Franciscain, mystique, prédicateur, Docteur de l’Eglise

Oui, tout ça, et non seulement faiseur de miracles ou assistant de ceux qui cherchent des objets perdus!

D’une catéchèse du pape Benoît XVI sur Antoine de Padoue

„Seule une âme qui prie peut accomplir des progrès dans la vie spirituelle: tel est l’objet privilégié de la prédication de saint Antoine. Il connaît bien les défauts de la nature humaine, notre tendance à tomber dans le péché, c’est pourquoi il exhorte continuellement à combattre la tendance à l’avidité, à l’orgueil, à l’impureté, et à pratiquer au contraire les vertus de la pauvreté et de la générosité, de l’humilité et de l’obéissance, de la chasteté et de la pureté. Aux débuts du XIIIe siècle, dans le cadre de la renaissance des villes et du développement du commerce, le nombre de personnes insensibles aux besoins des pauvres augmentait. Pour cette raison, Antoine invite à plusieurs reprises les fidèles à penser à la véritable richesse, celle du cœur, qui rend bons et miséricordieux, fait accumuler des trésors pour le Ciel. « O riches – telle est son exhortation – prenez pour amis… les pauvres, accueillez-les dans vos maisons: ce seront eux, les pauvres, qui vous accueilleront par la suite dans les tabernacles éternels, où résident la beauté de la paix, la confiance de la sécurité, et le calme opulent de l’éternelle satiété » (ibid., n. 29).

N’est-ce pas là, chers amis, un enseignement très important aujourd’hui également, alors que la crise financière et les graves déséquilibres économiques appauvrissent de nombreuses personnes et créent des conditions de pauvreté? Dans mon encyclique Caritas in veritateje rappelle: « Pour fonctionner correctement, l’économie a besoin de l’éthique; non pas d’une éthique quelconque, mais d’une éthique amie de la personne » (n. 45).

Antoine, à l’école de François, place toujours le Christ au centre de la vie et de la pensée, de l’action et de la prédication. Il s’agit d’un autre trait typique de la théologie franciscaine: le christocentrisme. Celle-ci contemple volontiers, et invite à contempler les mystères de l’humanité du Seigneur, l’homme Jésus, de manière particulière le mystère de la Nativité, Dieu qui s’est fait Enfant, qui s’est remis entre nos mains: un mystère qui suscite des sentiments d’amour et de gratitude envers la bonté divine.

D’une part la Nativité, un point central de l’amour du Christ pour l’humanité, mais également la vision du Crucifié inspire à Antoine des pensées de reconnaissance envers Dieu et d’estime pour la dignité de la personne humaine, de sorte que tous, croyants et non croyants, peuvent trouver dans le crucifié et dans son image une signification qui enrichit la vie. Saint Antoine écrit: « Le Christ, qui est ta vie, est accroché devant toi, pour que tu regardes dans la croix comme dans un miroir. Là tu pourras voir combien tes blessures furent mortelles, aucune médecine n’aurait pu les guérir, si ce n’est celle du sang du Fils de Dieu. Si tu regardes bien, tu pourras te rendre compte à quel point sont grandes ta dignité humaine et ta valeur… En aucun autre lieu l’homme ne peut mieux se rendre compte de ce qu’il vaut, qu’en se regardant dans le miroir de la croix » (Sermones Dominicales et Festivi III, pp. 213-214).

En méditant ces paroles nous pouvons mieux comprendre l’importance de l’image du Crucifix pour notre culture, pour notre humanisme né de la foi chrétienne. C’est précisément en regardant le Crucifié que nous voyons, comme le dit saint Antoine, à quel point est grande la dignité humaine et la valeur de l’homme. En aucun autre lieu on ne peut comprendre combien vaut l’homme, pourquoi précisément Dieu nous rend aussi importants, nous voit aussi importants, au point d’être, pour Lui, dignes de sa souffrance; ainsi toute la dignité humaine apparaît dans le miroir du Crucifié et le regard vers Lui est toujours une source de reconnaissance de la dignité humaine.

BENOÎT XVI

AUDIENCE GÉNÉRALE

Mercredi 10 février 2010

Saint Antoine, tu as été proclamé Docteur de l’Eglise pour ta profonde sagesse de théologien et pour ton exemple de vie. Obtiens-nous du Seigneur une foi forte et rends-nous attentifs à l’enseignement de l’Eglise, notre mère.


Gloire au Père…

Saint Antoine, tu es allé vers la mort en chantant un hymne à la Vierge et en disant : „Je vois mon Seigneur”. Nous te prions de nous assister au dernier jour, de secourir ceux qui sont à l’agonie, et d’intercéder en faveur des âmes de nos parents et amis défunts.


Gloire au Père…

Saint Antoine, tu as été toute ta vie un artisan de paix. Dans un monde comme le nôtre, si plein de haine et de sang, fais que nous soyons toujours des témoins de la non-violence, de la paix et de la promotion humaine.


Gloire au Père…

Saint Antoine, toi qui as vaincu les tentations du démon par la puissance de la Croix, rends-nous forts et généreux pour résister au mal. Avec toi, puissions-nous être de vrais annonciateurs de l’Evangile.


Gloire au Père…

Saint Antoine, toi qui as guéri tant de malades et tant de plaies, donne-nous le salut de l’âme et du corps.


Gloire au Père…

Saint Antoine, tu as longtemps marché sur les routes de France et d’Italie pour annoncer à tous le Royaume de Dieu. Sois le compagnon de notre pèlerinage terrestre.


Gloire au Père…

Saint Antoine, nous avons recours à toi quand nous perdons de petites choses et tu nous aides à les retrouver, pour notre paix et notre joie. Aide-nous surtout à demeurer fidèles dans les grandes choses.


Gloire au Père…

Saint Antoine, grand maître de vie spirituelle, délivre-nous de la présomption de pouvoir vivre sans Dieu. Aide-nous à renouveler notre vie selon l’esprit de l’Evangile et des Béatitudes.


Gloire au Père…

Saint Antoine, dont le cœur était rempli d’amour et de tendresse pour l’Enfant Jésus que tu portais dans tes bras, bénis toutes nos familles et bénis nos enfants. Aide-les à grandir en sagesse, en taille et en grâce, devant Dieu et devant les hommes.


Gloire au Père…

Saint Antoine, toi qui, pendant ton ministère, as guidé et soutenu ceux qui venaient écouter ta parole, tu es devenu pour eux le serviteur de la miséricorde de Dieu. Aide-nous à reconnaître nos fautes et à recevoir humblement le Sacrement de la Pénitence.


Gloire au Père…

Saint Antoine, tu nous as laissé comme œuvre écrite deux recueils de „sermons”, pour l’instruction et l’édification du peuple chrétien. Nous te prions pour ceux qui ont reçu vocation d’enseigner. Conscients de leur responsabilité, qu’ils recherchent sincèrement la vérité et la communiquent en toute charité.


Gloire au Père…

Saint Antoine, toi qui, durant ta vie, t’es toujours prodigué pour la libération des prisonniers et la défense du pauvre, fais que nous soyons attentifs au message de libération de l’Evangile.


Gloire au Père…

Saint Antoine, puisque tu as si bien servi et glorifié sur terre la Vierge Marie, intercède auprès de son cœur de Mère, pour qu’elle nous donne toujours Jésus, son fils.


Gloire au Père…

Prie pour nous, ô saint Antoine.

Afin que nous soyons dignes des promesses de Jésus-Christ.

Prions

O Dieu, Père bon et miséricordieux, toi qui as choisi saint Antoine comme témoin de l’Évangile et messager de paix dans ton peuple, écoute la prière que nous t’adressons par son intercession. Amen.

Pour écouter Dieu, la voie du Cœur immaculé de Marie

Une représentation du Coeur de Marie à Luri, en Corse.

