„Et se levant, il le suivait…” 

Évangile de Jésus-Christ selon saint Matthieu 9, 9-13

En ce temps-là,
Jésus sortit de nouveau le long de la mer ;
toute la foule venait à lui,
et il les enseignait.
En passant, il aperçut Lévi, fils d’Alphée,
assis au bureau des impôts.
Il lui dit :
« Suis-moi. »
L’homme se leva et le suivit.
Comme Jésus était à table dans la maison de Lévi,
beaucoup de publicains (c’est-à-dire des collecteurs d’impôts)
et beaucoup de pécheurs
vinrent prendre place avec Jésus et ses disciples,
car ils étaient nombreux à le suivre.
Les scribes du groupe des pharisiens,
voyant qu’il mangeait avec les pécheurs et les publicains,
disaient à ses disciples :

« Comment ! Il mange avec les publicains et les pécheurs ! »
Jésus, qui avait entendu, leur déclara :
« Ce ne sont pas les gens bien portants
qui ont besoin du médecin,
mais les malades.
Je ne suis pas venu appeler des justes,
mais des pécheurs. »

Méditation de l’Evangile du mardi 21 septembre

« Et Il sortit de nouveau le long de la mer. Et toute la foule venait au-devant de Lui. Et Il les instruisait. Et s’éloignant, Il vit Lévi, fils d’Alphée (appelé Matthieu) assis au bureau de la douane, et Il lui dit : suis-moi ! Et se levant, il le suivait »

Et il considéra un publicain nommé Levi, assis au bureau de la douane et il lui dit : Suis-moi ! Et laissant tout et se levant, il le suivait.

Dans la Palestine de cette époque, choisir comme ami et comme intime (Matthieu fait partie des Douze) un publicain ! il faut du toupet et du courage. Mais Jésus est anticonformiste. Seule la vérité de l’homme l’intéresse.

Il choisira un zélote comme Simon “le zélé” pour en faire l’un des siens, mais témoignera aussi une grande amitié à Nicodème, le pharisien, qui ne l’oubliera jamais. Nicodème sera d’ailleurs là au procès, faisant front avec courage à la meute de ses ennemis.

« Et Lévi lui fit un grand festin dans sa maison, et il y avait grande foule de publicains et d’autres qui étaient à table avec eux »

Lévi lui fait fête et lui offre un banquet au milieu de tous ses amis publicains. Jésus aime la fête et y participe sans arrière-pensée.

Levée de boucliers contre ce prophète à la manque qui fréquente de tels gens : « Et les pharisiens et leurs scribes murmuraient en s’adressant à ses disciples, disant : Pourquoi mangez-vous et buvez-vous avec les publicains et avec les pêcheurs ? »

Jésus répond lui-même à leurs attaques : « Ce ne sont pas ceux qui sont en bonne santé qui ont besoin du médecin, mais ceux qui se portent mal. Je ne suis pas venu appeler les justes, mais les pécheurs à la pénitence ».

On ne peut être plus clair sur le but de sa mission. Ce sont les pauvres à qui Il est venu annoncer la Bonne Nouvelle. Pour Jésus le passé n’est pas d’un tel poids qu’il doive écraser l’avenir. Jésus est le Dieu de l’Espérance. Il s’adresse aux malades de l’âme et de l’esprit pour les réconcilier avec Dieu et avec eux-mêmes.

Les pharisiens et leurs scribes ont raison, les publicains sont des pêcheurs mais il leur offre, comme à tous les hommes, la chance de se transformer, de faire pénitence, de changer de mentalité.

C’est tout le sens de son regard qui croise celui de Lévi, et l’engage à quitter sa place installée, assise, et à le suivre dans une toute autre aventure.

