis isi bat copiii” – si fac apologia unui stat la limita absolutismului. Orwellian.

Sistemul norvegian care incurajeaza copiii sa isi toarne parintii este o monstruozitate cum nu am intalnit nici in vremurile staliniste. Psihologul Mircea Toplean a explicat clar „efectele devastatoare” asupra copiilor denuntatori.

„Acestia vor trai cu un coplesitor sentiment de vinovatie. Vinovatia ca si-au tradat fatal parintii genereaza cu usurinta un nucleu nevrotic, poate chiar psihotic”, a scris Toplean.

Nu este o opinie singulara, criticile la adresa Barnevernet au crescut exponential in ultimele luni.

„Este vorba mai degraba de interventii ale Politiei, mai degraba ca si cum ar trebui sa aflam ce este in neregula cu parintii”, a explicat psihologul Einar Salvesen, unul din cei 170 de semnatari ai unei scrisori care avertiza ca Barnevernet este o „organizatie disfunctionala care face erori grave de judecata, cu consecinte profunde”.

Abuzurile acestea se petrec de multi ani in Norvegia, care are o anumita traditie in a demola vietile copiilor. Drama celor 9-12.000 de copii nascuti in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial din relatiile unor norvegience cu militarii germani este cunoscuta, nu mai insist asupra acestei rani inca deschise.

Numarul copiilor luati de Barnevernet de langa familiile lor a crescut substantial in ultimii ani si sunt statistici care arata ca strainii sunt vizati cu precadere. Unii au cedat, altii si-au luat copiii inapoi fara sa mai ceara aprobarea statului norvegian si s-au refugiat in tara natala.

In cazul Bodnariu, eu cred ca secretul victoriei este solidaritatea extraordinara de care au dat dovada zeci de mii de oameni, care au iesit in strada si au protestat pe toate caile.

Nu numai comunitatea religioasa din care fac parte sotii Bodnariu a sprijinit acest formidabil demers, ci toti cei care cred in libertate si nu vor ca statul sa ajunga sa ne dicteze ce trebuie sa facem in propria noastra casa.

Repet, a fost o confruntare intre libertate si un stat cu tendinte absolutiste.

Succesul familiei Bodnariu in confruntarea cu Barnevernet poate fi o lectie din care romanii au ce sa invete. Cu un pic de organizare si cu multa determinare, poti stopa abuzurile autoritatilor.

In noiembrie, cand zeci de mii de oameni au iesit in strada dupa drama de la Colectiv, si in decembrie, cand ciobanii au luat cu asalt Parlamentul, am vazut cat de mult se tem politicienii romani.

Strada este o solutie la limita, dar folosirea acestui instrument este legitima atunci cand mecanismele democratice si justitia nu functioneaza. In Norvegia asta s-a intamplat: statul si-a intemeiat masurile opresive impotriva familiei Bodnariu pe declaratiile secrete ale unor minori – fapt inacceptabil in orice alta tara.

In Romania am avut deja parte de un exercitiu complet nedemocratic, alegerile locale, chiar daca se pare ca multi au uitat deja. Acum, oligopolul transpartinic al vechilor politicieni, corupti si imbatraniti in rele, si-a aranjat si o legislatie a alegerilor parlamentare care sa-i asigure supravietuirea si dupa alegerile parlamentare.

Daca mecanismul alegerilor din toamna se va dovedi a fi viciat, ma tem ca romanii vor fi nevoiti sa invete cum a invins familia Bodnariu absurdul stat norvegian, daca vor dori sa isi recapete libertatea de a decide soarta tarii lor.”

Adaug, la rândul meu, cât m-a uimpresionat dovezile de solidaritate daca vreti, „transconfesionala”, a românilor din tara si din strainatate. Ceva rar.

Anunțuri

Domnul este pastorul meu

Google translate:

Herren er min hyrde

Herren være lovet = the Lord be praised

Sper ca e corect.

En action de grâces pour une famille persécutée de Norvège qui a repris ses enfants.

Psalmul 22/23

Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.

Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.

Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.

Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.

Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

En salme av David. (22/23)

Herren er min hyrde,
jeg mangler ikke noe.

 2 Han lar meg ligge i grønne enger,
han leder meg til vann der jeg finner hvile.

 Han gir meg nytt liv.
Han fører meg på rettferdighets stier
for sitt navns skyld.

 Om jeg enn skulle vandre i dødsskyggens dal,
frykter jeg ikke noe ondt.
For du er med meg.
Din kjepp og din stav,
de trøster meg.

 Du dekker bord for meg
like foran mine fiender.
Du salver mitt hode med olje.
Mitt beger renner over.

 Bare godhet og miskunn
skal følge meg alle mine dager,
og jeg skal bo i Herrens hus
gjennom alle tider.

