Lessons on Prayer

Seven Lessons on Prayer I learned from Julian of Norwich

Julian of Norwich Stained Glass, Norwich Cathedral. Photo by Ian-S, used by permission.
Julian of Norwich Stained Glass, Norwich Cathedral. Photo by Ian-S, used by permission.

The great medieval mystic Julian of Norwich is renowned for her theological optimism (“All shall be well, and all shall be well, and all manner of things shall be well”) as well as for her willingness to color outside the gendered lines (“As truly as God is our father, so too is God our mother”).

She certainly demonstrated a clear contemplative sensibility (“The fullness of joy is to behold God in all”) — so it surprises me that more people do not think of her as a master teacher in the art of Christian prayer.

That may be because she is somewhat overshadowed, in that department, by her contemporary, the anonymous author of The Cloud of Unknowing. But Julian has plenty of solid teaching, in her own right, on how to pray. The other day I was asked to give a talk at a nearby Episcopal Church on the subject of Julian’s teaching on prayer, so it seems to me it’s worth summarizing that talk here on the blog.

What Julian of Norwich taught me about prayer.

  1. God is the ground of our praying. In other words, God is the foundation of all prayer — vocal prayer as well as more meditative or contemplative prayer. Scripture is explicit that “We love because God first loved us,” in a similar way, we pray because God is in our hearts, inspiring us with a longing for prayer, for heaven, and indeed for the heart of God.
  2. Prayer unites the soul with God. Prayer makes the soul like God. In her original middle English text, Julian says that “prayer oneth (ones) the soul with God.” What a lovely and powerful image. Of course, it is the Holy Spirit who makes us one with God, but it is also the Holy Spirit who is the ground of our praying. Prayer is the means by which we recognize the oneness/union that the Holy Spirit has already given to us.
  3. God wants us to be generous in prayer and trust alike. To be honest, I’m still working on this one. I tend to be stingy with prayer — at least with the amount of time I give to prayer — and I’m very stingy with my ability to trust. Julian challenges us here: “Do you truly want union with God? Be generous, give your trusting heart and your praying soul to God, holding nothing back — and watch what happens!”
  4. It is God’s will that we seek God, gladly and merrily. Sure, everyone has bad days, but Julian warns us to keep from turning prayer into a dour duty or grumblesome obligation. Pray like you’re dancing with your beloved, not like you’re filling out your tax forms. And if you do tend to fall into tax-form-face when you pray, well, do something about it!
  5. Pray inwardly, even if it seems to give you no pleasure. It is bringing great benefit, even if you do not perceive it. Pray inwardly, even if you sense nothing, see nothing, even if you think you are achieving nothing. For it is in dryness and emptiness, in sickness and weakness, that our prayer pleases Christ most. See this in the light of #3 and #4 — sure, the ideal is to pray joyfully and generously, but in truth we don’t always pull that often. Yet Julian brings grace even to our messy, botched attempts at prayer. She suggest that when prayer feels the driest or drudgeriest, that’s precisely when the Holy Spirit is more at work in our hearts! Moral of the story: keep praying, no matter how it feels.
  6. In Christ’s eyes, our whole life is a prayer. A Jesus-music band from the 1970s called 2nd Chapter of Acts sang a song called “Make My Life a Prayer to You.” In itself a prayer, I’ve always loved that way of thinking about prayer — and about life. Julian says we don’t even have to ask: in God’s eyes, our life is a prayer. So, the question we must consider: what, exactly, are we praying to God with our life?
  7. The more the soul sees God, the more the soul desires to see God. Our longing comes from this grace. Indeed, The fullness of joy is to behold God in all. The corollary to recognizing that all of life is a prayer is to learn to see God in all of life. And that leads to joy — but it also leads to longing. The more we recognize God in all things, the more we yearn for God. It’s a beautiful, never-ending process: love opening up to greater desire and greater love.
The Showings of Julian of Norwich
The Showings of Julian of Norwich

Read Julian of Norwich for many reasons. Her visions are colorful, earthy, and insightful. She is truly a great mystic. But leavened within her writings is plenty of solid advice about how to deepen your own prayer life. So read Julian in order to learn how to pray.One of my favorite modern language translations of Julian of Norwich is by Mirabai Starr, called The Showings of Julian of Norwich: A New Translation. Another good option is the Halcyon Backhouse translation, Revelations of Divine Love.

Maybe the best way to finish this post is to quote Julian herself, with perhaps her most eloquent and lovely prayer:

God, of your goodness, give me yourself, for you are enough for me. I may ask nothing less that is fully to your worship, and if I do ask anything less, ever shall I be in want. Only in you I have all.

