Lent: Second Sunday

Résultat de recherche d'images pour "transfiguration"

Your steadfast love, O Lord, endures forever
Do not forsake the work of your hands. 
Psalm 138:8

A reflexion by Henri Nouwen; a painting by Marc Schagall

 

SOMETIMES WE GROW RESENTFUL as we grow older. When our image of an ideal life evaporates and painful historical, personal, family, or financial realities break through to the surface, it can be most disturbing.
Let us try to see the pain of our human and spiritual journey „from above.” The great art is to gradually trust that life’s interruptions are the places where God is molding you into the person you are called to be. Interruptions are not disruptions of your way to holiness, but rather are places where you are being formed into the unique person God calls you to be. You know you are living a grateful life when whatever happens is received as an invitation to deepen your heart, to strengthen your love, and to broaden your hope. You are living a grateful life when something is taken away from you that you thought was so important and you find yourself willing to say, „Maybe I’m being invited to a deeper way of living.”
Prayer for Today
O Lord Divine, give me new eyes to see the pain of my life 
as your molding of me into your beloved child.
Anunțuri

Rugaciunea din livada cu maslini

În gradina numita Ghetsemani,  Isus a intrat în agonie. În greaca, agonie înseamna „lupta”. Cuvântul însa, poate de la episodul petrecut aproape doua mii de ani în livada cu maslini seculari, e folosit mai ales pentru a reda ultimele zile, ceasuri ori clipe în care o creatura constienta de moarte sa iminenta traieste angoasa dinaintea a ce numim „intrare în nefiinta” sau „desprinderea sufletului de corp”. Dar se mai vorbeste de agonie si pentru a desemna traumatismul pierderii cuiva drag, sau ceea ce traieste un om atacat de un inamic puternic, dupa ce va fi fost tradat, abandonat, prada ororii.

Pentru Isus, care se încovoia sub povara intolerabila a pacatului lumii, era o sfâsiere, în care începea ceea ce avea sa se manifeste pe deplin pe cruce, sentimentul damnarii, adica al „absentei lui Dumnezeu”. Cum se exprima, în cartea lui despre Nazarinean, marele teolog Joseph Ratzinger, alias papa Benedict al XVI-lea:

„Dincolo de angoasa primordiala a creaturii în apropierea mortii, în cazul lui Isus era vorba de ceva mai mult: tulburarea Acelui care este Viata însasi înaintea abisului puterilor distrugatoare, a raului, a tot ce se împotriveste lui Dumnezeu… acest rau, Isus trebuie sa-l ia asupra lui de îndata, mai mult înca, trebuie sa-l primeasca într-însul într-atâta încât este el însusi „facut pacat” (2 Cor 5,21).” În ultima instanta, adauga JR, „angoasa lui Isus este chiar înfruntarea dintre tenebre si lumina, dintre viata si moarte…”

Relatia lui Isus cu Tatal, arata în mai multe rânduri Evanghelia, a fost dintotdeauna filiala, strânsa, o relatie de totala apropiere, de coincidenta dintre doua vointe. La Ghetsemani însa, desi Tatal este prezent, intimitatea lipseste. Iar vointa omeneasca a Fiului doreste omeneste, aproape „animalic”, sa ocoleasca oroarea. Pe care o accepta cu toate acestea.

„Tata, daca vrei, îndeparteaza potirul acesta de la mine, dar nu vointa mea, ci a ta sa se faca!”

Cu cei doi timpi ai sai, rugaciunea lui Cristos la Ghetsemani e modelul însusi al rugaciunii crestinului la vreme de restriste. Este recunoasterea de catre însusi Dumnezeu a realitatii suferintei, a ceasului ei într-o existenta, dar si refuzul, atât de omenesc, de visceral, de sincer, al suferintei, dorinta ca ea sa înceteze. Si, în al doilea timp al ei, un „fiat”: „faca-se mie dupa voia Ta, Doamne”. Cei doi timpi ai rugaciunii pe care Isus o repeta de trei ori nu sunt succesivi, ci simultani. Primul strigat, scria François Varillon, este ceva eminamente omenesc. „S-ar putea spune aproape strigatul animal, al fapturii careia îi e frica. „Sa mi se ia de la mine paharul acesta!” Faptul ca Cristos însusi a putut striga asa este foarte important pentru noi. Înseamna ca avem dreptul de a striga asa, cum striga un animal cuprins de frica. Este legitim, permis, omenesc.” În acelasi timp, Isus se adreseaza Tatalui ca un fiu, acceptând o vointa superioara, care nu poate viza decât Binele.

„În viata mea, spune tot F. Varillon,  vor fi clipe când nu voi putea spune altceva decât „fiat”, clipe când rugaciunea mea nu va fi o meditatie vehiculând idei, ci numai o soapta, poate abia articulata, un „faca-se voia Ta” din adâncuri, de-abia perceptibil pentru noi, dar auzit de catre Dumnezeu.

„Atunci, scrie Evanghelia, un înger i-a aparut”.

Fie acest înger lânga noi si atunci când va sosi ceasul sa ducem lupta pentru aer, pentru ca inima sa nu înceteze sa bata, pentru ca existenta noastra trecuta si prezenta sa nu-si piarda sensul, iar încetarea ei sa nu fie perceputa ca o intrare în neant, ci ca o victorie a Vietii. Cu V mare.

„NU MOR, CI INTRU ÎN VIATA” (Thérèse de Lisieux)

davidovici loc prab