Petition

International Attorney Petition for the release of Bodnariu children

On Friday, May 13, 2016 a group of over 100 attorneys from various countries around the world, including four (4) members of the European Parliament, submitted an International Attorney Petition to the Prime Minister of Norway, the Honorable Erna Solberg, demanding the immediate and permanent release of the Bodnariu children to their biological parents, Marius and Ruth Bodnariu. The Petition was delivered electronically, by fax, and through the Offices of Norway’s Foreign Ministry. It was also delivered to the Norwegian Embassy in Washington, DC. The delivery to the Embassy coincided with the trip to the United States, and the visit to the White House, of His Majesty, King Harald V of Norway.

The full text of the Petition, as well as the identity of all signatories to date is below. NOTE: The Petition remains open for signature and we encourage friends and supporters from around the world to sign it. Any attorneys, law professors, or parliamentarians who would like to have their name added to the Petition are asked to email their request to Bodnariucase@gmail.com. Thank you!

INTERNATIONAL PETITION FOR THE RELEASE OF THE BODNARIU CHILDREN

Her Excellency, Erna Solberg
Prime Minister of the Kingdom of Norway
Office of the Prime Minister
Postboks 8001 Dep, 0030
Oslo, NORWAY
E-mail postmottak@smk.dep.no

Re.: International Petition in Support of the Marius and Ruth Bodnariu Family

Your Excellency:

We are attorneys from multiple countries and different continents concerned about the violations of the religious freedom and parental rights of the family of Marius and Ruth Bodnariu from Naustdal, Norway. The family’s five (5) children were unlawfully seized by the Norwegian Child Protective Services (Barnevernet) on November 16 and 17, 2015 due to the family’s sincerely held Christian beliefs. The children were between three (3) months and 9 years of age at that time.

We have familiarized ourselves with the facts of the matter and are deeply disturbed that the children’s seizure was motivated by the family’s Christian faith. Barnevernet’s own documents attest to the fact that the family’s faith and religious values were at the core of the officials’ discussions when debating the children’s seizure. Barnevernet disapproved of the parenting style of the parents because, it concluded, it was “based on the Bible.”

We have also familiarized ourselves with the legal aspects of the matter, both as they relate to Norway’s domestic legislation and international law. Norway’s Child Welfare Act imposes an obligation on Norway’s authorities to preserve the religious identity of the children it removes from their biological families. (Section 4-15 of the 1992 Child Welfare Act). That has not been done.

The Bodnariu children have been placed with foster homes. They no longer go to Church, are raised by individuals who do not share the Christian faith or the belief in God of the children or of their biological parents, and have no interest in or appreciation for Christian values. On the contrary, some of the foster parents have been dismissive and derisive of the children’s religious feelings when the children attempted to pray or display religious inclinations.

This is a violation of the Convention on the Rights of the Child as well. Among others, Norway’s Barnevernet has violated Article 8 of the Convention which imposes on States the obligation to “preserve [the child’s] identity,” as well as Article 14 which emphasizes that States “shall respect the right of the child to freedom of thought, conscience and religion.”

We are also outraged by the extreme hardship which Barnevernet has inflicted upon the Bodnariu family. The children’s seizure has resulted in the family being dismembered into four (4) parts, with the parents living in Naustdal and the five (5) children being dispersed in three different cities around Norway where they live with three (3) different foster families. The parents’  meetings with the children are sporadic, occur whenever Barnevernet determines, in its exclusive discretion, that they be allowed, and, when the entire family reunites for one or two hours, it is subjected to unwarranted government supervision and monitoring. This violates Article 8 of the European Convention on Human Rights which stipulates that “everyone has the right to respect for his private and family life.”

We find the facts of this international incident unacceptable not only on legal grounds but also on humanitarian and moral grounds. We view these transgressions as grievous breaches of domestic and international law. We are also cognizant of the severe mental pain and anguish which Barnevernet’s unlawful actions have inflicted on the parents, but especially on the children. It will take a long time for their mental wounds to heal. Therefore, it is important that Norway immediately release the children back to their biological parents.

We were encouraged, however, to learn that in early April the youngest of the children was returned to the parents, but disheartened that the remaining children have not.

In closing, we respectfully ask you Madam Prime Minister to use your position and the avenues available to your Office to ensure that the youngest Bodnariu child permanently remains with his biological parents and the remaining four (4) Bodnariu children are immediately and permanently returned to their biological parents.

En français, au sujet de Barnevernet

Kidnapping d’État ou protection de l’enfance? L’angoisse des parents étrangers en Norvège

AFP

Publié le 03/05/2016 à 13:54 | AFP

Asa simt si eu

Maşinăria absurdă a statului norvegian a furat copiii familiei Bodnariu. Preşedintele românilor tace

George Mioc ianuarie 4, 2016 Global / Europa, Societate/Life
166 comentarii 22,096 Vizualizari

 

Înainte de a citi mai departe, opriţi-vă o clipă şi imaginaţi-vă: o familie modestă, muncitoare, profund credincioasă, cu cinci copii. Într-o zi oarecare, poliţia vine acasă şi ia doi dintre copii. A doua zi, poliţia apare din nou şi ia şi ceilalţi copii, inclusiv pe cel care are doar patru luni şi este alăptat. Totul pentru că directoarea şcolii unde învaţă cei mici s-a supărat când una dintre fete a cântat melodii religioase.

