Eul meu fata cu ceilalti

Din cartea lui Bernard Ducruet deja citata, Le combat spirituel.

„Este bine să fim conştienţi de influenţa mediului social asupra noastră, şi să ne ferim de proiectarea asupra altora a propriile noastre înclinări.

În ţările occidentale, o antropologie avându-si centrul de greutate în om întăreşte preocuparea pentru “eu”. Omul este conceput independent de Dumnezeu, şi viziunea aceasta poate fi radicală, atunci când gânditorii sunt atei, ori poate fi mai subtil centrată pe credinţa într-un om total, care şi-ar ajunge sieşi, trăind independent. Atari concepţii le proclamă “ne-ştiinţifice” pe toate celelalte.

De fapt, în ambele cazuri, este pierdută din vedere realitatea relaţiei întemeietoare a omului cu Dumnezeu : ne aflăm cât se poate de departe de “omul-creat-pentru-Dumnezeu” aflat în miezul gândirii Părinţilor, în special a celei a sfântului Augustin :

“Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi inima noastră nu-si află odihna până ce nu Te-a aflat”.

Gândirea occidentală modernă, care prin eficacitatea ei a ajuns să stăpânească lumea,  întăreşte, cu ispitele sale, imaginea unui “eu” care, din orgoliu, se doreşte autonom.

Potrivit influenţei acestei gândiri, mai trebuie vorbit şi de participarea unor oameni la anumite asociaţii care se dedau unor practici extrem-orientale prost digerate, vrăjitoriei, consumării drogurilor, alcoolului, depravării sexuale. Unele secte întăresc dorinţa omului de a trăi pe cont propriu, făcând mereu pe plac unui “eu” iubitor de plăceri, dominator, auto-exaltat.

Influenţelor exterioare li se adaugă traumatismele afective, diversele patologii ale eului. În anumite cazuri, acestea ne pot slăbi vigilenţa, şi pot împiedica o revenire a dorinţei către Dumnezeu. Înrădăcinează în personalitate comportamente evazioniste, violente, duc la căutarea unor compensaţii artificiale şi la închidere în sine, oprind omul să ia atitudinea oblativă, de ofrandă, singura în stare să pună eul în slujba Voii lui Dumnezeu şi a Dragostei Lui.

Condiţiile în care am trăit în pruncie, evenimentele din alte momente ale vieţii pot acţiona violent asupra vieţii noastre afective; toate traumatismele suferite în acest domeniu duc la o sensibilitate maladivă, la fragilitate nervoasă, şi ne fac incapabili de acea atenţie vigilentă care, după cum vom vedea, este condiţia însăşi a reorientării dorinţei omului către Dumnezeu.”

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.