Père Gabriel

Mai vechi despre sarbatoarea Sukkot

BLOGUL UNEI BUNICI

Image illustrative de l’article Loulav

Cette année, Sukkot est fêté du dimanche 13 octobre le soir, au mardi 22 octobre 2019

La soukka

Au sortir de Yom Kippour, le « Grand Pardon », les croyants juifs construisent une sorte de hutte végétale, la soukka, en souvenir des tentes dans lesquelles ont résidé leurs ancêtres durant l’Exode. Ils doivent également accomplir le rituel des quatre espèces qui consiste à réunir « du fruit de l’arbre hadar, des branches de palmier, des rameaux de l’arbre avoth et des saules de rivière » (Lévitique 23, 34-43), soit du cédrat (un agrume), une palme de dattier, une branche de myrte et une de saule. Mais la tradition rabbinique a interprété cette injonction comme une obligation de mener des processions vers le temple de Jérusalem en tenant au minimum une palme de dattier.

Pour rendre la soukka agréable, il est souhaitable de la décorer avec des fruits et un beau service (on peut ajouter…

Vezi articolul original 473 de cuvinte mai mult

Sukot, „Vremea bucuriei noastre”

Un text scris si rostit de rabinul Sorin Rosen în 2008

În Tora, Sukot este singura sărbătoare numită Zman Simhateinu, Vremea Bucuriei Noastre. În ultima descriere a sărbătorilor biblice, care apare în capitolul 16 din Deuteronom, Tora pomeneşte cuvântul „bucurie” de două ori atunci când vorbeşte despre Sukot. Prin contrast, sărbătoarea de Şavuot are doar o dată menţionat cuvântul „bucurie”. Iar Pesah (surpriză!), niciodată. În întregul serviciu sinagogal, Sukot-ul este ocazia când vorbim despre bucurie cele mai mult. De ce oare acest lucru?

Din punct de vedere istoric, Sukot este punctul maxim, de apogeu, al celor trei mari sărbători biblice de pelerinaj. Pesah este sărbătoarea eliberării fizice. Însă libertatea fără un scop bine determinat nu poate genera bucurie. Libertatea fără scop generează haos şi de aceea Pesah-ul nu vorbeşte deloc despre bucurie. A doua sărbătoare, Şavuot, oferă un scop pentru libertatea noastră, deoarece în acea zi am primit Tora. De aceea, menţionăm cuvântul „bucurie” de Şavuot. Însă abia sărbătoarea de Sukot reuşeşte să dea glas cu adevărat bucuriei. Bucuria adevărată apare atunci când un om este capabil să ducă o viaţă cu un scop clar şi dincolo de momentele dramatice, de momentele unicat. De Sukot, ne reamintim de colibele în care strămoşii noştri au trăit în perioada Exodului, timp de 40 de ani, în deşert. Această sărbătoare nu vorbeşte doar despre un moment aparte (cum este cel al Eliberării din robie sau cel al Primirii Torei) ci despre credinţă susţinută, pe o perioadă îndelungată. De aceea Tora menţionează cuvântul „bucurie” de două ori atunci când vorbeşte despre Sukot.

Din punct de vedere agrar, Sukot-ul ne învaţă o altă lecţie importantă despre „bucurie”. De Sukot celebrăm încheierea recoltării de toamnă. Numim această sărbătoare Hag HaAsif, Sărbătoarea Culesului Roadelor. Chiar înainte de a vorbi despre sărbători, în capitolul 14 din Deuteronom, Tora vorbeşte despre zeciuială şi ne predă o altă lecţie de valoare: aceea că bucuria adevărată apare numai atunci când din ceea ce avem, oferim şi celui de alături. Mulţi oameni au impresia că bucuria provine din a strânge cât mai mult. În realitate însă, este exact invers: cu cât dăm mai mult, cu atât ne simţim mai bine că am putut face şi pe alţii fericiţi. În fond, bucuria este un sentiment, nimic mai mult. Nimeni nu îşi poate comanda sentimentele: nu ne putem forţa să fim fericiţi, la fel cum nu ne putem forţa să fim trişti. Ceea ce putem face sunt acţiuni: în cazul de faţă, putem face o acţiune, aceea de a da, prin care să încercăm declanşarea unui sentiment, acela al bucuriei.