 

Anunțuri

Ioan 17, un text capital

Ioan 17, „rugaciunea sacerdotala”. Ultimele cuvinte ale Domnului

Isus/Iisus

Cristos/Hristos/Christos

… înainte de proces si de rastignire. Testament sub forma de rugaciune adresata Tatalui. „Mai mult ca oriunde îti dai seama, de fata cu acest text, scrie marele Romano Guardini, cât de putin ajuta comentariile teologice; în loc de asa ceva, cum scrie în psalmul 118, ochii trebuie sa se deschida si inima sa fie atinsa de catre Duh. Dumnezeu acorda acest har celor care-l cer.” („Der Herr”, Domnul)

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 17, traducere ortodoxa

Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.

Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;

Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.

Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.

Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.

Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.

Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.

Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.

Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.

Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,

Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:

Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.

Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.

Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

Traducerea din Biblia catolica, Ioan, 17

1 După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui. 3 Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. 5 Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea.
     6 Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis.
     9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. 10 Şi toate ale mele sunt ale tale, şi ale tale sunt ale mele, şi am fost glorificat în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat a, ca ei să fie una ca şi noi. 12 Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzării b, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă, vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. 14 Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume. 15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume. 17 Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr. 18 După cum m-ai trimis pe mine în lume, şi eu îi trimit pe ei în lume 19 şi pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr.
     20 Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una c în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23 eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire d, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine.
     24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat e, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Din Biblia tradusa de Dumitru Cornilescu

Ioan 17

1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3 Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

5 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

6 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.

7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine.

8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.

9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: –

10 tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei.

11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.

12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

13 Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

14 Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.

15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.

17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.

19 Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.

20 Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –

23 Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.

24 Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.

26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”

Afficher l'image d'origine

Trei versiuni. Traducerile ramân traduceri, unele mai bune, altele mai putin.

Nici una nu e de absolutizat!

 

Comment « descendre » dans « la crypte » de son cœur ?

Pratiquement, comment faire pour aller vers cette intériorité ? Pour accueillir Celui qui est prière en nous, que nous ne voyons pas, que nous ne sentons pas ? Question et réponse par Françoise Froidevaux

 

L’expérience de convertis nous dit que ce cœur profond, ce lieu de la foi, peut être approché, réveillé par une attitude du corps.

Charles de Foucauld s’approche du confessionnal  de l’Abbé Huvelin pour prendre rendez-vous et discuter, mais il entend, à deux reprises: « Mettez-vous à genoux et confessez-vous! » Pas de discussions, même très spirituelles, mais une pratique d’humilité du corps :

«  Mettez-vous à genoux» et des lèvres : << Confessez-­vous».

La tête de Charles de Foucauld n’est pas encore capable de foi, mais ses genoux peuvent exprimer quelque chose. On pourrait dire aussi que le corps sait des choses qu’ignore la tête. En se mettant à genoux, Charles de Foucauld fait, sans le savoir, l’acte de foi qu’il cherchait et il dit son mal et l’expose ainsi à la miséricorde. Quand il sort du confessionnal, il n’a plus de problèmes de foi. Il est en relation vive avec le Dieu de Jésus-christ.

Madeleine Delbrêl, femme et chrétienne dans le milieu marxiste de la ville d’Ivry,  raconte sa conversion.

Quand elle commence à se poser la question « Dieu existerait-il ?», elle écrit : «Si je voulais être sincère, écrit-elle, Dieu n’étant plus rigoureusement impossible, ne devait pas être traité comme sûrement inexistant. Je choisis donc ce qui me paraissait le mieux traduire mon changement de perspective: je décidai de prier. Dès la première fois, je priai à genoux… » Madeleine Delbrêl commence donc par faire. Avant même de croire, elle prie, et elle prie à genoux. Les idées peuvent toujours tromper, le corps ne trompera pas. Dieu n’a pas refusé de se révéler à cette femme qui a su Le prier à genoux avant même de le connaître. Il lui a confié un message spirituel qui fait vivre beaucoup d’hommes et de femmes.