Jean-Michel Castaing – Publié le 11/06/21

La fête du Cœur immaculé de Marie est célébré le samedi de la troisième semaine après la Pentecôte, le lendemain de la solennité du Sacré Cœur de Jésus. Cette dévotion aide à comprendre Jésus de l’intérieur.

La dévotion au Cœur de Marie est parfois mal comprise. « Le Cœur de Jésus nous suffit » entend-on. Il est vrai que le Sacré-Cœur de Jésus renferme l’intégralité des mystères divins. Dans ces conditions, pourquoi l’Église nous propose-t-elle de vénérer le cœur de sa mère ?

En fait, emprunter la voie mariale, c’est entrer plus facilement dans le mystère du Dieu-Trinité. Explicitons-en succinctement les raisons. D’abord, avec la Vierge, nous contemplons aisément Jésus, le Fils du Père. Vu à travers les yeux du cœur de sa mère, le Christ nous apparaît plus proche. L’amour intelligent de la Vierge nous fait comprendre Jésus de l’intérieur, comme si nous étions en direct avec lui tout au long de son parcours terrestre en Palestine. Cette contemplation mariale du Fils s’achève dans l’intériorisation des mystères glorieux du Ressuscité.

https://www.dailymotion.com/playlist/x74bul

Ensuite, le cœur de la Vierge nous apprend à devenir dociles à l’Esprit Saint. La Vierge est la femme sur laquelle est venue la troisième personne de la Trinité à l’Annonciation et à la Pentecôte. Elle fut toujours attentive à ne jamais faire obstacle à l’action de l’Esprit en elle. À l’école de son cœur, le chrétien apprend la souplesse spirituelle, l’écoute, la disponibilité de tous les instants aux sollicitations de Dieu et… la douceur propre à l’Esprit.

Enfin, Marie est la femme de l’obéissance à la volonté du Père. Elle s’est toujours ajustée aux décrets de la Providence. Que l’on pense à ce qu’a représenté la Croix pour elle ! Et pourtant, c’est là, sur le Calvaire, qu’elle donna son second « fiat », son second et sublime « oui » au décret divin, ce « oui » qui la hisse au sommet de l’univers ! Cette obéissance a été facilitée chez elle non seulement par sa foi parfaite qui lui a toujours représenté Dieu comme un Père aimant et non comme un maître dur, mais aussi par le fait d’être la mère du propre Fils de Dieu. Cette maternité divine a renforcé en elle la connivence affective et spirituelle qu’elle entretenait avec le Père depuis sa jeunesse. Aussi, à l’école du cœur de la Vierge, le chrétien apprend-il à faire confiance au Père et à obéir amoureusement à sa volonté — apprentissage qui n’est pas toujours facile, mais qui se révèle ô combien ! fructueux à la longue !

Le don de soi à l’école du Cœur immaculé

La dévotion au Cœur immaculé de Marie représente également un excellent moyen de cultiver la vertu du don de soi. Car la vie de la Vierge ne fut pas une sinécure ! Marie a dû sacrifier l’être qu’elle chérissait plus qu’elle-même : Jésus. En s’appropriant les vertus de son cœur, le croyant apprend peu à peu à se donner à travers de petits et de plus grands sacrifices. Car en ce bas monde, il n’existe pas d’amour sans immolations, qu’elles soient matérielles, affectives ou spirituelles. Uni à celui de son divin Fils, le cœur de Marie nous met devant les yeux l’incomparable coopération que Dieu, dans sa miséricorde, nous permet d’apporter à Jésus en étant unis à lui. Dans la Vierge, l’Église contemple la contribution que nous tous, chacun avec ses compétences et ses talents spirituels propres, pouvons apporter à la sanctification du monde.

S’unir au cœur de Marie, ce cœur en qui bat celui de son Fils, c’est mettre en œuvre ce que l’homme est capable de faire de plus grand : coopérer au salut du monde accompli en Jésus-Christ. Par contrecoup, le cœur de Marie, contemplé dans le plan de la Rédemption, représente le miroir de la noblesse de la créature que Dieu a voulue pour elle-même : l’homme. 

Inima lui Isus, iubirea Lui pentru noi

INIMA LUI ISUS…

RUGĂCIUNE

  • Tatã din cer, Dumnezeule, MILUIEȘTE-NE PE NOI.
  • Fiule, Rãscumpãrãtorul lumii, Dumnezeule,
  • MILUIEȘTE-NE PE NOI.
  • Sfântule Duh, Dumnezeule, MILUIEȘTE-NE PE NOI.
  • Sfântã Treime, un singur Dumnezeu,
  • MILUIEȘTE-NE PE NOI.

Inima lui Isus, Fiul Tatãlui celui veșnic,
MILUIEȘTE-NE PE NOI.
Inima lui Isus, plãsmuitã de Sfântul Duh în sânul
Mamei pururea fecioarã, „
Inima lui Isus, unitã întru ființã cu Cuvântul
lui Dumnezeu, „Inima lui Isus, nemãrginitã întru maiestate,”
Inima lui Isus, locuințã sfântã a lui Dumnezeu, „Inima lui Isus, chivotul Celui Preaînalt,”
Inima lui Isus, casa lui Dumnezeu și poarta cerului, „Inima lui Isus, focar arzãtor al dragostei,”
Inima lui Isus, sãlașul dreptãții și al iubirii, „Inima lui Isus, plinã de bunãtate și de dragoste,”

Inima lui Isus, noianul tuturor virtuților,
MILUIEȘTE-NE PE NOI.
Inima lui Isus, preavrednicã de toatã lauda, „Inima lui Isus, regele și centrul tuturor inimilor,”
Inima lui Isus, în care sunt toate comorile înțelepciunii
și ale științei, „
Inima lui Isus, în care locuiește toatã plinãtatea
dumnezeirii, „Inima lui Isus, în care Tatãl a binevoit,”
Inima lui Isus, din a cãrei plinãtate am luat noi toți, „
Inima lui Isus, dorul munþilor veșnici, MILUIEȘTE-NE PE NOI.
Inima lui Isus, rãbdãtoare și preamilostivã, „Inima lui Isus, darnicã fațã de toți cei care te cheamã,”
Inima lui Isus, izvorul vieþii și al sfințeniei, „Inima lui Isus, împãcare pentru pãcatele noastre,”
Inima lui Isus, sãturatã de ocãri, „Inima lui Isus, zdrobitã pentru fãrãdelegile noastre,”
Inima lui Isus, ascultãtoare pânã la moarte, „Inima lui Isus, strãpunsã de suliþã,”

Inima lui Isus, izvorul a toatã mângâierea,
MILUIEȘTE-NE PE NOI.
Inima lui Isus, viața și învierea noastrã, „Inima lui Isus, pacea și împãcarea noastrã,”
Inima lui Isus, jertfa pãcãtoșilor, „Inima lui Isus, mântuirea celor ce nãdãjduiesc în tine,”
Inima lui Isus, nãdejdea celor ce mor în harul tãu, „Inima lui Isus, fericirea tuturor sfinților,”
Isuse, cu Inima blândã și smeritã.

FàINIMA NOASTRàASEMENEA CU INIMA TA.

Sã ne rugãm: Atotputernice, veșnice Dumnezeule, privește spre Inima preaiubitului tãu Fiu și spre laudele și îndestulãrile ce ți le aduce în numele pãcãtoșilor și, împãcat fiind prin ele, iartã-i pe cei ce-ți cer milos­tivirea în numele aceluiași Fiu al tãu, Isus Cristos, care viețuiește și domnește în vecii vecilor. Amin.

„Asta vine oricum, spaima, totul e să ştiu să trec peste ea” (Doru Davidovici)

Lot 7 carti de Doru Davidovici (aviatie) / R6P2S, 126 lei - Lajumate.ro

„Doar vineri a stat ploaia, s-a ridicat plafonul, nu mult, cât să vedem
rotocoale cenuşii de abur plutind lins peste hangare, plopi, girueta de la
zebră. Peste antene de radiolocator vopsite în şah, alb-roşu. Atârnau zdrenţe
alburii, fâşii de stratocumuli destrămaţi, zburam în amurg, jos a fost aproape
întuneric când am decolat, am intrat în straţii aceia destrămaţi.