În final, un ultim gând: Sukot este şi parte din sărbătorile de pelerinaj, însă ea apare şi ca final al Marilor Sărbători de Toamnă, Iamim Noraim. Este încă momentul când mai spunem Şana Tova. În multe traduceri în alte limbi ale acestei urări, mesajul de fapt se pierde: Şana Tova nu înseamnă „Un an fericit!” şi nu înseamnă „La mulţi ani!”. Şana Tova înseamnă „Un an bun!” De fapt, atunci când ne urăm Şana Tova, ceea ce spunem de fapt este şi „Un an întru bine”, „Un al în care să facem şi să primim bine”. Este momentul în care ne dăm seama că depinde în fond numai ne noi să creăm, prin faptele noastre, cadrul propice pentru simha, pentru bucurie.

Să ne rugăm de Zman Simhateinu să înţelegem sensul real al bucuriei şi să o oferim cu un zâmbet şi un gest cald tuturor celor care ne sunt aproape.

Hag Sameah!

— Mesaj de bun venit în suka la Templul Coral, 5768

Un zâmbet de la Times New Roman

Ion Țiriac a urcat azi pe vârful Moldoveanu, cu 40 de șerpași după el  Cu chef de puțină mișcare, Ion Țiriac a decis să urce în acest weekend pe vârful Moldoveanu. Evident, n-avea chef să-și care singur rucsacii necesari pentru urcare, așa că a fluierat scurt și în scurt timp 40 de șerpași s-au aliniat în fața lui. Miliardarul a avut nevoie de atât de mulți șerpași pentru că e o persoană specială, care are de cărat pe munte mult mai multe lucruri decât un om normal. Într-un rucsac a fost cărat butoiul cu balsam pentru mustață, în altul bidonul cu caviar, trei rucsaci au fost burdușiți cu Acqua di Cristallo Tributo a Modigliani, cea mai scumpă apă din lume, alți șapte rucsaci fiind dedicați sticlelor de Dom Pérignon. De asemenea, au trebuit cărate mai multe rachete de tenis, iar doi rucsaci au fost umpluți cu mingi de tenis. Urcarea lui Ion Țiriac nu a fost însă lipsită de peripeții. În Spintecătura Moldoveanului un șerpaș a rămas blocat între stânci, fiind scos de acolo abia după ce a fost uns cu balsamul de mustață al miliardarului.

Integral: https://www.timesnewroman.ro

Un conseil de Mère Teresa en marge d’un passage d’Evangile

Évangile de Jésus-Christ selon saint Luc 8,16-18.

En ce temps-là, Jésus disait aux foules : « Personne, après avoir allumé une lampe, ne la couvre d’un vase ou ne la met sous le lit ; on la met sur le lampadaire pour que ceux qui entrent voient la lumière.
Car rien n’est caché qui ne doive paraître au grand jour ; rien n’est secret qui ne doive être connu et venir au grand jour.
Faites attention à la manière dont vous écoutez. Car à celui qui a, on donnera ; et à celui qui n’a pas, même ce qu’il croit avoir sera enlevé. »

Extrait de la Traduction Liturgique de la Bible – © AELF, Paris


« Faites attention à la manière dont vous écoutez »

Écoute en silence, parce que si ton cœur est rempli d’autres choses, tu ne peux pas y entendre la voix de Dieu. Mais dès lors que tu te mets à l’écoute de la voix de Dieu dans un cœur pacifié, ton cœur se remplit de Dieu. Cela demandera beaucoup de sacrifices, mais si vraiment nous avons le désir de prier, si nous voulons prier, il faut accepter de faire ce pas maintenant. Il ne s’agit là que des premiers pas vers la prière, mais sans ce premier pas fait avec détermination, jamais nous n’atteindrons l’étape ultime, la présence de Dieu.
Voilà ce qu’il faut apprendre dès le début : écouter la voix de Dieu dans notre cœur ; alors, dans le silence du cœur, Dieu se met à parler. Puis, de la plénitude de notre cœur, monte ce que notre bouche dira. Voilà le lien. Dans le silence du cœur, Dieu parle et il faut l’écouter. Puis, de la plénitude de ton cœur, parce qu’il se retrouvera rempli de Dieu, rempli d’amour, rempli de compassion, rempli de foi, ta bouche parlera.
Souviens-toi, avant de parler, qu’il faut écouter, et alors seulement, du fond d’un cœur épanoui, tu pourras parler et Dieu écoutera.    