De même pour Etty Hillesum, le processus qui l’y a conduite semble le même que pour Charles de Foucauld ou Madeleine Delbrêl. Très curieusement, le combat personnel d’Etty, lorsqu’elle commence à entrevoir un monde spirituel, prend une tournure très concrète : la question, pour elle, est de savoir s’il faut, si elle peut, si elle veut s’agenouiller, éventuellement joindre les mains, et prononcer le Nom de Dieu. Ces actes simples qui, à nous chrétiens, vont pour ainsi dire de soi, ont pour elle une telle plénitude, un tel poids, qu’elle ne peut s’y résoudre d’emblée. Voici ce qu’elle dit: « Et Dieu? La fille qui ne savait pas s’agenouiller a fini par l’apprendre, sur le rude tapis de sisal d’une salle de bains un peu fouillis »   (d’après une conférence du Père Ghislain Lafont)

Il n’y a pas de méthode pour être présent à quelqu’un dans l’amour. Mais l’expérience chrétienne depuis 2000 ans a noté des points de repères fondamentaux.

   La porte d’entrée dans la prière est très importante. Passer 5 à 10 minutes à d’abord accueillir ce que je suis dans ma réalité tel que Dieu m’a créé  et doucement entrer en relation vivante avec Dieu qui  m’attend. Cette porte d’entrée est valable autant pour la méditation que pour l’oraison et la lecture de la Parole.

C’est comme à la piscine : d’abord passer au  vestiaire pour se préparer (lieu, corps), puis on s’approche du bord de la piscine avec l’écoute de la Parole mais attention à  ne pas partir avant le plongeon : cœur à cœur où je choisis de faire confiance à la Parole, et de dire : je crois en Toi.

 

Domnul este pastorul meu

Google translate:

Herren er min hyrde

Herren være lovet = the Lord be praised

Sper ca e corect.

En action de grâces pour une famille persécutée de Norvège qui a repris ses enfants.

Psalmul 22/23

Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.

Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.

Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.

Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.

Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

En salme av David. (22/23)

Herren er min hyrde,
jeg mangler ikke noe.

 2 Han lar meg ligge i grønne enger,
han leder meg til vann der jeg finner hvile.

 Han gir meg nytt liv.
Han fører meg på rettferdighets stier
for sitt navns skyld.

 Om jeg enn skulle vandre i dødsskyggens dal,
frykter jeg ikke noe ondt.
For du er med meg.
Din kjepp og din stav,
de trøster meg.

 Du dekker bord for meg
like foran mine fiender.
Du salver mitt hode med olje.
Mitt beger renner over.

 Bare godhet og miskunn
skal følge meg alle mine dager,
og jeg skal bo i Herrens hus
gjennom alle tider.

Rugaciunea unui filosof

„Daruieste-mi azi, Doamne, ca buna ta voie sa fie pentru mine placere, pasiune, dragoste.

Sa-ti caut vointa, sa o aflu, sa o împlinesc.

Ai proiecte pentru mine azi. Arata-mi-le pe rând si ajuta-ma sa le realizez.

Fie ca sufletul meu sa zboare la Tine neîncetat.

Orice lucrare care nu-ti aduce cinste, fa-ma s-o simt moarta.

Evlavia mea sa fie mai putin obisnuinta si mai mult avânt nesfârsit al inimii.

Sa-mi traiesc bucuriile fara excese, si tristetile fara a ma lasa doborât.

Daruieste-mi curatenie, entuziasm si rabdare,

ajuta-ma sa sufar fara a exagera si fara a ma plânge prea mult.

Învata-ma sa-mi masor durerile cu unitatea de masura a Crucii Tale.

Daruieste-mi pace, detasare si ceva umor.

Ocroteste-ma, stimuleaza-ma, trezeste-ma.

Daruieste-mi sa traiesc, vesnic viu, în Tine, prin Tine, cu Tine.

Amin.

Mon Dieu, que Ton bon plaisir soit mon plaisir, ma passion, mon amour.

Donne-moi de le chercher, de le trouver, de l’accomplir.
Tu as des projets sur moi pour cette journée.
Fais-les connaître au fur et à mesure et donne-moi de les accomplir.
Qu’à toute heure, ô mon Dieu, mon âme s’envole vers Toi.
Toute œuvre qui ne T’honore pas, fais-moi bien sentir qu’elle est morte.
Que ma piété soit moins une habitude qu’un élan continuel du cœur.
Donne-moi d’être sans dissipation dans mes joies, sans abattement dans mes tristesses.
Donne-moi d’être pur, d’agir avec enthousiasme et patience, de souffrir sans rien exagérer et sans trop me plaindre.
Apprends-moi à mesurer mes peines avec l’unité de mesure de Ta croix.
Donne-moi la paix, le détachement et un peu d’humour.
Protège-moi, excite-moi, réveille-moi.
Que je sois toujours vivant en Toi, par Toi, avec Toi.
Ainsi soit-il.

 Prière de Jean Guitton, philosophe français.