Era negru cenuşiu în jurul cabinei, bordul roşu lucea în plexiglasul cupolei, de asta n-am
văzut cum negrul-cenuşiu şi-a deschis culoarea, trecea spre portocaliu slab,
mai tare, albastru-portocaliu intens, dureau ochii, am ţâşnit peste câmpia
sură, uniformă, valuri încremenite proiectau creste roşcate pe cerul albastru portocaliu,

roşu, roşu încins până la alb; pe orizont, în stânga, soarele. La
două mii de metri se termină totul, am fost deasupra ultimului văl de plafon
închis, cenuşiu, atât de subţire, l-am văzut numai când am trecut prin el. Aşa,
un voal de ceaţă translucidă fluturată din orizont în orizont.
S-a rostogolit bila încinsă, spre vest ieşeau din nori vârfuri negre de
munţi zimţaţi, soarele se ducea după munţii aceia, îi înnegrea, îi zimţa şi mai
mult. Dureau ochii de lumină, am clipit, jucau doi nori mici, albi,
incandescenţi, au traversat pleoapele roşii, retina, vedeam bordul aşa – prin
norii aceia mici şi albi. Am dat capul pe spate, cerul de deasupra era foarte
departe şi închis la culoare, albastrul mătăsos al stratosferei, negru de atâta
albastru, ţintat cu stele puţine, palide, sărace. Cobora spre răsărit un zid
roşu-vânăt, opac, străbătut de fâşii late de întuneric, fâşiile acelea s-au întins,
se amestecau între ele, s-au unit cu întunericul de jos.

Plafonul se termina
brusc pe linia dintre soare şi întunericul de jos, a trecut ultima rază a zilei
între munţi, a tras o graniţă netă, categorică, definitivă. Acolo s-au sfârşit
norii, săptămâni de ploaie cenuşie alunecau spulberate la est-sud-est,
dispăreau în dreapta aşa cum zburam spre nord. La nouă mii de metri am pus
la orizontală, zburam cu ziua trecută pe planul stâng, noaptea care venea
întuneca lucirea duralului pe aripa dreaptă, prima lumină aprinsă noaptea
aceea a fost lampa mea verde de poziţie. Răspundeau lumini de jos, galbene,
sărace ca stelele de amurg; pământul era în pâcla roşcată din asfinţit, lumina
săracă traversa stratul gros din aer opac să ajungă până la noi; aşa ştiam că
jos e o casă, încă una, mai multe case, un sat.

Treceam peste satul acela care
nici nu mă bănuia, s-a dus soarele dincolo de munte, s-a pierdut după
crestele negre. Au lucit pe ecranul radiolocatorului de bord ţinte
fosforescente, se ştergeau după două-trei topări, ţinte false. Dansa acul de la
ARK, asta lasă în urmă fronturile care trec: nori destrămaţi, straturi ionizate
de aer. Imagini false care se şterg exact când încep să cred că sunt
adevărate, era aproape ca în viaţă. A venit o topare care nu s-a mai stins,
traversa ecranul din dreapta sus spre stânga şi spre mine, am ridicat ochii din
ecran; flashul unui avion de transport arunca dungi late de lumină roşie la
două mii de metri deasupra, măturau cerul, se întorceau la loc pe burta
avionului de transport.
— 013, din dreapta către stânga, la 10 500 metri în culoar.
— Am văzut, mulţumesc.
M-am uitat la altimetru, pe urmă în ecranul radarului; ţinta se apropia,
a intersectat drumul nostru la doisprezece-paisprezece kilometri.
— 013, dacă vezi ce avion este.
Vedeam doar lumina roşie-violetă pe roşu spălăcit al cerului.
— Nu ştiu, am spus. Poate fi orice.

Auzeam greu, au foşnit în căşti straturi ionizate de aer, treceam
goniometrul pe ascultare. Semnalul staţiei era stins, depărtat, înghiţit de
noaptea de sub noi, din dreapta, de deasupra, întunericul din est, acum
vedeam, se închega, s-a contopit cu bezna de jos, cu albastrul catifelat de
deasupra, era deja negru şi stelele s-au făcut mari, rotunde, cu raze groase
înţepând ochi prin cupola cabinei. Numai spre apus zburam în lumină, roşul
acela spălăcit, portocaliu în mijloc, şi dunga albă, şi albastrul străveziu care
nici nu ştiam când devine noapte. Zburam spre nord-vest cu botul pe
semicercul de albastru străveziu, şi nici nu ştiam cum vine noaptea. Am fost
dintr-o dată înconjuraţi de întuneric, orizontul a coborât, s-a şters, viram, nu
s-a clintit nimic. Adică marginea raţională despărţind cerul de pământ chiar în
nopţile cele mai închise, arcul de beznă neagră suprapus întunericului deplin
pe care tubul Pitot lasă o dâră vagă, argintie, mată, nu mai era. Jos lucea
palid aceeaşi pulbere uniformă ca deasupra cabinei, am ridicat capul,
recunoşteam greu constelaţii văzute altfel prin plexiglasul cupolei, tigaia lui
Orion, în dreapta, agăţată de capătul Carului Mic – Polara, aceleaşi stele erau
sub avion, s-au răsucit într-un tonou lent, am scos avionul din înclinare după
giroorizont. S-a strâns ceva sub costumul anti-g, am fost dintr-o dată foarte
gol, şi de atins de peste tot, aşa cum zburam în sfera din stele rotunde. Au
fost secunde, nu ştiu câte, totul se întâmplă după timpul special al cabinei,
atârnam în chingi, m-am săltat în scaunul de catapultare, îmi era, simplu,
frică. A venit de peste tot, eram în sfera aceea arzând uniform în jurul cabinei
ermetizate şi am ştiut -uite cum suntem, avionul şi cu mine, aruncaţi în
noapte. Am simţit asta. A fost un început de revoltă, o întrebare veche; ce
caut aici? Am clătinat capul, casca albă, nu acum. Astea sunt întrebări de pus

cu pământul sub picioare şi nici atunci. Astea sunt întrebări care nu se pun.
Ştiam de undeva că am peste o mie două sute ore-zbor pe supersonic, pe
urmă au venit alte zboruri de noapte, hai, ochii la aparate, indicaţiile bordului
lucide, precise, indiferente la noaptea de afară. La noaptea din mine. Zburam
peste un strat de nori translucizi, abur îngheţat reflectând stelele de
deasupra. Voalul acela din amurg, întins peste tot orizontul. Când am reuşit
să mă conving de asta totul a fost O. K., s-a clintit axa cerului, s-a rotit bolta
nouăzeci de grade, stelele ocupau locuri ştiute. Alunecam cu o mie două sute
kilometri pe oră spre vest-nord-vest, a clipit verde becul MARKER, suna în
căşti semnalul ştiut – gata, la reper. Viraj pe dreapta, lăsam în urmă vatra
aceea stinsă, ce mai rămânea din ziua trecută. Pilot, am spus, vai de capul
tău. Ai uitat zborul de noapte. Ai uitat tot ce ştiai. Lucruri aflate greu, pe care
nu este voie să le mai uiţi. N-are importanţă dacă vine – frica – de fapt vine
oricum, face parte din noi, urci în avion cu tot ce te alcătuieşte, bun, mai
puţin bun. Rău, acceptam greu răul din mine, structurile greşite. Nu ca pilot.
Asta vine oricum, spaima, totul e să ştiu să trec peste ea. Să nu inunde
cabina secundele vâscoase, reci, iraţionale, convertite inevitabil în prăbuşire.
Exact cabina era locul unde deveneam cinstit cu mine – dincolo de
menajamente, de circumstanţe generos acordate, cabina mă reducea la
esenţă – pilot de vânătoare – lucrurile trebuiau să fie foarte limpezi. Pentru că
avionul nu admitea compromisuri. Rămăşiţele negre, contorsionate, mirosind
a fum sleit, puteau oricând însemna un compromis, făcut de pilot lui însuşi. O
circumstanţă acordată aiurea. Un gol neumplut, pe care se clădea mai departe.”

