Dintr-o predica pentru vremea Adventului, de Pr. Pierre-Marie Delfieux.
Talmacire publicata de editura Sapientia-Iasi.
„Într-o şoaptă „ca o adiere de vânt”, Domnul se face
în sfârşit auzit.
Sufletul omului, ca un opaiţ cu lumină blândă, îl
ascultă pe Dumnezeu.
Domnul îi vorbeşte, îl mângâie, îl sfătuieşte, îi dă hrană.
Pentru a te ruga cum trebuie, se cere să fii treaz.
Fie că te rogi în singurătate, fie că te afli împreună
cu alţii, starea de veghe e esenţială.
E o constantă a creştinismului.
Fiecare creştin este chemat să stea de veghe,
să consacre rugăciunii o parte din noapte,
fie ea foarte scurtă, la căderea nopţii şi în zori.
Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei…
Aşadar,să nu dormim ca ceilalţi,
ci să veghem şi să nu ne îmbătăm (1Tes 5,5.6).
„Nu se cade să dormi toată noaptea,
afirma Clement de Alexandria în secolul al III-lea,
fiindcă în noi locuieşte Cuvântul dumnezeiesc, iar
cuvântul e mereu treaz”….
Să fim atenţi, să stăm treji, dispuşi să primim în noi
dumnezeiasca locuire, iată la ce ne cheamă Cristos azi, la intrarea în binecuvântatul
timp al Adventului.
Să ne gândim la vremea pierdută, seară de seară,
din pricina nenumăratelor oferte ale civilizaţiei tehniciste actuale,
şi să recunoaştem cât de încărcat e acest interval de
banalităţi, de zgomote, de vulgaritate:
Sunt seri pe care le declarăm noi înşine „prea lungi”
sau „pierdute”…
Să ne luăm, aşadar, înapoi timpul furat.
Să profităm de timpul nopţii, ca să ne rugăm mai
bine, regăsindu-ne totodată liniştea.
Somnul omului care a învăţat lecţia de interioritate
a nopţii va fi mai dulce: cel pe care somnul îl surprinde în rugăciune adoarme
în pace, pe când „inima lui veghează” (cf. Ct 5,2).
Cel care-şi începe ziua dăruind Domnului
un moment „de veghe şi rugăciune alături de Cristos”
primeşte întărit lumina zilei noi.
„Iar ceea ce vă spun vouă, o spun tuturor: Vegheaţi!”
Blog de albina 