Ştiţi că am descris, sumar, drama familiei Bodnariu –el, inginer informatician, ea, asistentă medicală – ai căror copii au fost luaţi în custodie de către statul norvegian în urma unor acuzaţii misterioase. Se pare – spun „se pare” pentru că autorităţile norvegiene invocă „interesul superior al copilului” pentru a acţiona într-o totală lipsă de transparenţă – că totul a pornit după ce directoarea şcolii a decis că educaţia creştină pe care o primesc copiii este periculoasă. În consecinţă, minorii au fost luaţi de la familia naturală, iar statul norvegian a deschis procedura de adopţie într-un timp record. O precizare: potrivit unor relatări din presă (singura sursă disponibilă), copiii au fost controlaţi medical şi nu s-a constatat vreo formă de abuz fizic sau psihic.

Asemenea fapte îngrozitoare erau rare până şi în anii cei mai crânceni ai stalinismului. Nici măcar KGB-ul nu se folosea în mod sistematic de copii ca să-i incrimineze pe părinţi. Au fost câteva cazuri puternic mediatizate, iar propaganda sovietică îi încuraja pe copii să îşi toarne părinţii, dar în realitate au fost situaţii rare. În Norvegia, tot mai multe relatări arată că aceasta este practica autorităţilor: să se folosească de declaraţii (dirijate prin întrebări tendenţioase) ale unor minori pentru ca, ulterior, aceştia să fie luaţi de la familia biologică şi daţi spre adopţie. Statisticile ne demonstrează că tot mai multe familii de străini cu rezidenţă/ cetăţenie norvegiană sunt victimele unor răpiri de minori supervizate de către stat. Norvegia are o anumită tradiţie în a distruge vieţile copiilor. După cel de-al doilea război mondial, circa 9-12.000 de copii născuţi din relaţiile unor norvegience cu militarii germani care ocupaseră ţara au fost trataţi ca nişte criminali. Mamele, etichetate drept „prostituate”, au ajuns în lagăre de concentrare. Copiii, taxaţi drept „şobolani”, au fost închişi în spitale psihiatrice, unde au fost bătuţi, abuzaţi şi torturaţi – nu exagerez, nu fac decât să citez un articol din The Guardian care invocă mărturiile supravieţuitorilor. Prin 2011, statul norvegian se certa prin instanţe cu supravieţuitorii şi refuza să-i despăgubească.

Aceasta este Norvegia, un regim aflat la limita naţional-comunismului. Un regim kafkian, în care familiei B. i se iau copiii în baza unor acuzaţii secrete. Este problema cetăţenilor norvegieni dacă vor să trăiască într-un astfel de regim. Dar de ce nu reacţionează statul român, pentru că domnul Bodnariu este şi cetăţean al acestei ţări? Cehia trăieşte o dramă asemănătoare: în 2011, copiii familiei Michalak au fost luaţi de statul norvegian şi daţi spre adopţie, deşi nu existau dovezi ale vreunui abuz. Întreaga opinie publică din Cehia s-a solidarizat cu această familie. Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a reacţionat: i-a scris regelui Norvegiei, a calificat drept nazistă atitudinea acestui stat şi a refuzat să-l mai primească pe ambasadorul norvegian la recepţia din 2015, de Ziua Naţională a Cehiei. În România, tăcere umilă din partea autorităţilor. Umilă, nu prudentă. Premierul Cioloş s-a justificat: „Să nu lăsăm impresia unei presiuni care poate să se întoarcă împotriva familiei respective şi a eficienţei cu care putem acţiona”. Da, se pare că familia Bodnariu a fost ameninţată de autorităţile norvegiene şi sfătuită să nu caute ajutor extern. Dar statul român nu trebuie să accepte acest şantaj, în care copiii şi familia sunt, de facto, luaţi ostatici de autorităţile norvegiene.

Complet dezamăgitoare este, însă, indiferenţa preşedintelui României. Dezamăgitoare.  (…)

Domnule Klaus Iohannis, la Yad Vashem, pe aleea celor „Drepţi între popoare” scrie: „Cel ce salvează o viaţă, salvează lumea întreagă”. Salvaţi familia Bodnariu, salvaţi cei cinci copii înghiţiţi în maşinăria absurdă şi inumană a statului norvegian, şi veţi salva măcar onoarea unui mandat deja eşuat, domnule preşedinte.

P.S. Spre deosebire de alte ocazii, am fost nevoit să folosesc adesea în acest articol expresia „se pare”. Statul norvegian refuză să ofere informaţii concrete. Ştiu că mulţi vor gândi: „Au făcut ei ceva, cei din familia Bodnariu”. Acesta este un proces kafkian, inacceptabil în secolul XXI. Între absurdul stat norvegian şi o familie creştină, eu cred în dreptatea celor din urmă.