Cor Arcam Legem

A hymn of St. Bonaventure (13th century) to the Sacred Heart of Jesus:

O Heart, Thou ark containing the Law, not of the old servitude, but of grace, and indulgence, and also of mercy. O Heart, Thou spotless sanctuary of the new covenant, Thou Temple, holier than the ancient one, And Veil, more profitable than that torn of old. Charity willed Thee to be wounded; by the spear thrust opened, that we might venerate the wounds of an invisible love. Under this symbol of love, having suffered bloody and mystical torments, Christ the Priest offered each in sacrifice. Who would not love in turn the One so loving him? Who, being thus redeemed, would not love, and choose eternal dwellings in this Heart? O Jesus, to Thee be glory, Who pourest grace from Thy heart, with the Father and the loving Spirit unto everlasting ages. Amen. ________________________________________________________________________________ http://www.harpadei.com

Søren Kierkegaard, Fărâme filosofice — Persona

Inițial publicat pe Alteritas: Søren Kierkegaard s-a născut la 5 mai 1813, în Copenhaga, într-o familie luterană. A fost al 7-lea copil la părinți, dintre care doar doi au supraviețuit vârstei de 25 de ani. S-a înscris la teologie la Universitatea din Copenhaga, în 1830, pentru a se pregăti pentru slujirea pastorală luterană, dar…

Søren Kierkegaard, Fărâme filosofice — Persona

Fragment

„În logica credinței, Dumnezeu nu este dat nici ca obiect de percepție, nici ca fapt ce poate fi justificat istoric. El nu este dat pentru gândire, pentru că gândirea nu poate înțelege decât ceea ce se supune necesității logice și este limitată. Obiectul credinței nu este o esență, ci o existență, ceva care devine, ceea ce nu se vede. De aceea, rezultatul credinței nu este o concluzie, ci o decizie. Dar credința nu exclude rațiunea așa cum ar putea pretinde unii comentatori ai lui Kierkegaard. Credința reașază rațiunea în contextul existenței omului, a unei existențe care se raportează la Dumnezeu și care își exprimă facultatea cunoașterii raționale în acest cadru, fără pretenția de a cuprinde cu mintea lumea și pe Dumnezeu deopotrivă.”

Autorul studiului, D. Jemna

Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer…

Condacul 1

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Icosul 1

Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:

Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te, la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere, ca să cutremure tot pământul.
Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori, şi foc din FaţaTa să se aprindă.
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer Scaunul Tău şi împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui, ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 2

Văzându-Te Apostolii înviat din morţi, în timpul celor patruzeci de zile, când Te-ai arătat lor, Stăpâne Doamne, vorbindu-le despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi primind poruncă să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, până când se vor îmbrăca cu putere ce va veni de sus, petreceau împreuna într-un cuget, în rugăciune, cântându-Ţi cu o singură gură şi cu o singură inimă: Aliluia!

Icosul 2

Înţelesul vederii de Dumnezeu dezlegându-l Iisuse, ai dus pe ucenicii Tăi afară spre Betania şi i-ai urcat pe muntele Măslinilor, începând să-i găteşti pentru taina marii Tale Înălţări la cer zicând: S-a apropiat, o, prietenii Mei, timpul înălţării; mergând, deci, învăţaţi toate neamurile cuvântul pe care l-aţi auzit de la Mine, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aceştia gândind încă pământeşte, Te-au întrebat: Doamne oare, în acest timp vei aşeza din nou împaraţia lui Israel? Tu însă le-ai zis lor: nu este în puterea voastră să socotiţi vremurile şi anii căci acestea le-a luat Dumnezeu în puterea Sa. Iar noi pregătindu-ne de întâmpinarea cerescului Mire cântăm:

Iisuse, Păstorul Cel Bun, nu Te despărţi niciodată de noi, ci să fii pururea cu noi.
Iisuse, Învățătorul Cel Bun, trimite-ne nouă pe Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să petreacă cu noi neschimbat.
Iisuse, Luminătorul nostru, luminează sufletele noastre prin Înălţarea Ta la cer.
Iisuse, Mântuitorul nostru, izbăvește-ne pe noi, prin mijlocirea Ta, de furtuni şi de întristare

Iisuse, Povăţuitorul nostru, îndreptează-ne cu cuvântul gurii Tale spre a-Ţi sluji Ţie.
Iisuse, Ajutătorul nostru, aminteşte-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt făgăduinţele Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 3

Vrând să-i îmbraci pe Apostolii Tăi cu putere de sus, Iisuse, le-ai făgăduit pe muntele Măslinilor pe Duhul Sfânt Mângâietorul şi le-ai poruncit să fie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi chiar până la marginile pământului, zicând: veniţi şi intraţi prin porţile Mele, pregătiţi-Mi cale Mie şi oamenilor Mei, faceţi semne întru neamuri ca toţi credincioşii să cânte cu voi: Aliluia!

Icosul 3

Având adânc de milostivire, Preadulce Iisuse, pe ucenicii Tăi şi pe femeile ce Te urmau şi, mai ales, pe Maica ce Te-a născut, i-ai umplut de bucurii nenumărate prin Înălţarea Ta la cer, când, deja despărţindu-Te de dânşii, Ţi-ai întins mâinile şi i-ai binecuvântat, zicând: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului, iar ei plini de frică fiind au proslăvit înălţarea Ta, zicând:

Iisuse, Dătătorul milei, ai venit pe muntele Eleon, ca să mântuieşti neamul omenesc.
Iisuse, Înveselitorul celor necăjiţi, ai vrut să mângâi pe prietenii ce erau impreună cu Tine.
Iisuse Nădejdea celor deznădăjduiţi, prin binecuvântarea Ta la Înălţare de întristare ne-ai păzit pe noi.
Iisuse, Limanul celor înviforaţi, prin înălţarea Ta ne-ai dăruit şi nouă cale la Tatăl ceresc.
Iisuse, Mângâietorul Cel Bun, Tu ai făgăduit să ne trimiţi un alt Mângâielor de la Tatăl.
lisuse, Marele Păstor, Tu ai binevoit ca turma Ta credincioasă să nu se risipească.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 4

Furtună de gânduri îndoite având s-au umplut de lacrimi, când Te-au văzut pe Tine, Hristoase, purtat pe nori şi plângând au zis: Cum ne laşi, Stăpâne, acum, pe noi, robii Tăi, care Te-am iubit? Încotro Te duci, Cel ce ţii toate cu mâinile? Noi, însă am lăsat toate şi Ţi-am urmat, Ţie, Dumnezeule, bucurându-ne şi având nădejde că vom fi cu Tine în veci. Nu ne lăsa pe noi singuri, după cum ne-ai făgăduit şi nu Te despărţi de noi, Păstorul nostru Cel Bun, ci ne trimite nouă pe Preasfântul Tău Duh, care să ne înveţe, să ne lumineze şi să sfinţească sufletele noastre, ca să-Ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 4

Auzind suspinurile ucenicilor Tăi, Stăpâne Doamne, care se întristaseră că Te-ai despărţit de dânşii, le-ai dat binecuvântare preadesăvârşită prietenilor Tăi, zicând: nu plângeţi, preaiubiţii Mei, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc la Tatăl Meu. Căci dacă nu Mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă mă voi duce, Îl voi trimite vouă. Pentru voi M-am pogorât din cer şi pentru voi iarăşi Mă urc la cer, ca să vă gătesc vouă loc. Nu voi lăsa oile pe care l-am adunat şi nu voi uita pe cei ce i-am iubit. Iar ei, fiind mângâiaţi de aceste Dumnezeieşti cuvinte, Ţi-au cântat cu umilinţă:

Iisuse, Preabunule, Cel ce în locul întristării şi al lacrimilor ne-ai dat bucurie, nu ne lipsi pe noi de veşnica veselie în Împărăţia Ta.
Iisuse, Atotbunule, Cel ce ne-ai umplut de bucurie cu Înălţarea Ta, păzeşte sufletele noastre în drumeţia pământească.
Iisuse, Cel ce ne-ai adunat precum cloşca puii săi, nu ne lăsa pe noi să rătăcim pe căile acestei vieţi.
Iisuse, Cel ce ne-ai legat cu legătura dragostei la Cina cea de Taină, nu ne lăsa pe noi ca satana să ne împrăştie ca pe boabele de grâu.
Iisuse, Cel ce pacea Ta ne-ai lăsat-o moştenire, păzeşte-ne să petrecem întru dragostea Ta.
Iisuse, Cel ce ai gătit locaşuri multe în rai, găteşte-ne şi nouă loc în Locaşul Tău ceresc.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 5

Un nor izvorâtor din Dumnezeu a luminat foarte Înălţarea Ta, Dătătorule de viaţă, Doamne, pe care l-au văzut ucenicii, când, despărţindu-Te de dânşii, i-ai binecuvântat şi, astfel, cu Slavă multă, purtat pe aripile Heruvimilor, ai săvârşit Înălţarea, care mai înainte era de nepătruns din pricina duhurilor răutăţii de sub ceruri şi a stăpânitorilor puterilor văzduhului. Acum însă, Tu, primit acolo, ca toată făptura văzută şi nevăzută să-Ţi cânte cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 5

Văzând cetele Îngerilor Înălţarea Ta cu trupul la cer, Împărate al Făpturii, s-au spăimântat, zicând puterilor de sus: ridicaţi porţile veşnice, că vine Împăratul Slavei; deschideţi-vă, ceruri, şi voi, ceruri ale cerurilor, ca să primiţi pe Domnul puterilor şi vă închinaţi Lui, zicând:

Iisuse, Cel ce eşti strălucirea Slavei Tatălui, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale.
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea minţilor cereşti, luminează-ne pe noi în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale.
Iisuse, Cel ce ai venit cu mare slavă, înalţă-ne şi pe noi cu mintea la ceruri.
Iisuse, Cel Mare şi Lăudat în muntele Tău cel Sfânt, vesteşte adevărul Tău peste tot pământul.
Iisuse, Cel ce ai mărit până la ceruri mila Ta, arată peste tot pământul slava Ta.
Iisuse, Cel ce ai şezut pe ceruri cerurilor, în veci să fie cuvântul Tău în inimile noastre.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 6

Propovăduitorii Slavei Dumnezeieşti, începătorii cetelor îngereşti, Tronurile, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi, deschizând împreună toate înălţimile cereşti, Te-au întâmpinat pe Tine, Stăpâne al tuturor, şi văzând înălţarea Ta cu trupul, unii pe alţii cu mirare au întrebat: Cine este Acesta, care a venit în Edom, Drept şi Puternic în lupte? Cine este Acesta, care a venit din Vosor în trup? De ce este roşie îmbrăcămintea Lui? Pentru că a fost înmuiată în sângele Celui ce a purtat coroană de spini. Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei, Mielul lui Dumnezeu, Care s-a jertfit şi a înviat pentru mântuirea lumii. Acum Acesta vine în trup, ca să stea de-a dreapta lui Dumnezeu. Acestuia acum să-I cântam: Aliluia!

Icosul 6

Ai strălucit de slavă Dumnezeiască, Iisuse, când firea omenească s-a îmbrăcat întru aceasta, cu milostivire ai înălţat-o şi împreună cu Tatăl ai aşezat-o şi ai îndumnezeit-o. Iar cetele cereşti fără de trupuri, minunându-se, s-au spăimântat şi, cuprinse de frică şi de tulburare, au preaslăvit iubirea Ta de oameni. Împreună cu acestea şi noi, pământenii, slăvind coborârea şi Înălţarea Ta la ceruri, cea pentru noi, ne rugăm, zicând:

Iisuse, fiind izvorul vieţii, prin Înălţarea Ta la cer ne-ai arătat nouă, celor de pe pământ, calea spre viaţa veşnică în Ierusalimul cel de Sus.
Iisuse, fiind adânc de milostiviri, prin şederea de-a dreapta Tatălui, simţurile noastre cele trupeşti le-ai îndumnezeit.
Iisuse, Cel ce ai luat pe umeri firea noastră cea pierdută, ia asupra Ta şi păcatele noastre cele grele.
Iisuse, Cel ce Te-ai ridicat cu Trupul Tău la Tatăl, înalţă şi gândurile noastre ce sunt purtate către cele de jos.
Iisuse, Cel ce de pe pământ Te-ai ridicat întru cele înalte şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl, dă-ne şi nouă să şedem de-a dreapta Ta cu cei ce se mântuiesc.
Iisuse, Cel ce din Sion ai arătat strălucirea slavei Tale, învredniceşte-ne să fim părtaşi fericirii Tale veşnice.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 7

Vrând să înalţi şi să proslăveşti firea omenească cea căzută prin Adam, ca un nou Adam, urcându-Te la înălţimile cereşti, ai pregătit Scaunul Tău în veacul veacului, – ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi de sânurile Părinteşti nu Te-ai despărţit. Veniţi, dar, să ne închinăm lui Iisus Cel ce a sărăcit pentru noi şi s-a suit la ceruri, să-I dăm slavă Lui şi să-I cântăm din adâncul sufletului: Aliluia!

Icosul 7

Curată trăire ne-ai descoperit, Doamne, când Te-ai înălţat cu trupul la cer, ca să înnoieşti lumea cea învechită cu mulţime de păcate, arătându-ne în chip vădit, precum glăsuieşte şi Dumnezeiescul Pavel, că locuirea noastră este în ceruri. Pentru aceasta să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă, mintea la ceruri să o înălţăm şi să-ţi cântăm Ţie aşa:

Iisuse, Cel ce cu Îngerii petreci în ceruri, cheamă-ne şi pe noi, să ne luptăm pentru locuinţa cerească.
Iisuse, Cel ce în trup fiind, ai vieţuit cu oamenii, învaţă-ne să ne depărtăm de patimile lumeşti.
Iisuse, Cel ce ai venit să cauți oaia cea rătăcită, numără-ne şi pe noi cu turma oilor Tale nerătăcite.
Iisuse, Cel ce ai venit să împreunezi firile dezbinate, uneşte cele de pe pământ cu cele cereşti.
Iisuse, Cel ce ai şezut pe nor uşor, în ceruri, învredniceşte-ne, ca lăsând cele pământeşti, să privim pururea la porţile cereşti.
Iisuse, Cel ce şezi întru slavă, pe Tronul Dumnezeirii, dă-ne nouă, ca deschizând ochii, să pricepem din Lege minunile Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 8

Străină şi minunată este Învierea Ta, străină şi înfricoşată este şi Înăţarea Ta, de pe muntele cel sfânt, Dătătorule de Viaţă, Hristoase şi neînţeleasă minţii este şederea Ta cu trupul de-a dreapta Tatălui, despre care David spunea cu duhul: “Zis-a Domnul, Domnului Meu, şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”. Pentru aceasta toate puterile cereşti văzând suirea Ta la ceruri, cu adevărat s-au aşezat la picioarele Tale, cântând în limbi îngereşti cântarea: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul fiind întru cele de Sus, Preadulce Iisuse, când de voie, pentru noi Te-ai înălţat cu slavă la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl şi de cele de jos nicicum nu Te-ai despărţit, pentru că ai făgăduit să fii neîncetat în Biserică şi ai spus celor ce Te iubesc: “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Această milostivă făgăduinţă pomenind-o şi păstrând-o totdeauna în inimă, îţi cântăm asa:

Iisuse, Cel ce ai primit, după Înălţarea Ta, toată puterea în cer şi pe pământ, primeşte-ne şi pe noi întru veşnica Ta moştenire.
Iisuse, Cel ce ai plinit bucuria ucenicilor Tăi prin făgăduinţa Sfântului Duh, umple sufletele noastre cu venirea harului Acestuia.
Iisuse, Cel ce Te-ai plecat prin coborârea din ceruri, pleacă şi mândria noastră în faţa măreţiei slavei Tale.
Iisuse, Cel ce ai preamărit toată făptura prin Înălţarea Ta, preamăreşte întru cele de sus şi sufletele noastre, ca să cânte cu Îngerii Sfinţenia Ta.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce prin Cuvântul Tău ai întărit cerurile, întăreşte în inimile noastre cuvintele Tale ca să nu Îţi greşim Ţie.
Iisuse, Fiul Tatălui, Cel ce ai arătat toată puterea Ta cu duhul gurii Tale, Înnoieşte Duhul cel drept înlăuntrul nostru ca să nu ne pângărim.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 9

Toată firea omenească cea căzută şi stricată cu păcatele ai luat-o pe umerii Tăi, Stăpâne, Doamne, ai zidit-o din nou prin Tine şi, mai presus de orice început şi putere, ai ridicat-o astăzi şi ai dus-o la Dumnezeu şi Tatăl şi împreună cu Tine ai aşezat-o pe Tronul ceresc, pentru a o sfinţi, a o slăvi şi a o îndumnezei. Iar puterile netrupeşti, mirându-se, au zis: Cine este acest bărbat Preafrumos, care nu este Om, ci împreună Dumnezeu şi Om, căruia să-I cântăm acum: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeieştii Tăi ucenici Mântuitorule, s-au mirat de slăvită Înălţarea Ta şi privind la cer, s-au întristat văzându-Te cum Te înalţi şi doi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe, au stat lângă ei şi le-au zis, mângâindu-i: “Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la noi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Această vestire îngerească despre a doua Ta venire, Doamne, auzind-o ucenicii Tăi s-au bucurat foarte şi noi, împreună cu dânşii, Îţi cântăm cu bucurie aşa:

Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi întru toată slava Ta, vino, degrabă, împreună cu sfinţii Tăi Îngeri.
Iisuse, Cel ce vei veni iarăşi să faci dreapta judecată, vino cu slavă întru lumina celor sfinte ale Tale.
Iisuse, Cel mare şi înfricoşător întru toate cele dimprejur, miluieşte şi apără cu blândeţe toate cele de pe pământ.
Iisuse, Cel preaslăvit în Sfatul celor Sfinte ale Tale, Însuţi ne proslăveşte în Cereasca Ta Împărăţie.
Iisuse, Cel ce ai străbătut cerurile cu Trupul, binevoieşte să treci şi sufletele noastre prin vămile văzduhului, ca să privim la Fața Ta.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat pe norii cerului, învredniceşte-ne să Te vedem, cu veselie şi cu îndrăzneală, în ziua cea de pe urmă întru slava Ta.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 10

Vrând să mântuieşti pe ucenicii Tăi care erau împreună cu Tine, Hristoase, Mântuitorule, Te-ai ridicat la ceruri ca să le pregăteşti loc, pentru că în casa Tatălui Tău multe locaşuri sunt, precum Însuţi ai spus, mergând la patimă zicând: “Şi dacă mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Pentru aceasta învredniceşte-ne Doamne, ca după moartea noastră să dobândim biserica nefăcută de mână omenească şi veşnică în ceruri, nu din lemn sau din fân sau din trestie, care nu stă în faţa focului, ci din aur sau argint sau pietre preţioase, zidită pe temeiul Tău, unde Te vom slăvi şi Îți vom cânta: Aliluia!

Icosul 10

Împărate Preaveşnic, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălţat la ceruri cu Preacuratul Tău Trup şi pe noi, pe toţi, ne-ai chemat în Patria noastră cerească izbăveşte-ne pe noi de vicleniile lumeşti şi de patimile trupeşti şi ne dăruieşte încă în zilele vieţuirii noastre în trup să ne împărtăşim cu cuget curat de viaţa cerească şi totdeauna să primim în Taina Dumnezeieştii Euharistii hrana cea cerească şi din inimă curată şi cu duh drept să-Ţi cântam aşa:

Iisuse, Marele Arhiereu al bunătăţilor ce vor să fie, prin Înălţarea Ta ai străbătut cerurile cu trupul şi nu ai intrat în biserică făcută de mâini omeneşti, ci chiar în cer, ca să ne aşezi pe noi în Faţa lui Dumnezeu.
Iisuse, Făcătorul a toate, cort nefăcut de mână omenească ai înălţat şi ai intrat în Sfânta Sfintelor la Tatăl, cu sângele Tău, ca să ne găteşti nouă mântuire veşnică.
Iisuse, Mielul Cel Nevinovat şi Dumnezeiesc, Tu singur Te-ai jertfit pentru păcatele lumii ca să ridici păcatele, celor mulţi, ridică la Tronul Dumnezeiesc şi jertfa pentru păcatele noastre.
Iisuse, slujitorul Noului Legământ, Cel ce singur Te-ai înălţat la Tatăl ca să deschizi drum spre Cortul ceresc, primeşte şi suspinurile pentru necurăţia noastră.
Iisuse, Preaiubitul nostru Mire, Cel ce ai gătit Cămară Luminoasă în ceruri, găteşte-ne acolo loc, celor ce Ție Unuia îţi slujim.
Iisuse, Bunule Păstor, Cel ce ai gătit turmei Tale pajişte cerească în rai dăruieşte-ne cununi şi nouă, celor ce îţi slujim Ţie.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 11

Cântare de umilinţă aduce Dumnezeieştii Tale înălţări, Cuvântule, Maica Preacurată, Ceea ce Te-a născut pe Tine. Căci Aceasta în timpul patimilor Tale, mai mult decât toţi, ca o Maică, a suferit pentru Tine; pentru aceasta, prin proslăvirea Trupului Tău, trebuia ca Dânsa să se îndulcească de multă bucurie, şi cu această mare bucurie a coborât cu Apostolii de pe muntele Eleonului şi întorcându-se toţi la Ierusalim, au intrat în foişor şi într-un cuget stăruiau în rugăciune împreună cu femeile, aşteptând pogorârea Sfântului Duh, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul 11

Lumină veşnică şi nestricată a strălucit la toată lumea de pe muntele Măslinilor, unde au stat preacuratele Tale picioare, Hristoase Mântuitorule, deoarece Te-ai înălţat cu slavă la ceruri cu Trupul, ai deschis porţile cereşti, închise prin căderea lui Adam, şi Însuţi fiind Calea, Adevărul şi Viaţa, ai deschis cale oricărui trup către locaşul Tatălui Tău Ceresc, aşa cum ai spus ucenicilor Tăi, zicând: “De acum veţi vedea cerurile deschise şi îngerii lui Dumnezeu urcându-se şi coborându-se peste Fiul Omului”. Pentru aceasta, cunoscând calea Ta, că nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Tine, îţi cântăm acestea:

Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la Tatăl pe nori de lumină, luminează sfeşnicul cel stins al sufletelor noastre.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat la cele de sus întru luminile sfinţilor Tăi, aprinde în inimile noastre focul Tău cel de viaţă făcător.
Iisuse, Cel ce ai strălucit, prin Înălţarea Ta întru cele de sus, mai mult decât soarele, încălzeşte cu căldura Duhului Tău răceala sufletelor noastre.
lisuse, Cel ce cu Lumină din Lumina Dumnezeirii Tale ai strălucit luminii, luminează-ne cu lumina cuvintelor Tale pe noi cei ce dormim în noaptea păcatelor.
Iisuse, Soarele Dreptăţii, Cel ce ai răsărit din Fecioară, dăruieşte-ne şi nouă în tot locul vestirea Ta
Iisuse, Lumina cea Neînserată, care vei veni precum fulgerul de la răsărit, nu ne arde pe noi atunci cu focul mâniei Tale.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 12

Har peste har ne-ai dăruit nouă, Preadulce Iisuse, spre desăvârşirea sfinţilor şi spre zidirea Sfintei Tale Biserici, deoarece Te-ai înălţat la ceruri cu Preacuratul Tău Trup şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatăl. Tu acum Te-ai ridicat mai presus decât cerurile, ca să plineşti toate spre desăvârşirea sfinţilor şi zidirea Bisericii Tale, pentru aceasta ai prădat iadul şi Te-ai dăruit oamenilor ca să-i dobândeşti pe toţi întru unirea credinţei şi cunoaşterea Ta, a Fiului lui Dumnezeu, ca bărbat desăvârşit şi astfel primind mântuirea să-ţi cântăm cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 12

Cântând Înălţarea cea de voie la ceruri, ne închinăm şederii Tale Stăpâne, de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui, slăvim împărăţia Ta în cer şi pe pământ şi credem cu Apostolii Tăi căci cu chipul cu care Te-ai ridicat la cer, cu acelaşi vei veni iarăşi pe nori cu slavă şi cu putere multă. Atunci nu ne ruşina pe noi cei ce credem întru Tine şi îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce împreună cu Tatăl şezi pe Tronul Dumnezeirii, învredniceşte-ne şi pe noi, cu ajutorul Tău să biruim lumea şi să stăm împreună cu Tine în împărătia Ta.
Iisuse, Cel ce împreună cu Duhul Sfânt Mângâietorul eşti închinat, nu ne lipsi pe noi de Pogorârea Acestuia, întru slujirea Ta, după Înălţarea Ta.
Iisuse, Cel ce în ceruri eşti împreună cu Heruvimii şi Serafimii şi cu cetele Sfinţilor, dă-ne şi nouă celor ce ne rugăm Ţie, să Te simţim pe Tine.
Iisuse, Cel ce ne-ai dăruit nouă Sfintele Tale Biserici, ajută-ne ca, prin şederea în Biserică, să credem că ne aflăm în ceruri.
Iisuse, Cel ce pe Preacurata Ta Maică, după înălţarea Ta, împreună cu Apostolii, ai lăsat-o să fie rugătoare pentru întreaga lume, nu ne lăsa pe noi fără mijlocirea Ei şi a Sfinţilor Tăi.
Iisuse, Cel ce după Înălţarea Ta, ne-ai lăsat pe pământ Biserica, Mireasa Ta, până la sfârşitul veacului, nu ne lipsi pe noi, fiii Tăi, de binecuvântatele Tale daruri.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 13

O Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer şi prin şederea de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui ai miluit şi îndumnezeit firea noastră cea căzută, caută din înălţimile cereşti la neputincioşii Tăi robi cei plecaţi spre pământ şi ne dăruieşte nouă putere să biruim toate ispitele ce vin de la trup, de la lume şi de la diavolul, ca să cugetăm la cele de sus, şi nu la cele pământeşti. Şi ne păzeşte de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, care se ridică împotriva noastră. Iar la sfârşitul vieţii pământeşti, înalţă sufletele noastre în locaşurile cereşti, unde, împreună cu toţi Sfinţii, să cântăm: Aliluia! (de trei ori).

Icosul 1

Cetele Arhanghelilor şi ale îngerilor stând în faţa Ta, Împărate al tuturor, pe muntele Măslinilor, cu frică, Te-au văzut suindu-Te cu trupul la înălţimile cereşti şi proslăvind marea Ta iubire de oameni Ţi-au cântat:

Iisuse, Împărate al slavei, înalţă-Te, la ceruri în strigăte şi în glas de trâmbiță.
Iisuse, Doamne al Puterilor, înalţă-Te pe Heruvimi şi zboară pe aripile vântului.
Iisuse, Dumnezeule Preaveşnic, dă glasului Tău tărie şi putere, ca să cutremure tot pământul.
Iisuse, Lumina Cea Preaînaltă, arată-Ţi puterea Ta pe nori, şi foc din FaţaTa să se aprindă.
Iisuse, Răscumpărătorul făpturii, găteşte-Ţi în cer Scaunul Tău şi împărăţia Ta să fie fără de sfârşit.
Iisuse, Făcătorul cerului şi al pământului, şezi de-a dreapta Tatălui, ca să fii Dumnezeul tuturor întru toate.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Condacul 1

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Rugăciune

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Platforme… revoluționare

Codrin Liviu CUŢITARU

O veste șocantă a tulburat recent comunitatea universitară. Se pare că Jandarmeria a potolit, cu greu, o încăierare colectivă care s-a iscat, pe nepusă masă, în ciuda restricțiilor și a măsurilor de distanțare, pe coridoarele bătrînei clădiri academice. Presa a numit scandalul, ambiguu ca de obicei, „confruntarea violentă a unor facțiuni profesorale cu interese educaționale divergente”. Explicația nu m-a mulțumit, așa încît am derulat propria-mi investigație, mai ales că patru colegi (de la facultăți diferite) pe care îi cunosc destul de bine, conf. dr. Saturna Falegă (fiziciană), lect. dr. Flemonela Turbincă (informaticiană), conf. dr. Mierluș Protofobescu (sociolog) și prof. dr. Flanel Scrumaru (geograf), au fost arestați și ulterior amendați ca urmare a teribilului incident. Ce am aflat m-a lăsat cu gura căscată. În interiorul discuțiilor despre identificarea platformei optime de predare online (pentru implementarea și uniformizarea ei în întreaga Universitate, desigur), discuții declanșate încă de la debutul pandemiei, se iviseră, inevitabil, păreri diferite. Patru astfel de rețele întruniseră cele mai multe voturi de sprijin din partea comunității lărgite: Microsoft Teams, Google Meet, Zoom și Cisco Webex. Fiecare avea cîte un lider de opinie (în persoanele celor menționați) și un segment semnificativ de adepți – agitați și virulenți – în rîndul profesorilor și studenților instituției.

Argumentațiile inițiale au fost elaborate și sofisticate, cu pledoarii avocățești, filozofice, tehnice, morale, economice și culturale. Dacă, tehnic, Zoom-ul se pretindea cel mai bun, etic vorbind, era de preferat Microsoft Teams pentru dimensiunea sa educațională clară. Cultural, nici o rețea nu rămînea neproblematică. Ba că s-ar permite americanilor să ne controleze viața cu tehnologia (spectrul lui Bill Gates se ițea în majoritatea discursurilor contestatare, în orice direcție ar fi fost îndreptate ele), ba că își bagă coada chinezii pe unde te-ai aștepta mai puțin, ba că Sputnik-ul rusesc s-ar găsi pretutindeni, ba că – „LOL”, strigau aici șugubeții – ne-am afla, de fapt, cu mic, cu mare, în serviciul nemților lui Merkel și al lui Iohannis. Juridic, se pleda pentru Cisco Webex, întrucît semnaserăm deja un fel de precontract cu ei, economic, Google Meet era aruncat, cu vehemență, în față, subliniindu-se gratuitatea lui (garantată doar de un cont de Gmail). Unele platforme se potriveau cu specificul facultăților de Științe, altele intrau ca o mănușă pe profilul Umanioarelor. (În acest punct, pe filozofi chiar i-a apucat umanismul și s-au trezit susținînd, democratic, libertatea de alegere, oferită profesorilor și studenților. Li s-a dat însă rapid peste nas, de către toate „facțiunile” puse la un loc, cu un „Marș de-aici!” urlat în cor.) Ziceai că Aula Magna reactualiza, morbid, Procesul de la Nürnberg.