Sainte Teresa de Calcutta

Une sainte pour notre santé

Sainte Hildegarde De Bingen
Abbesse
(1098-1179)

Hildegarde était d’une noble famille germanique. Elle naît en 1098 en Rhénanie, probablement à Bermersheim, près d’Alzey, et meurt en 1179, à l’âge de 81 ans.

Très jeune, on la confie au couvent de Disibodenberg, un monastère double, sur les bords du Rhin, où moines et moniales chantent la louange divine en des bâtiments mitoyens.

Devenue abbesse, elle s’en va fonder une autre communauté à Bingen puis une à Eibingen. Elle voyage, va où on l’appelle, prêche dans les cathédrales et les couvents, correspond avec toutes les têtes couronnées, les pontifes de son temps, saint Bernard et bien d’autres. Elle plaide pour une réforme radicale de l’Église.

Depuis sa petite enfance, elle est favorisée de visions exceptionnelles. Par obéissance, elle les couchera sur le papier. Ses récits apocalyptiques (au sens littéral de dévoilement des fins dernières) donnent de l’univers une vision étonnante de modernité où la science actuelle peut se reconnaître (création continue, énergie cachée dans la matière, magnétisme) mais qui peut aussi apaiser la soif actuelle de nos contemporains tentés par le « Nouvel Age ». « Le monde ne reste jamais dans un seul état », écrit-elle.

L’essentiel de sa pensée réside dans le combat entre le Christ et le prince de ce monde, au cœur d’un cosmos conçu comme une symphonie invisible. Dante lui emprunta sa vision de la Trinité.

Le Pape Benoît XVI a proclamé, dimanche 7 octobre 2012, sainte Hildegarde de Bingen et Saint Jean d’Avila (1499/1500-1569) Docteurs de l’Église.

Pour approfondir, lire le Catéchèses du Pape Benoît XVI :
>>>  Sainte Hildegarde de Bingen (1)  
[AllemandAnglaisCroateEspagnolFrançaisItalienPortugais]
>>>  Sainte Hildegarde de Bingen (2)
[AllemandAnglaisCroateEspagnolFrançaisItalienPortugais]

Trebuie să citim zilnic Scriptura?

Laurențiu Balcan

În zilele acestea, să afirmi că un creștin trebuie să citească zilnic Scriptură este privit ca un act de invadare a spațiului personal și, nu în puține cazuri, ca un afront personal. Oamenii se simt realmente jigniți dacă le spui că relația pe care o au cu Scriptura determina calitatea relației pe care o au cu Dumnezeu și că un creștin – în mod imperativ – trebuie să își dezvolte disciplina citirii zilnice a Scripturii, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Scriptura este o carte minunată, care necesită un răspuns serios din partea noastră, iar apropierea de Scriptură trebuie însoțită de reverență, pentru că în ea se află adevărul lui Dumnezeu.

Un creștin nu se apropie – în primul rând – de „litera” Scripturilor, ci de viața care există în acest Cuvânt: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri…” (Evrei 4:12). Noi nu…

Vezi articolul original 566 de cuvinte mai mult

Yom Kippour (le Grand Pardon)

BLOGUL UNEI BUNICI

Yom Kippour 2019 (le Grand Pardon) : 8-9 octobre 2019

Yom Kippour est le jour le plus saint de l’année – le jour durant lequel nous sommes le plus proches de D.ieu et de la quintessence de nos âmes. C’est le Jour d’Expiation — « Car en ce jour, Il fera expiation pour vous purifier de toutes vos fautes, afin que vous soyez purifiés devant D.ieu. » (Lévitique 16,30)

L’histoire de Yom Kippour

Quelques mois après que les Enfants d’Israël eurent quitté l’Égypte en 2448 après la création (1313 avant l’ère commune), ils ont péché en adorant un Veau d’or. Moïse monta sur le mont Sinaï et pria Dieu de leur pardonner. Après deux périodes de 40 jours sur la montagne, le pardon divin total fut obtenu. Le jour où Moïse descendit de la montagne (le 10 Tichri) serait désormais connu comme étant le Jour de l’Expiation : Yom Kippour.

Cette année-là, le Tabernacle

Vezi articolul original 577 de cuvinte mai mult

Stim noi oare sa ne rugam „cum se cuvine”?

„Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abbá, Tată!”.

Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.”

De asemenea, şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite.”

Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi, 8, 14-16; 26 – Bíblia Católica Online

„Dumnezeule, vino în ajutorul meu. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuți”

de Ioan Casian (360-435)

OrthodoxWiki:

Ioan Casian a fost un sfânt monah din secolele al IV-lea /al V-lea cunoscut pentru scrierile sale despre viața monahală și pentru scrierile corective anti-pelagiene ale Fericitului AugustinPrăznuirea sa se ține în 29 februarie (sau 28 februarie în anii nebisecți) iar, la nivel local, în 23 iulie în Marsilia, Franța.

Cele mai cunoscute lucrări ale Sfântului Ioan Casian sunt Instituțiile, care detaliază modul de trăire a vieții monahale și Convorbirile duhovnicești, care oferă detalii despre conversațiile dintre Ioan și Gherman și Părinții pustiei.

Sfântul Ioan a adormit în Domnul, în pace, în anul 435.

=============================

„Regula pe care o căutați, formula de rugăciune cu care trebuie să se deprindă orice călugăr ce vrea să-şi amintească neîncetat de Dumnezeu, pentru a se ridica treptat la gânduri mai desăvârşite, alungând orice alt gând, iat-o; căci omul nu va putea niciodată să păstreze rugăciunea dacă nu se eliberează de orice nelinişte şi de orice grijă a trupului. Este un secret lăsat nouă de câţiva din bătrânii noştri Părinţi şi pe care nu-l împărtăşim decât micului număr de persoane care-l doresc cu ardoare.

Formula următoare vă va aminti mereu de Dumnezeu :  „Dumnezeule, vino în ajutorul meu. Doamne, grăbeşte-te să mă ajuți. Deus in adjutorium meum intende ; Domine, ad adjuvandum me festina.”

Acest verset, ales din toată Scriptura, cuprinde toate sentimentele pe care le poate nutri firea omenească; se potriveşte perfect tuturor stărilor şi tuturor ispitelor.

Găsim acolo invocarea lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, smerenia unei mărturisiri sincere, păstrarea atentă a solicitudinii şi fricii, luarea în seamă a tuturor slăbiciunilor noastre, nădejdea de a fi ascultaţi, încrederea într-un ajutor mereu prezent şi sigur; căci întotdeauna acela ce-şi cheamă neobosit în ajutor Ocrotitorul e sigur că el e prezent.

Găsim în aceste cuvinte dragostea aprinsă şi milostenia, privegherea ca să nu cădem în mâinile duşmanilor ce pândesc mereu, de care nu putem scăpa fără ajutorul Celui ce ne apără. Versetul acesta ce-i chinuie pe diavoli este ca un zid de apărare ce nu poate fi cucerit, o armură prin care nu poate trece săgeata, un scut ce ne va apăra de fie ce dată când când se vor abate asupra noastră lenea, plictiseala, tristeţea şi descurajarea; versetul ne oprește să ne pierdem nădejdea de a fi mântuiţi, arătându-ne că Acela pe care-l chemăm e prezent în toate luptele noastre şi ne aude implorarea. (…)

Se cuvine așadar să înălţăm la Dumnezeu această scurtă rugăciune, pentru a nu fi doborâţi în necazuri şi a nu ne mândri în vremurile propice. Da, meditaţi neîncetat acest verset în inima voastră, recitaţi-l în timp ce lucraţi, în toiul ocupaţiilor şi când călătoriţi. Fie ca duhul vostru să-şi afle în el hrana, pe când dormiţi, pe când mâncaţi… fie ca meditarea lui să devină o formulă puternică şi salutară ce vă va scăpa de toate atacurile diavolilor şi pe deasupra vă va curăţi de vicii şi de contagiunea celor pământeşti, pentru a vă ridica la contemplaţia lucrurilor nevăzute şi cereşti şi a face să crească în voi dorinţa aprinsă de a vă ruga stăruitor, pe care puțini o au.”

(din Conferința a 10-a a Sf Ioan Casian, cuprinzând învățătura lui Avva Isaac despre rugăciune)