Negocierile au încetat brusc, iar lucrurile au degenerat. Saturna Falegă și-a confecționat măști negre pe care scria, mare, Microsoft Teams. Susținătorii i-au urmat exemplul. Flemonela Turbincă nu s-a lăsat mai prejos. A venit la școală, cu mutră feroce, în fruntea grupului ei de manevră. Toți își legaseră bandane în jurul frunților, aidoma teroriștilor sinucigași arabi. Pe ele se putea citi, cu litere roșii, amenințătoare, Google Meet. Cîndva pașnicul Mierluș Protofobescu s-a radicalizat de asemenea și alerga prin Universitate (împreună cu o ceată voinicească), purtînd în mîini un steag șuierător, în formă de lup cu gura deschisă, pe care imprimase cuvîntul Zoom (s-a demonstrat mai tîrziu că unii din echipa lui erau membri ai asociației „Dacii liberi“, neavînd nici o treabă cu Universitatea). În sfîrșit, gașca organizată de Flanel Scrumaru s-a dovedit cea mai originală, primind de altfel și amenda cea mai consistentă. Membrii ei și-au tatuat pe fese – unii, se povestește, cu tatuaje permanente! – Cisco Webex. Defilau, militărește, prin instituție și, din cînd în cînd (mai precis, la Rectorat și în fața fiecărui Decanat), la comanda fermă a liderului, se dezbrăcau simultan și se încovoiau demonstrativ, arătîndu-și, generos-copios, părțile inscripționate. Pe lîngă ultraj, tulburarea liniștii publice și nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei, ei au fost sancționați și pentru expunere indecentă.

Apocalipsa s-a produs la întîlnirea celor patru comandouri. Caftul s-a generalizat iute (parte-n parte, cum se spune în underground), urmînd totuși o regulă „ideologică”. Luptătorii erau foarte interesați să distrugă, la inamici, simbolul identitar al fiecărei „facțiuni”, afișat cu atîta ostentație – în speță, numele platformei susținute. Cu măștile, bandanele și steagul Dracon treaba a fost simplă: au zburat care-ncotro. Pentru susținătorii lui Flanel și ai Cisco Webex-ului însă, chestiunea s-a complicat. Adversarii i-au despuiat și i-au articulat cu severitate. Fiind și cei mai drastic amendați, putem concluziona că lor le-au sfîrîit, cu adevărat, fundurile…

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Filozofia lucrurilor mici, Editura Junimea, 2020.

https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/platforme-revolutionare

Jurgen Moltmann on afterlife

I am thinking about the life of those who were unable to live and were not permitted to live: the beloved child who died at birth, the little boy run over when he was four, the 16-year-old friend torn to pieces at your side by the bomb which left you unscathed – and the countless people raped, murdered or ‘liquidated’.

The idea that for these people their death is ‘the finish’ would plunge this whole world into absolute absurdity, for if their life had no meaning, has ours? The modern notion about a ‘natural death’ may be appropriate for the life-insured denizens of the affluent society, who can afford death in old age; but most people in the Third World die a premature, violent and by no means affirmed death, like the millions of young people in my generation who died in the Second World War. The idea that death is ‘the eternalization of life as it has been lived’ doesn’t at all take in the people who were not able to live or were not permitted to do so. So mustn’t we think the thought of an ongoing history of God’s with lives that have been broken off and destroyed in this way, if we are to be able to affirm life in this world in spite of its destructions, and love life in spite of all its cruelties, and protect it against these cruelties and acts of inhumanity?

Later Moltmann concludes:

I think this, not for selfish reasons, neither for the sake of a personal completion, nor for the sake of a moral purification or refining. I think it for the sake of the justice which I believe is God’s own concern and his first option.

Again, why does Moltmann affirm an afterlife? Because the understanding of the justice from God he has accepted as definitive from the Hebrew Bible pretty much obliges him to say that wrongs cannot go unrighted, that victims will be vindicated, and that death is not the end of God’s dealings with us. Our histories with God will continue. Otherwise, the lives of millions of people today and more millions throughout history would be rendered meaningless and absurd.

Conclusion:

Moltmann affirms an afterlife and the universal salvation of all people as a consequence of his embracing/accepting a redemptive, creative, justice-creating understanding of the righteousness of God.

Let’s close this post with his words on the Final Judgment as found in his eschatology The Coming of God:

This judgment has to do with God and his creative justice, and is quite different from the forms our earthly justice takes. What we call the Last Judgment is nothing other than the universal revelation of Jesus Christ, and the consummation of his redemptive work. No expiatory penal code will be applied in the court of the crucified Christ. No punishments of eternal death will be imposed. The final spread of the divine righteousness that creates justice serves the eternal kingdom of God, not the final restoration of a divine world order that has been infringed. Judgment at the end is not an end at all; it is the beginning.

https://postmoltmannian.blog/2017/01/14/moltmann-afterlife-universalism/

Embodiment=Intrupare

Richard Rohr’s Daily Meditation

From the Center for Action and Contemplation

Incarnation is the overcoming of the gap between God and everything visible and concrete. It is the synthesis of matter and spirit. Without incarnation, God remains separate from us and from creation. Because of incarnation, we can say, “God is with us!” In fact, God is in us, and in everything else that God created. We all have the divine DNA. Everything bears the divine fingerprint including, of course, the mystery of embodiment.

The belief that God is “out there” is the basic dualism that is tearing us all apart. Our view of God as separate and distant has harmed our relationship to food, possessions, and money, to animals, nature, and our own bodies. This loss is foundational to why we live such distraught and divided lives, particularly when it comes to sexuality, the subject of this week’s meditations. Jesus came precisely to put it all together for us and in us. He was saying, in effect, “The material and the physical can be trusted and enjoyed. This world and even this body are the hiding place and the revelation place of God! To be human, to have a body, to be sexual is good!”

The whole movement of Christianity is found in the Incarnation. Jesus was not satisfied to remain Word, he became flesh. Already in the first century, the New Testament speaks of the resurrection and redemption of the body. God did not play a trick on us humans, saying “I’m going to give you sexual desire, but don’t you dare really think, feel, or act sexually!” But that’s what happens with dualism and when we view God as separate. The word sex itself comes from the Latin sectare (to cut), so the original root meaning suggests that reality is cut or divided. We split matter and spirit into two and we are searching for union or our other half. 

As the writer and Lutheran pastor Nadia Bolz-Weber puts it, “When two loving individuals, two bearers of God’s image, are unified in an erotic embrace, there is space for something holy. What was separate has come together. Two spirits, two bodies, two stories are drawn so close that they are something together that they cannot be alone. There is unity.” [1]

Jesus is the great synthesis for us, the icon of the whole mystery—all at once. “In his body lives the fullness of divinity, and in him you too find your fulfillment” (Colossians 2:9–10). We are clearly not very at home in our bodies, and Jesus came to show us that it is our human and this-world experience that we must and can trust. It is our necessary and good beginning point. After the Incarnation, we hopefully realize that the material world has always been the privileged place for divine encounter. What a surprise for most people! Most of us are shooting for the stars instead. We are looking for “higher states of consciousness” and moral perfectionism, while Jesus quite simply comes and “lives among us.”

[1] Nadia Bolz-Weber, Shameless: A Sexual Reformation (Convergent: 2019), 20.

Richard Rohr, Everything Belongs: The Gift of Contemplative Prayer, rev. ed. (Crossroad: 1999, 2003), 118, 138, 139; and

Gate of the Temple: Spirituality and Sexuality, disc 1 (Center for Action and Contemplation: 1991, 2006, 2009), CDMP3 download.